Un latex care a mers la sigur

Paula Seling a ales să se îmbrace de la producător (Inedit), şi nu de la designer (poate Lena Criveanu), în finala Eurovision. E ca şi cum s-ar fi spălat cu sare pe dinţi, şi nu cu Sensodyne.

Să fie limpede: sarea e o reţetă-minune dintotdeauna, dacă nu vrei să-ţi baţi capul şi să-ţi goleşti buzunarele pentru o albire.

Aşa şi latexul de Baia Mare în care a fo învăluită vocea feminină a României: cu el s-a mers, ieftin, la sigur.

Dacă e să citez dintr-un brief primit acum vreo două luni, de la ANT, pentru promovarea României ca destinaţie turistică în rândul străinilor: “Puncte tari: 1 – Natura nealterată 2 – Istoria vie 3 – Ospitalitatea 4 – Frumuseţea femeilor”.

Păi dacă Paula Seling n-ar fi fost o cărnoasă, cu voce brici, în finala Eurovision, cum altfel ar mai fi împlinit ea clişeul câştigător de… investitori pentru România lui 2010?

Repet: latexul a mers la sigur, apropou de turismul de “şarm”!

Consemnez o singură reacţie din sutele adunate în #eurovision, pe Twitter, în favoarea lui: “Blue eyes, brunette, double perspex piano, high-heels and latex catsuit?! See you later, I’m moving to Romania” (Phil Davis, Birmingham).

Că melodia a fo de o forţă ohohoho şi că nici Paula, cu tot latexul şi cu toată vocea, nu i-a făcut faţă cum se cuvine ca putere de expresie… păi nu ne-am fi permis nicicum să organizăm Eurovisionul la anul, deci nu ne-am dus în finală ca să fim perfecţi.

Judecând p-a dreaptă, anul ăsta a câştigat o fâţă care-şi va permite: Germania.

Bravou, România, pentru mai mult ca perfectul loc trei! Dragi cititori, ne vedem în vacanţe prin Portugalia, Cipru şi Norvegia, că tot i-au votat ţările astea bine pe-ai noştri Paula şi Ovi.

Iubire cu discount in vremea mallerei

>Că plouă sau nu infernal, de iubit nu ne mai iubim nici prin mansarde, nici prin iarbă, ci prin malluri.

Malul ăsta e boală grea la români. Iar cei care se îngrijesc de relaţia românilor cu boala ştiu bine cum şi când să crească febra.

Dacă n-aţi auzit încă, în Plaza şi în Vitan e cu pâna la 50% mai ieftin totul, de două ori pe lună, în 1 şi 16, din aprilie. Verificat!

Turcii de la Anchor Grup au pregătit şi un card de discount de până la 20% pentru plimbările de zi cu zi pe la ei prin malluri, din mai. Verificat!

Sunt şi eu curioasă, apropou: v-au luat “căldurile” o dată cu veştile astea şi daţi sigur o fugă în mall, în cuplu, în wknd? Sau chiar vă lasă “rece” veştile şi o să ieşiţi să faceţi cunoştinţă cu ţara?

FOTO: La Vila Fetei de Blănar

Cand bancile isi pun haine in vitrine

>Daţi-mi să împart România în nişte felii, după puterea de cumpărare, gândind feşăn, şi o s-o tai aşa:

- piţipoance şi ghiuloşi, de găsit în malluri, la hăhăială şi şopingăreală; nişte hedonişti, ce să mai…

- ladies şi gentlemen, de găsit prin magazinele stradale de lux, la plimbare, ori prin outleturile de brand bun din străinătate, la cumpărături de două ori pe an, cu braţul, după listă.

- oameni foarte muncitori, de găsit în metrou sau pe bicicletă sau, cel mai des, pe jos, îndurând praful; cetăţeni cu datorii până peste cap şi de n ori mai multe vise, căutând motive prin jur să mai spere la bine şi la frumos… un lux!

Prin noua platformă de comunicare “Vis şi Făcut”, ING pare să “hrănească” tocmai visele “feliei” din urmă.

Banca-fantezie le dăruieşte româncelor, de exemplu, mai la fiecare colţ de bulevard mare, vitrine cu care să-şi clătească ochii. Insinuându-le un credit de nevoi personale, ăfcors!

Carevasăzică, ING şi-a decorat vitrinele office-urilor cu haine, pantofi şi genţi de designer ca să ne seducă cu un fel de “Trăieşte frumos, pe datorie, în toată criza ta. Face bine la ten, la moral… Poate fi chiar începutul sfârşitului vremii nasoale”.

HMM, PE VOI V-A AGĂŢAT IDEEA?

>Degeaba, dacă te vinzi ca o cârpă

>Degeaba ai calitate şi în fir, şi în croială, şi în cusătură, dacă te vinzi ca o cârpă.

De curând, alături de Matius Ichim, un shop designer al naibii de dedicat retailerilor de modă, am făcut un reality-check în special pentru producătorii români de confecţii care, încet-încet, vor scoate capul într-un magazin al lor.

