Si-asa mi-au distrus barbatii astia garderoba

Sunt haine în care nu mai intri peste an. Nu pentru că ai fi trecut brusc de la 36 la 42, ci pentru că nu te mai ţine sufletul, pentru că doar undeva, alături de un el, te încăpeau perfect.

Stătea în uşă şi zâmbea la cum îmi făceam eu repede, sigur! bagajul pe pat, ca să plecăm în weekend cât mai repede. Aranjam la el în sânii goi, îmbrăcată-n blugi, cu fermoarul tras trei sferturi. S-a trezit spunându-mi că-i un profil bun de reclamă. N-am mai putut să port blugi vreme de doi ani după ce ne-am despărţit, m-am chinuit cu toate neamurile de pantaloni, mai mult şi mai puţin băţoşi.

M-a mângâiat cu arătătorul drept, pe dosul mâinii stângi, din palmă până la cot şi înapoi, atât, de la unu la şase dimineaţa, când ne-a bombănit maşina de gunoi toată liniştea. Nu ştiu ce mă apucase de-mi luasem tricoul foarte subţire şi gri, în loc de bluza pufoasă de pijama, pe frigul ăla din apartament; habar n-aveam că o să apară, că o să rămână… Nu l-am mai putut purta de atunci, un bazic de folos aproape zilnic.

Putea fi bluza de mătase perfectă pentru orice întâlnire glorioasă de business. Dar de când m-am trezit ruşinată, aşezată cuminte la el în sufragerie, povestind din redacţie, cu un nasture lipsă, pentru ca, o oră mai târziu, să nu mai conteze niciun nasture, nu pot s-o mai port, merită încărcătura aia şi doar aia, aşa că stă şi stă pe umeraş.

Şi-o să vreau să plec la mare des, şi-o să vreau să arunc peste costumul de baie tunica aia portocalie, transparentă, pe care n-o spăl niciodată, rămâne îmbâcsită cu nisipapăsoare, şi n-o să pot, am purtat-o şi în seara cu furtună mare în Bucureşti şi cu noi doi obligaţi să rămânem împreună, cu becul care a pocnit, oops! ce-i de făcut? şi tot ce aţi face şi voi după.

Peste jumătate dintre piesele din garderoba ultimilor trei ani sunt legate de momente de-astea ale naibii, nicio şansă să mai scot hainele în lume. De aici, bătăi mari de cap la asorteuri, bani mulţi pe lucruri noi, cât mai noi… nervi şi râsete: am fost îndrăgostită în serie până mai ieri şi mi-au distrus bărbaţii ăştia, patru, paisprezece, patruzeci de ei, garderoba.

Fiecare mi-a furat câte ceva. Poate şi vouă.

Doi, sa-mi ajunga!

E iubitor de sporturi extreme, mori după trupul şi zâmbetul lui la aproape 50, i-ai face nonstop galerie… în afaceri. Brandul pe care-l are în grijă e, oricum, mereu memorabil.

“Ce simţi când îţi vezi numele pe toate magazinele astea?”, l-au întrebat. “Sunt toate geamurile curate, sunt toate hainele bine lucrate?”, le-a răspuns, foarte-foarte tânăr fiind, şi mi-a câştigat simpatia pe veci. Mă inspiră pentru cât e de managerul unui imperiu, dar un manager plin de o mândrie frumoasă, sănătoasă care face furori, vezi răspunsul ăsta al naibii de bun, vezi campaniile mărcii sale de modă militând pentru pace şi toleranţă mereu inedit, mereu pertinent. Mă uit la Alessandro Benetton şi-mi ajunge!

N-am murit niciodată după o interpretare bărbătească într-un film. Mor acum! Dacă mi-l arăţi cu zulufi, în Shakespeare in Love, zic “Oribil!” Dacă mi-l arăţi, însă, ras, cu spatele acoperit de o capă de piele, arzând cu privirea în rol de Merlin la curtea regelui Arthur…

Mi l-am pus pe desktop, mărturisesc. Mă inspiră cât e de calm, de stăpân, de “te las să-ţi faci mendrele, dar o să-ţi doreşti să-ţi fi luat pumnii de la mine, înainte, nu înmiit de la viaţă, după”, de sigur, de loial, de ţinător de echilibru din umbră. Mă uit la Joseph Fiennes şi-mi ajunge.

PE VOI CE BĂRBAŢI VĂ INSPIRĂ ANUL ĂSTA, PRIN CE?

