>Reality Check 09-10 cu Diane Pernet

>* pentru cei care nu dau doi bani pe trenduri, dar sunt interesati de psihologia victimelor modei, de manipularea prin proclamari de tendinte si must-have items

** pentru cei care consuma judicios presa de moda si prezenta brandurilor de moda in media sociale

*** pentru consumatorii-stapani, care vor instrumenta Noua Ordine din 2010

Intrebarile mele:

Cum crezi ca trebuie sa fie jurnalistul de moda al timpurilor noastre: mereu pe teren, la vanatoare de talente pana si in “gaurile negre” sau coplesitor de prezent online, mai degraba investigand viata consumatorului de moda?

Analizand continutul blogului tau, nu imi pare sa fie supus vreunei presiuni comerciale. Totusi, e bloggingul un business pentru tine?

Va disparea printul de moda in cinci ani? Vor sustine advertiserii trecerea presei exclusiv online?

2009 a fost anul prezentei intense a brandurilor de moda in media sociale. Crezi ca le-a fost de ajutor?

Cum se vor reaseza valorile in 2010, in lumea modei?

Cat vei plati pentru o fusta in postcriza?

Care e cea mai inspirata intalnire pe care ai avut-o in Romania? In hainele cui te-ai intoarce imbracata in Franta?

Ce ar trebui sa inteleaga designerii romani inainte de a se incumeta sa atace pietele internationale cu creatiile lor? Cat de mult tine succesul de banii pe care esti dispus sa-i investesti in promovare sau de istoria creativa a regiunii din care te ridici?

Care crezi ca sunt casele de moda care au reusit sa se pastreze ca un reper relevant de creatie in anii ’00?

Numele carui creator ar merita sa fie pe buzele tuturor anul viitor?

Cum iti explici ca un brand atat de auster ca Escada a fost salvat in 2009 iar legendara casa de moda haute-couture Lacroix a fost ingropata, in lipsa unui plan fiabil de relansare?

Ce parere ai de asa-zisa „democratizare” a luxului din ultimii trei ani?

Carine Roitfeld, Anna Wintour sau Aliona Doletskaya: cine crezi ca va face fata cel mai bine Noii Ordini din 2010 si consumatorului-stapan?

Raspunsurile lui Diane Pernet, pe Fashion&Business, afcors.

**** pentru ca era vremea surprizelor: Bianca Popp si Haider Ackermann.

>the LADY of the new kinda JUNGLE

>Az-dimineatz, intre 3 si 5, imi faceam in minte liste cu ce ar fi “normal” sa am in frigider, in dulap si in pat anul viitor.

Obisnuiesc sa ma agat des, in joaca, de aparenta unei noi realitati [brusc, de la un 1 ianuarie] ca sa “redecorez” cum imi e mie mai comod.

Cum 1 ianuarie 2010 vine tavalug si cum, dincolo de insinuarea ca vom fi actorii unei noi realitati de la 00:00, eu chiar cred ca vom trai curand “a new kinda jungle”, az-dimineatz ma intrebam si ce rost isi va mai gasi, in tot refreshingul asta, “the lady”?

Idemnul creatorului Adrian Oianu pentru femeia lui 2010 imi suna foarte convenabil..

“Sa fii vulnerabila sau cel putin sa pari. Sa ai atat de multa incredere incat sa nu-ti fie teama sa fii fragila, sensibila si ostentativ asexi!”.

Voua?

>Adina Nanu si Ovidiu Buta

>Adina Nanu aranja delicat fructele in portelanuri, in sufrageria ei din Primaverii; astepta o gasca de zece iubitori de moda, la povesti, cu foarte multe valize de podoabe deschise. Toate – viata ei, de istoric al costumului.

A fost prima si ultima data cand m-am imbatat cu naftalina dulceaga a modei vreme de doua secole; a fost cand am invatat bine urmatoarele: “La vie est trop courte pour t’habiller triste”.