Ne-am dorit ca, atunci când se vor încumeta, s-o facă brici, cu toată lista de pretenţii fireşti de la arhitectul ce se va îngriji de spaţiul lor şi cu toată lista de atenţii fireşti faţă de consumatorul pe care vor dori să şi-l apropie.

Un magazin “pus la punct” e despre materiale în dialog cu produsele, despre un mobilier discret şi uşor de citit de ochiul clientului, despre lumină atent dozată şi distribuită, despre parfum şi muzică alese cu tâlc… Şi despre mai ce, dragi cititori umblaţi prin lume?

Iată unul dintre cele mai curajoase proiecte de arhitectură de spaţiu comercial din Bucureştii lui 2010, pentru care proprietarii ENTRANCE merită un “Jos pălăria!” pe nerăsuflate.

Ce magazine din România credeţi că au descoperit “formula de aur” a amenajării, în care spaţiul comercial nici nu intimidează din vitrină, nici nu pune pe fugă de la prima gură de aer, nici nu flatează ilogic produsele, nici nu le vinde ca pe nişte cârpe?

CITEŞTE ŞI Riduri de review, Cinci magazine de explorat în străinătate, Să n-ai teamă, consumatorule!

>PARIEZ PE…

>Trebuie să recunosc că m-am tot căznit şi fâstâcit până să întocmesc lista cu oameni, branduri şi locuri în care îmi pun încrederea anul asta.

Cine mă inspiră, de cine sunt mândră? Pe cine recomand, deci, Paulei şi vouă, cititorilor ei?

de Ioana Voicu

Voi începe cu o revelaţie de sezon. Nu e un nume nou, dar e unul care m-a surprins foarte plăcut cu prilejul Cluj Fashion Week: Cristina Bâtlan pentru Cristhelen B., ce ne-a arătat un preview al soluţiei pe care a găsit-o pentru criză – în mod paradoxal, o linie de lux!

De ce nu? Sunt sigură că, dacă ar face din acestă colecţie cu care a uimit pe toată lumea la CFW mai mult decât o demonstraţie de podium şi ar introduce-o în magazinele Musette, feedback-ul pozitiv nu ar întârzia să apară.

Îmi pun mari speranţe în acest proiect pentru că e perfect realizabil: doamna Bâtlan nu e la început de drum în afaceri, are un background financiar cu care să susţină acestă idee şi o linie de producţie prin care să-l materializeze.

—–

Dintre creatorii deja foarte prezenţi, simt cum Corina Vlădescu are o ascensiune notabilă într-o societate în care designerii sunt creativi, dar nu se descurcă nicicum în a-şi promova business-ul.

Exemplul ei e unul cât se poate de bun, atât din punctul de vedere al creaţiilor şi stilului bine-definit, cât şi din cel al promovării brandului.

Corina a găsit şi o strategie pentru a-şi face cunoscute produsele: când a concertat Roisin Murphy în Bucureşti, i-a făcut cadou acesteia o rochie, gest care a propulsat-o instant în Marea Britanie, unde a mai participat la un concert Roisin, de data aceasta pentru că le făcea costumele celor două backing vocals. De acolo până la participarea la Oxford Fashion Week nu a mai fost decât un pas.

Designerul a stârnit controversă când a îmbrăcat-o pe Elena Gheorghe pentru videoclipul piesei Balkan Girls, dar a luat-o ca pe succesul transformării look-ului unei cântăreţe locale.

Anul trecut, tot din pasiunea ei pentru muzică şi modă, Corina a fost alesă să facă parte din staff-ul de fashion al Madonnei pentru concertul pe care l-a susţinut la Bucureşti.

E adevărat că de data aceasta nu a mai furnizat ea costumele de scenă, însă a trăit o experienţă din care a învăţat cum se lucrează cu o vedetă de calibru internaţional şi ce presupune, din punct de vedere vestimentar, un concert de o asemenea anvergură.

A participat, apoi, la târguri internaţionale de modă (Who’s Next din Paris sau Premium din Berlin – la care ai şansa să fii văzut de editori şi buyeri importanţi) şi chiar şi la Târgul Elle Mariaj din 2009, cu câteva propuneri „altfel” pentru rochiile de nuntă.

Anul acesta, în martie, Corina Vlădescu şi-a prezentat colecţia toamnă-iarnă 2010-2011 în Grecia, la Athens Fashion Week, după ce colecţia pentru sezonul în curs a fost prezentată în Gaia Boutique Club, acompaniată de un concert live al trupei The Mood.

Pare o chestiune destul de simplă, dar Corina este printre puţinii designeri care în fiecare sezon face câte o şedinţă foto pentru catalogul colecţiei. Cataloagele ei au devenit emblematice pentru că de fiecare dată protagonista e prietena ei, modelul Silvia Giurcă, pe care, de altfel, o veţi vedea purtând frecvent haine semnate Corina Vlădescu.

Adăugaţi o relaţie bună cu fashion editorii de la revistele locale (Tabu, Viva!, Elle) cu care colaborează pentru pictoriale şi veţi obţine o mică reţetă a succesului. Şi încă ceva: Corina îşi poartă tot timpul creaţiile!