Daca nu va permiteti Desigual sau Musette

Abia se operase de apendicită şi tot plecase în Centru cărând două trollere înalte până la talia lui de bărbat de unu optzeci şi două genţi de umăr, toate, pleznind de haine. Pe mine mă prinsese la salonul de cosmetică de pe Polonă, înainte de Crăciun: mă obligasem să rămân înţepenită în scaun douăj’ de minute ca să mi se usuce manichiura, mereu mi-o stric, mereu zburd pe uşă cu oja neuscată, mereu mai bine nu-mi mai fac unghiile, cu atâta grabă, naiba s-o ia!

Se opreşte săptămânal la judecătorii, la saloane, la alimentare… oriunde-s fete în găşti şi se îndeamnă una pe alta. Vinde orice cam la 50-60 de lei. Zara, Mango, Hî şi Mî, d-astea. Jumătate dintre haine nu merită atât, dar nu e cu banii pe loc: poţi să-ţi alegi zece piese şi să le plăteşti în două-trei luni, de aici entuziasmul.

Desigual ai?, l-am întrebat în amintirea unei geci tare haioase care făcea cât chiria, în vară, şi-mi râdea în nas.  Am ceva paltoane, dar mai la două-trei milioane, ştiţi cât sunt în magazine, vă văd cunoscătoare... E un depozit mare pe la Piaţa Delfinului, în care se adună toată marfa bună, de brand, confiscată, mi-a mărturisit. De aici, tineri ca el, comercianţi cu sacul, o împrăştie prin oraş cu mult tact, din asta trăiesc. Poate vreţi numărul lui de telefon, îl am, dacă nu vă permiteţi Desigual de mall, colecţia nouă.

Nu, nu vreau să mă enervez aflând a cărui oficial de-ai Fiscului e toată afacerea… m-amuză, momentan, cât de fericite sunt femeile de la judecătorii, saloane, alimentare, în prezenţa acestui “stilist” de depozit care le vorbeşte de culori, de materiale, de siluete, na. De ce le-ai priva de aşa ceva?

Şi pentru că tot e un post “pe buget”, dacă nu vă permiteţi Musette, dar vă place eleganţa brandului, găsiţi produse în acelaşi stil, dar la jumătate de preţ, sub numele Magnetiq, în Braşov şi în Galaţi, stradal, central. Cizmele costă cel mult 500 de lei, că aici voiam să ajung, asta e durerea mea mare, toate-s 1.000 acum, bani pe care nu i-aş decât lui Hilfiger.

N-au magazin online oamenii, n-au nici măcar un site-uleţ… ca orice producător român fără cap. Dar nu ne enervăm, e timp de toate, abia au ieşit pe piaţă. Daţi o fugă pe la ei, merită! Ar merita şi un PR-ist foarte bun produsele lor… Am numărul patroanei, dacă poftiţi.

Ideal ar fi să vedeţi povestea haioasă din alternativa la Desigual şi potenţialul unei noi poveşti româneşti de marochinărie din alternativa la Musette. Să fiţi curioase, dragi cititoare, înainte de a fi judecătoare!

CITIŢI ŞI Eşti frumoasă, îi zise prinţul

Hai, s-o facem elegant, ca-ntre regate!

În fiecare an, de la al doilea război mondial, când i-au invadat nemţii iar familia regală s-a refugiat la Londra, norvegienii mulţumesc britanicilor, pentru că le-au adăpostit ce aveau mai de preţ, făcându-le cadou un ditamai bradul de Crăciun. Şi e de mare eleganţă treaba asta, zău!

Niciodată nu-i de ajuns Mulţumesc! pentru cine îţi adăposteşte ceva. Vise, valori, credinţe, planuri, puteri, speranţe. Valize, pungi, borcane, dacă stau la cineva până eşti în stare să te apuci de ele, să le pui în ordine, dacă ţi le ţine cineva calm de tot, când te pierzi, şi-ţi aminteşte zâmbind că-s ale tale, de folosit, de împlinit uşor-uşor, mare lucru!