Ne-a talcuit opt ore hainele, cat sa-i ajunga sa ne treaca prin muulte probe de stil si sa ne desluseasca toate “fentele” modei. Cat sa-mi tina de motivatie pentru lansarea blogului A Lady Look.

Ovidiu Buta tragea elegant-”am vreme” din tigara, pe scarile din Conta 6; era cel mai bun moment sa-mi verific ardeleneste-asezat mailul de colaborator la Dialog Textil, de la PC-ul lui de critic de moda.

De fapt, cel mai gresit moment posibil: computerul s-a blocat din doua combinatii de taste, el s-a-ntors prea repede in redactie si m-am pomenit cu un fel de urlet blajin. “Acolo e toata viata mea, stii, nu?”.

Asa simpatic si alunecos ne-am cunoscut. Si-au urmat neasteptatele “Darling, suna foarte bine. Scrii ceva si pentru mine?” sau “Dear, nu mai da credit unor gunoaie!”. Plus muulte altele, de o grija anume.

V-ati prins, nu degeaba am povestit inceputurile mele cu ei: oamenii astia doi chiar imi sunt foarte pretiosi. Dar cel mai pretios e CEVA-ul care implineste prietenia lor: cartea Barbatul si Moda.

SA FIE BINE PRIMITA!

Bucurestiul in 5 pasi de-ai mei

Sunt zile in care o iau pe jos prin Bucuresti si ma opresc in vizite de cercetare la magazine.

Pot fi cine vreau eu, pentru ca, daca aleg sa tac si sa fac doar slalom cu privirea in magazin, in jocul aparentelor cu vanzatorii rolu-mi depinde exclusiv de haine.

Amuzant, dar deloc in regula cu bunul simt.

Ieri mi-am pus o rochie-pulover, colanti, cizme de mushetar si-o blana de vizon. Ghici ce rol am jucat?

In Ferrari Store se vopsea de zor la o dunga rosie a podelei, chiar daca magazinul are vreo doua saptamani de cand a fost inaugurat cu trambite. Nimeni nu rascolea, culmea, printre produsele pentru adulti; din cauza mirosului persistent de depozit, poate…

Toata lumea se-nghesuia, insa, la subsol. Familisti-sport machiati cu “habar n-am ce sa-i iau altceva cado” cumparau masini Ferrari in miniatura sau costume de pilot Ferrari pentru pusti sau salopete pentru nou-nascuti branduite Ferrari la 100 de euro bucata. Inspaimantator.

In magazinul Victoria lumea intrase sa-si cumpere ba covoare, ba ceasuri de firma. In cinci ani de Bucuresti n-am dat niciodata pe acolo.

E un “universal” in care trebuie sa ai ochi rabdatori ca sa vezi prin kitsch. Cert e ca te poti alege cu sosete albe foarte bune de vara pe care, daca le stickaresti corespunzator, le poti face cado de Craciun.

La o adica, poti negocia marfa buna cat sa aprovizionezi un nonstop de cartier pentru sarbatori.

In Cochet Image Store era asa de liniste, ca parca nimerisem la muzeu. Baiul? Niste branduri elitiste, care costa al naibii de mult, dar nu fac sa se vada clar ca esti frumos si bogat, n-au cum sa-i imbarlige pe bucuresteni.

Laura Vargalui spune ca acest business-minune a blocat-o cum n-a mai pomenit. Dar de ce n-o fi facand ea petreceri nebune in spatiul acela hip pentru a-si recupera investitia si altfel decat asteptandu-l inca vreo trei ani pe clientul educat intr-ale luxului?

La Marche de Noel, targul de piese de autor-cado instrumentat de Dan Piersinaru la Institutul Francez, am vazut designeri care, culmea, povesteau cu alti designeri despre afaceri; unii chiar isi imbracasera propriile creatii…

Cine a ales sa iasa asa, in gasca, in lume a agatat expati si diplomati de clienti si, cu siguranta, a apucat sa mai inteleaga un pic ca interesele lui sunt tare asemanatoare cu ale altora de aceeasi meserie. Imi miroase cumva a bresla?