Pariez, aşadar, pe ea pentru că ştiu că nu prea am cum să pierd: e un designer care a ştiut să se poziţioneze şi să-şi delimiteze publicul-ţintă şi, mai ales, să persevereze. Dacă v-am stârnit măcar un pic curiozitatea, o găsiţi în showroom-ul din Strada Herăstrău, 39.

—–

Mă văd nevoită să o menţionez şi pe Maria Filipescu, designer de bijuterii de data aceasta. Într-o mare de plastic şi cauciuc, Maria a venit cu mecanisme de ceas, metale nepreţioase, catifea şi perle de cultură, pe care, cu fiecare colecţie, le-a ridicat la nivel de artă.

Pe ea mi-aş paria, la propriu, banii, pentru că nu m-aş sătura niciodată să-i port creaţiile. Drept dovadă că nu sunt singura, Maria vinde. O găsiţi la Idelier, L’Armoire, Ummagumma, Wagner şi on-line pe Molecule F.

—–

Vreau să pariez pe boutique-urile designerilor români, dar aici e nevoie de promovare intensă pentru a deschide apetitul publicului.

Câţi dintre voi au trecut pragul recent-înfiinţatului Wings al lui Iris Şerban (unde, alături de creaţiile ei, veţi găsi pantofi superbi de la Dnv D’Anovi şi haine bărbăteşti semnate Florin Dobre) sau boutique-ului Lenei Criveanu de pe Calea Victoriei, care e flancat de magazinele Adinei Buzatu, Irinei Schrotter şi cel al lui Ingrid Vlasov?

Mergeţi, măcar în recunoaştere! Atingeţi hainele, probaţi-le, puneţi întrebări despre cum sunt realizate şi aflaţi justificarea preţurilor.

Dacă aveţi un designer preferat care nu deţine încă un astfel de punct de desfacere, puteţi să fiţi siguri că are un atelier, care musai serveşte şi de showroom.

Am trecut de perioada în care vedeam designerii ca pe nişte statui de neatins. Ei bine, sunt oameni! Îi găseşti pe facebook, pe mail, la telefon şi, de cele mai multe ori, vor fi flataţi că cineva arată un real interes pentru munca pe care o depun.

Dacă vrem să avem modă românească, trebuie să începem să pariem pe ei şi nu doar pe brand-urile străine care ne-au cam orbit în ultima vreme cu strălucirea lor.

—–

Un personagiu care nu trebuie pierdut din vedere nicio clipă e Laura Vărgălui. Nu cred că am mai văzut, până la ea, pe cineva care să fie atât de firesc şi asumat în tot ceea ce face.

Cu toate astea, e un caracter deopotrivă greu de digerat şi intimidant, tocmai din cauza sincerităţii fulgerătoare cu care poate să critice sau din cauza tonului pe care vorbeşte uneori şi pe care l-ai suspecta de a fi arogant.

Dar ea e doar o femeie normală, soţie şi mamă iubitoare, a cărei doctrină e contagioasă: în modă, la fel ca în toate celelalte domenii, trebuie să ai bun-simţ şi să fii tu însuţi, căci e cel mai bun rol pe care poţi să-l joci. Numai să nu te iei niciodată prea în serios.

Iar acestă atitudine se reflectă atât în ţinutele Corinei, cât şi în ale ei. Cum altfel aţi putea să explicaţi L’eau du Robinet sau ştampila portocalie -70% de pe o rochie lungă, albă şi cel mai probabil vintage, pe care a purtat-o la o petrecere unde crème-de-la-crème a Bucureştiului purta creaţii Dior?

O recomand cu toată căldura pentru câte un reality check din când în când. O găsiţi în cea mai recentă invenţie a ei: Titanic Art Shop Confidential (Calea Griviţei, 39). Ce, credeaţi că dacă Cochet Image Store a fost luat de ape, va renunţa aşa uşor?

—–

Aş putea să fac o înşiruire de restaurante hip, posh, cool din oraş, dar sunt nişte adrese pe care bănuiesc că toată lumea le-a descoperit deja.

Pariez însă pe moo moo, bistroul mic de pe Vasile Lascăr pentru care Andrei Mahu are ambiţii mari şi pe care vrea să-l transforme într-o adevărată afacere la nivel de Bucureşti.

Nu îmi place doar pentru că mâncarea e bună, ci şi pentru că atmosfera e destinsă şi prietenoasă, lucru pe care mai rar îl întâlneşti într-un oraş în care mai peste tot lumea are pretenţii nejustificate.

Şi da, acolo vei întâlni de la modele la fotografi şi editori celebri, care i-au acordat deja votul lor de încredere.

Recitesc textul şi concluzionez că anul acesta (şi anul trecut, şi la anul şi pe veci) mizez pe oameni de la care am de învăţat.

Poate să fie vorba de o afacere, o idee sau o personalitate carismatică; toate, în cele din urmă, se rezumă la bun-simţ şi bun-gust, ingredientele cheie ale unui trai frumos.