Mulţumesc, Cătă, pentru că stăm 12 ore încontinuu împreună, szâmbetele! Mulţumesc, Bogdan, că mi-ai scris odată, într-un moment perfect, fără să te prinzi că e aşa, “Sunt mândru de tine, iubito!”. Mulţumesc, Adi, Lucian şi Dragoş, pentru că ştiu mai multe decât oricine din munca şi arderea voastră. Mulţumesc, ftlml, că suntem aşa de mişto în 5! Mulţumesc, Alex, pentru că eşti trendy-cool-brici şi nu uiţi să-mi spui că-s “f.e.n.o.m.e.n” pe oriunde apuci. Mulţumesc, Mihai, pentru că, oricât de supărată aş fi, eşti cel mai calm şi cald om de pe Pământ. Mulţumesc, Edi, că oricât de antisocial te prefaci, sari, iese, rezolvăm! Mulţumesc, Radu, că m-ai făcut să mă simt supervaloroasă fiind pur şi simplu atent un pic. Mulţumesc, Sorin, că mă laşi să-ţi scriu mult prea multe. Mulţumesc, Ovidiu şi Laurenţiu, că oricând am nevoie, e loc la voi în geacă. Mulţumesc, Laszlo, că încă sunteţi împreună şi tot al naibii de frumoşi. Mulţumesc, Irina, că eşti aşa romantică în timp ce eu-s aşa bărbată. Mulţumesc, Rareş, că mi-ai zis sincer “Nu credeam c-o să accepţi”, nici eu, tocmai de asta! Mulţumesc, dragă domnule administrator, că mă iubiţi atâta de mult, ce ciudat… Mulţumesc, Spiros, că am negociat noi şi noi intrări în piaţă, dar a contat mereu şi ce mai face tipul ăla al meu, cu buchetele enorme de flori. Mulţumesc, dragă doamnă Filitti, că ştiţi când l-au durut măselele pe Carol 1, ce-a însemnat asta pentru istorie şi o groază de altele, haioase, tot aşa. Mulţumesc, Gabi, că te-ai făcut şi balerină! Mulţumesc, Brăduţ, că ai lăsat tot şi ai plecat cu Monica în SUA, pentru ea, şi că eşti fanul numărul 1 al soţiei tale şi la ani după. Mulţumesc, Rareş, pentru că am scris împreună un pic şi pentru că, fix cum am deschis teveu’ în dimineaţa aia, am dat de Time of my Life. Mulţumesc, Adelina, pentru că mi-ai spus “Mare bucurie să lucrez alături de voi, toată echipa e super!”, ce minune, creaţia şi producţia au făcut click! Mulţumesc, Florin, că te vezi tot-tot sufleteşte în Gândul.info, nu mai ştiu pe nimeni la fel, acum, în presă.  Mulţumesc, Ileana, că mi-ai trântit “Tu tot jurnalistă eşti, fii serioasă!”. Mulţumesc, Sanda, că ai luptat să rămâi în viaţă ca să… lupţi. Mulţumesc, Ovidiu, pentru că am crezut mult în tine şi te-ai făcut, omule, copiraităr, până la urmă!

Mulţumesc, Ioanid-Icoanei, că nu m-am simţit niciodată altfel decât în siguranţă.

O data jurnalist, pe veci jurnalist

Simt şi văd subiecte, deseori, şi n-am cum să le mai “fac”. Şi înghit în sec şi înghit… jurnalistic vorbind. Şi le dau “în lucru” prietenelor din media business sau glossy. Şi aia e.

5 ani am fost presată să fiu foarte atentă şi mereu en garde, să nu las să treacă nicio poveste posibil bună pe lângă mine, fără să o tăvălesc puţin, măcar cu două întrebări, şi să-i scot miezul, că e de o ştire, că e de un reportaj, că e de un… foileton, da’-mai-la-să-măăăăăăăăăăă!

Ştiu jurnalişti care trimit materiale la redacţie şi din concedii profunde, aşa de tare-şi iubesc meseria. Îi oboseşte îngrozitor, le mănâncă ficaţii, mai ales dacă lucrează pentru online, dar nu se pot lăsa, nu pot ignora subiecte, n-ar putea dormi! Eu am renunţat oficial la meserie, imediat e juma’ de an. Şi-un LOL, pentru că, de fapt… o dată jurnalist, pe veci jurnalist, cumva.

Ieri m-am nimerit la o masă faţă în faţă cu Mona Muscă, undeva în Piaţa Romană. Şi m-am ţinut tare de tot să n-o întreb multe. Era un subiect, ce-o mai face?, pe unde şi-o mai găsi locul?, ce-o fi în capul şi în sufletul ei, după toate mizeriile? Aveam vreo 10 minute ca să-mi fac documentarea pe telefon, apoi încă vreo 20 ca să o ţin la poveşti pentru un material ce şi-ar fi găsit locul aproape oriunde în presă, azi. Şi n-am făcut-o. Nu era ăla momentul, nu.

I-am zis că-i admir eleganţa pe toate planurile şi că mi-e foarte dragă. Atât, la sfârşitul porţiei mele de paste Carbonara. Şi i-a tremurat vocea la răspuns, parcă n-ar mai fi căutat-o şi ascultat-o nimeni de mult… şi n-a mai, Google ştie.