Zara m-a primit cum stie mai bine: cu preturi prea mari la orice. Mereu plec intrebandu-ma de ce as da 30 de euro pe-un tricou ce costa 3, de fapt. Tricou imbracat de alte cateva zeci de mii de fete pe planeta asta, hm.

Cei cinci pasi m-au condus catre Flickr, unde am cautat pana in miez de noapte vitrine de Craciun. De toate gasesc in Bucurestiul asta, daca stiu sa caut bine, numai vitrine cool nu. Of!

>Antidepresive pentru Calea Victoriei

>Depresia Caii Victoriei in recesiune era de povestit, in toate cauzele ei, sa inteleaga (mai ales) consumatorul aspirational cum vine seceta premium cand nu prea mai iese el din casa..

Romantzele lui 2009 de pe principalul bulevard bucurestean de shopping de lux (miscarile greilor, in special) le gasiti pe Fashion&Business, afcors.

Sa va dau de stire aici doar ca inviorarea Caii Victoriei s-a produs, dupa o corectie severa a chiriilor (un minus de pana la 40%), aplicata abia in toamna, la un an de la intrarea in agonie. O corectie ce pare ca va dezgheta, incet-incet, in 2010, toate planurile de lansare sau expansiune.

Retaileri ca Helvetansa, Belstaff, Frey Ville, Hugo Boss si Micri Gold au ridicat deja obloanele pe Victoriei; mare curaj, mai ales ca nu s-a redresat inca oficial consumul pe nicaieri.. De cateva luni “se” tot vorbeste si de eventuale intrari monobrand Moschino, Armani, Dsquared la bulevard. Hai, Doamne-ajuta!

>INDEMN

>Sa dam cu PR-istii de pamant! Pentru ca mai mult dauneaza reputatiei creatorilor, in loc sa-i aduca pe acestia, din cuvinte si fotografii seducatoare, tot mai in atentia jurnalistilor cu influenta si, implicit, a potentialilor cumparatori.

Marturisesc ca nu mai ajung de cateva luni bune la multe dintre show-urile de moda. Si ca, daca nu le prind live, imi construiesc impresia exclusiv din comunicarea post-eveniment.

Uneori chiar ma lupt cu timpul ca sa le prind: designerul e un trairist, un patimas, o inspiratie pentru mine! Stie sa ma agatze cu un mail personal si, daca face “efortul” asta, ma vrea sigur acolo, constient ca ma duc, de fapt, sa-i pipai materialele si sa-i verific finisajele.. Cel mai riscant(?) pentru el, dar cel mai fair&tru pentru consumatorul de moda care va citi o eventuala cronica.

Cand nu le prind si nu le prind, in comunicarea post-event se-ntampla sa primesc un text cu niste epitete pe care le-as bana pe viata. Colectiile sunt, la mai toata lumea, despre femei active, stil mereu proaspat, forme experimentale, un plus de eleganta. Cat de bine ar prinde fiecarui designer niste “povesti” cu atribute proprii!

Textul cuprinde neaparat si declaratia lui pertinenta. Dar ea nu face, deseori, decat sa-mi intareasca impresia ca designerul a pornit iar o colectie pentru ca nu putea trece sezonul fara, ca el nu are habar pentru cine creeaza si cui i-ar putea vinde piesele. Daca s-ar stradui numai sa-i fie clar cat business poate face cu moda lui!

Background-ul ii lipseste comunicatului mai mereu. Poate pentru ca barfa circula foarte usor intre modisti, putini tare, si din doua telefoane te poti documenta ohoo. Afli “cine-cu-cine”, dar nu si ce studii sau ce participari la targuri. Si culmea, tu nu-ti doresti background monden; doar cel de munca silnica justifica, nah, o eventuala directie creativa..

Pozele vin fluviu; aproape toate, neretusate. Poti admira, pe alocuri, dinti atinsi de carii, pete de sudoare pe haine, cearcane cat zilele de post, mix nereusit de fonduri de ten, abdomene atarnande. Chiar daca ele ar trebui sa intre online, aproape in timp real, la zoom, intr-o sectiune de moda si frumusete, afcors!

