Colegul ăsta de facultate nu era el nici sexi, nici trendi, nici prea motivat. Nici nu deborda de energie. Era.. de neremarcat. Până i-a venit IDEEA.

De 1 martie, anul trecut, zambiluţe, ghiocei, hornari.. de toate s-a bucurat tant’ Tanţa, până la urmă. Şi un sul de ceva, legat cu un fir de mărţişor. De la colegul ăsta de facultate care îmi pândise plângerile, pare-se: tocmai intrasem în clubul ochelariştilor şi-mi lipsea piesa de rezistenţă – ceva-ul care să-mi facă lună lentilele.

Vă gândiţi că-mi cumpărase vreo microfibră roz cu picăţele verzi? Neeaah. Tăiase din pielea de căprioară pentru ochelarii lui fix o jumătate, pentru mine. De mărţişor.

Şi uite cum colegul ăsta de facultate e bine-mersi acum la Leo Burnett. L-au remarcat ăştia. Dar eu mă pot lăuda că L-AM REMARCAT PRIMA!!

Am un prieten care îmi cedează mouşii lui, elgii, special ca să mă calmez stricându-i.

Am un prieten care îmi dă rapid pe mess apostroful, pentru copi-peist urgent în articole, şi eu nu trebuie să ştiu vreodată unde e semnul ăsta pe tastatură.

Am un prieten care îmi dă voie să îl muşc până îi las urmă adâncă de “ceas”, pentru că aşa mai omor şi eu din energie.

Prieteni grijulii, care mă îndură.
Un milion de mulţumescuri!