Ceea ce mi-a dat de gândit că, la câte ladies, cu adevărat ladies, ştiu şi întâlnesc, săptămânal, şi la cum înghit în sec jurnalistic, deseori, parcă blogul LadyLook.ro ar merita, după 4 ani, să fie chiar despre ele. Aşa, întrebarea Cât de des va fi citată în online-ul mare sau la TV presa pe care unii o fac pe bloguri? ar fi una foarte bună de pus, între multe, pentru 2012!

Ce-am mai facut

Prima oara am auzit de voi la mama mea. Avea o rochie extrem de feminina, etichetata TinaR, o purta mereu. Mama, din pacate, nu mai este alaturi de mine azi, dar de fiecare data cand ma gandesc la ea, e imbracata in acea rochie! Irina Olteanu

Trebuia sa ajung la un interviu si nu prea eram hotarata cu ce sa ma imbrac, jobul pe care voiam sa ma angajez nu era prea creativ. Am luat pe mine o pereche de pantaloni si o camasa, pana la urma. Dar mi se parea ca sunt prea banal imbracata, nu ma simteam in largul meu… si atunci am scos din dulap geanta rosie de la TinaR iar increderea a crescut considerabil. Interviul s-a tinut si cu persoane din strainatate, totul a decurs destul de rigid, pana la un moment dat, cand o doamna m-a intrebat de unde am geanta… Am discutat pe subiect, in timpul interviului, vreo 10 minute. Si asa am fost acceptata la acest job foarte tehnic, de inginer! Simona Dobos

Inainte sa plec pe taramuri africane, acum 4 ani, am dat o ultima raita prin magazinele din Cluj. Si am dus TinaR in Kenya: o fusta midi albastru cobalt si o rochie din tricot verde cu maneci scurte. De ele mi-am legat cele mai frumoase amintiri de acolo. Nu am mers in locuri unde sa conteze articolele vestimentare prea mult, insa hainele voastre se potriveau perfect personalitatii mele! Sonia Roman

In adolescenta mi-am cumparat cu mare drag si cateva economii o geaca TinaR. Stiu exact magazinul, momentul si sentimentul pe care l-am avut atunci cand am reusit sa dau eu, singura, banii… Am purtat-o cateva sezoane bune, am adorat-o, am asortat-o la sute de tinute. Si acum… nu, nu e uzata, a ramas doar mica. Acum am 29 de ani. Si geaca tot mi-e foarte draga! Poate pentru ca am facut eforturi sa o cumpar, pentru ca imi aminteste de zile senine si unice, pentru ca o asociez cu cea mai frumoasa perioada din viata mea. Intru de multe ori in magazinul vostru doar-doar voi regasi copilul care-si cumpara hainuta mult visata… Anca Geambasu

Nu o sa uit niciodata tricoul meu de la TinaR pe care l-am mangaiat incontinuu o zi intreaga. Ziua in care am aflat ca sunt insarcinata. Elena Clinciu

De la TinaR mi-am cumparat odata o geanta superba, neagra, geanta de care am devenit dependenta: am purtat-o zilnic, la facultate, la munca, seara in oras, atat de mult mi-a placut. Iar anul trecut, de ziua mea, cea mai buna prietena mi-a facut cadou o noua poseta, crezand ca nu imi permit alta… Va imaginati cat am ras! I-am explicat ca pur si simplu nu ma lasa inima sa ma despart de geanta TinaR, cu toate ca era destul de uzata. Raluca Marmureanu

Pana acum o vreme, tinuta mea era compusa din trening si adidasi si bineinteles accesoriul: caruciorul cu pitica. Pana am trecut intr-o alta etapa, reintoarcerea la job si surpriza: s-a deschis un magazin TinaR in Piata Romana, unde locuiesc, si uite asa m-am dus frumoasa si eleganta la serviciu. Am ajuns invidiata de toate colegele! Gabriela Rusu

Mi s-a făcut pielea găinii cât am citit mii de rânduri cu brandul ăsta, cerute dinadins, da: mi-am dorit ca echipa mea de 200 de oameni să-şi dea seama cât e de valoroasă munca noastră în viaţa româncei şi ca românca să facă diferenţa între un brand care i-a fost aproape în momente memorabile şi toate celelalte mass-market hop-ţop-cool şi atât.

Mă întreba o jurnalistă, zilele trecute, cum ne mai găsim locul în piaţa asta arhiplină. Poveştile pe care româncele le au cu hainele noastre îşi fac loc şi strâng alte poveşti. Şi, aşa cum sper tare, ele conduc înspre lovemark-ul TinaR, miza pe termen lung pentru care am acceptat să lucrez în grup.