Ce sa alegi din ce v-am povestit si cat timp sa stai sa te gandesti ce recomandari oneste sa-i faci cititorului, in cazul unei comunicari post-event de asa “finete” PR-istica?

>Va ghicesc si voua?

>Ce nu v-am povestit niciodata e ca in unele zile mi se-ntampla sa “vad” rostul unor semi-necunoscuti.

Pentru ca lucrez la un material cu povestile modelelor locale de top care si-au investit banii castigati “in joaca” in tot soiul de dubiosenii gustate prin “afara” si adaptate si pentru ca am pariat ca va doriti si cate un post mai “relaxant” din cand in cand, az va impartasesc cum am nimerit chiar cu una dintre aceste.. “viziuni”.

Eram in Conta 6, in ultimele ore de inscriere la Inspired. O fata aproape cheala, cu statura infundata prea barbateste in niste cizme-gigant de cauciuc, dar “ornamentata” cu ochi si buze, venise sa-si lase schitele.

Noi cautam idei de piese statement-functionale la fashion design; ea nu-si gandise deloc asa munca pentru concurs.. Si s-a intamplat sa fiu mai putin delicata ca niciodata: “Ai facut vreodata pe modelul? Ai fatza buna, te vad mai degraba in felia asta de moda. Pe bani multi”.

S-a mai intamplat si ca Diana B. sa-mi faca cu ochiul, dupa ceva timp, chiar la prezentarile din festivalul Pasarela. Apoi din interiorul The Book, “visul de iarna” instrumentat de 12 retaileri locali de lux. Iar eu sa ma bucur, va imaginati!

>ANTI-MODA

>Anul meu a inceput la povesti cu Agatha Ruiz de la Prada si s-a sfarsit la povesti cu Diane Pernet – doo ladies contra valului, doo ladies anti-moda.

In spatele interviului cu creatoarea madrilena a stat hiperdocumentarea; altfel n-as fi putut s-o castig, s-o stapanesc si sa si “scot” ceva relevant din discutie pentru designerii si industriasii locali. Pentru ca Agatha ambaleaza orice realitate de business intr-o gluma si transforma orice incercare de previzionare intr-un joc.

In spatele interviului cu jurnalista pariziana creatoare de contexte au stat refuzul documentarii backgroundului, foarte multa odihna si cateva ponturi de zodie, ca sa-mi fie clar cum “apuc” moda. Am tacut mai mult ca niciodata ca sa aflu tot de la Diane, cu siguranta [lui Venus - dominanta si la Taur, si la Balanta] ca voi ajunge la raspunsurile cautate.

La Residence, in lobby, un Bogdan Olteanu cu un fes indesat pe cap mi-a facut cu ochiul. Cred ca era doar in trecere, nu parea sa fi “gustat” hotelul-boutique.. Televizorul matzaia pe CNN iar doamna de la receptie aproape lacrima ca nu poate sa schimbe pe Realitatea, sa vada ultimele “iesiri” electorale. Deh, “politica” patronului! Eu si Dragosi Olea ne epuizam facand planuri-minune pentru 2010. Culmea, Diane Pernet era intr-o intalnire cu un astrolog..

Are cei mai sexy umeri cu care o femeie trecuta de.. 40 isi poate sustine statura. E fascinata de cum ii e dat sa redescopere harul unor artisti venerati ai sec. 20 in aspirantii sec. 21. Asta o si determina sa ia mereu la picior lumea larga si sa dea multe sanse pe blogul ei – “the place to be”. Blogul e un adapost al anti-modei, al celor ce-si seteaza propriile trenduri si nu traiesc in marile valuri.

Despre cea mai newsworthy intalnire din Bucuresti, despre cat ar fi dispusa sa plateasca pe o fusta in 2010, despre prostitutia luxului, despre tactici de supravietuire a presei de moda in print, despre “how-come”-ul relansarii Escada si ingroparii Lacroix sau despre “what Romanian designers don’t get”, in 18 decembrie, pe Fashion&Business.