În ultimele 9 luni s-au întâmplat foarte multe cu TinaR, de la creaţie şi producţie la distribuţie, marketare şi comunicare iar relansarea s-a simţit uşor-uşor în vânzări mai mari cu 50% faţă de anul trecut şi într-o simpatie cu zâmbet tot mai larg din partea a tot soiul de publicuri, de la presă şi bloggeri la antreprenori online şi branduri de frumuseţe. Şi or să se tot întâmple.

Am să vă scriu o-ho despre munca mea de motor-cosmetician-bonă. O s-o fac în primăvară, ca într-un jurnal, pentru Forbes. Până atunci insist pe ceva: dacă vă doriţi să lucraţi în echipe de brand de modă, în 2012, scrieţi-le managerilor la ce sunteţi buni – că e design, că e visual merchandising, că e comerţ online, că e stilism, că e social media, că e fotografie – şi fiţi al naibii de buni!

E lipsă mare, habar n-aveţi. Scrieţi-mi şi mie, da, caut duări

CITEŞTE ŞI Cu gândul la o Mecca de brand românesc + Dacă nu simţiţi, n-are niciun rost!

Draga Mos Craciun,

Ferdinand n-a iubit-o, regelui i-a stat mereu mintea la Elena Văcărescu. Şi, cu toate ţigăncile focoase şi toată băutura cu care şi-a alinat el dorul de poeta exilată, regina Maria a fost minunat-memorabilă, nu bolnavă cu spume şi memorabilă. Să fi avut parte de iubirea lui, oare cât de şi-mai-puternică ar fi cunoscut-o lumea?

Niciodată nu m-am omorât după prejudecata cum că tre’ să suferi îngrozitor ca să ajungi teribil de fericită, cum că dacă n-ai parte de iubire, sigur vei avea parte de supercarieră şi invers, cum că poţi trăi wow doar cu un derbedeu, dacă eşti fată cuminte şi tot aşa… prostii. Prostii în care, însă, cred al naibii de mulţi, deci li se întâmplă!

Eu i-am făcut mereu cu ochiul planului cum că poţi trece de la bine la mai bine la şi mai bine, fără să ajungi în hăuri, cum că dacă eşti un om superfericit în familie, poţi să rulezi fin de tot şi la muncă şi invers, cum că dacă eşti o fată deşteaptă, poţi şi să-ţi împrăştii creierii pe pereţi, nopţile, cu un tip la fel de deştept, şi să cucereşti lumea, zilele, cu el de mână şi tot aşa…

De asta insist, dragă Moş Crăciun, ca în 2012 să mă ajuţi să mă ţin perfect-şampanie de plan. Alţii… treaba lor, demonii lor!

1, 2, 3 si! 4, 5, 6 si!

Azi dimineaţă, pe la 3, mă dureau foarte tare nişte treburi.

Aşa de tare încât m-am urcat pe maşina de spălat şi apoi pe un scaun ca să iau o pânză de păianjen (ce nu exista) din colţul ăla al băii mele înalte de 4 metri. Am luat-o şi-am rămas pe un soi de… „tron” (dacă e să privim delicat), oricum abia dădusem cu mopul pe 45 de metri pătraţi. Am rămas gândindu-mă la 2012.

Voi ce credeţi că merită urmărit anul viitor, ce v-a rămas anul ăsta pe creier sau în suflet?

Lista mea începe cam aşa şi va tot continua până se duce 2011:

- cât fler are Camelia Şucu în agricultură, unde investeşte mai nou

- ce branduri mari de modă vor intra în China şi în Brazilia şi în ce cantităţi

- ce lucruri wow şi originale scapă la 2 lei – bucata în magazinul cu bunătăţi confiscate al Fiscului din Capitală

- cât se va îndesi albumul cu iubiri al Danei, cel la care vă tot spuneam să nu vă uitaţi, că n-o să mai puteţi dormi

- dacă va reuşi Coca Cola să fie liant între Statele Unite ale Americii şi Coreea de Nord

- cum va deveni Iv cel naiv un megastar, fără să vrea, fără să ştim cine-i

- cât de tot-mai-cool va fi să consumi branduri româneşti şi dacă le va creşte oribil preţul odată cu asta

- câţi dintre bărbaţii de 30 se vor căsători cu laptopul

- dacă şi cât va pierde Facebook pentru că nu ţine cont de nefericirea utilizatorilor la fiecare schimbare; multe, prea puţin inspirate, anul ăsta

- cât de des va fi citată în online-ul mare sau la TV presa pe care unii o fac pe bloguri

- … (ziceţi şi voi!)

*Fotografie dintr-un proiect de-ţi vine să te-apuci acum de croşetat!