Nimeni nu ti-ar spune ca ai bluza pe dos

Am fost prea prinsă într-o bucurie ca să-mi dau seama că plec cu bluza pe dos şi cu etichetele atârnând.

Uneori – rar, când viaţa ţi-e armonie, o iei la drum de sute de kilometri mizând doar pe strălucirea pielii, fără să te mai verifici: în oglindă – la haine şi păr sau în buzunare – la bani şi ruj, ştiţi şi voi, ladies.

Şi-am mers cu ea aşa, pe dos, într-un taxi, unde nenea m-a fixat, că-i povesteam dintr-o întâlnire a lui Cristian Tudor Popescu cu cititorii, când ei veniseră cu “durerile” ca la doctor; şi-ar fi vrut şi el acolo.

Apoi într-un tren, unde m-au fixat încântaţi toţi cei trei vecini de scaun, trecuţi de 50 de ani, doar ascultam Cătălin Crişan şi Mirabela Dauer şi Dan Spătaru.

Apoi pe străzi, în Braşov şi în Bran, salutând voioasă  ‘j de cunoscuţi, care m-au fixat şi ei, căci hoinăresc aşa doar o dată la trei luni.

Şi NIMENI nu mi-a spus cât de pe dos mi-e bluza, în şase ore. Deci ce să cred?

Să fi bănuit toţi privitorii mei că, mai nou, aşa e la modă? Sau se poartă să nu-ndrăzneşti să-i spui cuiva că e penibil?

Ghici ce ne lipseste?

Am tot auzit că din România nu ai ce haine cumpăra şi că ne lipsesc prea multe mărci bune.

Şi-am luat magazin cu magazin şi brand cu brand, alături de un publicitar, o domnişoară fină, un consultant de retail şi o jurnalistă de război – prieteni – ca să pricep ce au alţii şi noi n-avem, în afară de artere terapeutice de shopping şi preţuri politicoase.

Fie, n-avem (încă) H&M şi Topshop, mult râvnite. Dar, oare, lipsa celor două mărci justifică supărarea “Nu ai ce haine cumpăra din RO”?

Acum, că tot povestim pe subiect, vouă ce nume din moda internaţională vă lipsesc în ţară?

Ce într-adevăr n-avem şi parc-am merita, am concluzionat noi, cei cinci de mai sus, e un department store cum se cuvine, aşa ca Harrods. Cum vrea să fie, aflat-am azi, COCOR, magazin-balamuc de vreo doi ani, cu singura faţadă media din România.

Să vă zic ce-mi place mie la proiectul ăsta! Nu că vor apărea Givenchy sau Marc Jacobs cu extensii de brand în peisajul mioritic, ci că designerii români le vor sta alături: 14 creatori locali vor vinde în Cocor iar, o dată la şase luni, ultimii trei la vânzări vor putea ceda locul altor trei.

Şi-ar mai fi ceva, aproape ieşit din comun în România, pentru care am tot militat: orice client va putea proba virtual hainele din Cocor, în magazin sau acasă, cu ajutorul unui avatar digital, construit după un scan corporal. Hainele vor fi şi ele virtualizate, se-nţelege, după tipare.

Aşa-i că e cumva peste aşteptări Cocor, după atâta întârziere?

Rasfat de casa cu perdele si Karakiri

Perdelele voastre de unde-s? Dar lenjeriile de pat şi covoarele şi prosoapele de baie şi şervetele de masă, pe ele de unde şi cum le alegeţi? Vă luaţi, de fapt, timp ca să vă înconjuraţi de frumos textil în casă? Sau timpul e doar pentru shopping de haine şi pantofi?

Acum vreo doi ani, Cristina Opavsky, managerul Casa Telas, distribuitor local al produselor Unland şi Pierre Cardin, îmi mărturisea că românul nu e pregătit să dea banii pe un brand sau pe o viziune în decorarea adăpostului: “Încă suntem la stadiul în care fereastra trebuie doar acoperită cu ceva: frumos şi ieftin, simplu şi fără experimente, să ţină o viaţă”.

Anul ăsta, mulţi dintre noi am ajuns să lucrăm de acasă, aşa că textilele ambientale au ajuns bună parte din zona noastră 0, de respiratie, inspiratie, transpiratie.

De aceea vă şi întreb: le alegeţi mai cu atenţie sau le schimbaţi mai des acum? Eu, de exemplu, din nevoia de adăpost cât mai inspiraţional, investesc în asemenea chestiuni mult mai mult ca înainte, când preaaa stăteam la birou iar acasă doar dormeam. Acum, în textilele astea de casă stă 50% din zenul meu zilnic.

Şi că tot vorbim de frumosul textil de care ne înconjurăm în casă, special ca să ne răsfăţăm: şi-a luat careva dintre voi, dragi cititoare, vreun Karakiri? Pe mine mă bate gândul!

Am zis: o data pe luna, offline

Ştiţi care-i a mai mare bucurie de bloggeriţă?

Când scrii şi cititoarele nu te lasă singură cu damblaua: te comentează şi te sucesc şi te bumbăcesc şi te limpezesc. Construind repede-repede, dincolo de postarea în cauză, prin intervenţii isteţe, conţinut nou care îmbie la scroll.  Aducând în discuţie noi şi noi damblale.

Pentru voi, ladies-asemenea, cititoare de blogu-mi cu care n-am avut încă plăcerea de a mă cunoaşte, am zis aşa: o dată pe lună vreau să vă întâlnesc, în carne puţină şi oase fine, hehe, pe câte două.

În fiecare 22, de acum înainte, la ceas de seară, în Bernschutz & Co din Icoanei. Ca să vorbim mai mult despre ce suntem, ce facem, ce ne dorim şi ce putem lăsa, împreună, mai frumos în urma noastră.

E stabilit deja: îmi voi petrece 22 iulie cu Pif şi Sasha. Dar cu cine o să-mi petrec 22 august?

Cum previi un look de pitipoanca?

Aveam o idee. Şi-am schiţat-o. Şi, cum stă în Drafts de prea multă vreme, o scot azi în lume, aşa, la o primă “încruntare”.

Ideea are “picioare” în urma unor “şedinţe” pe Facebook şi pe Twitter cu părinţi de-ai lui 2010. Şi e, în primul rând, despre cum am putea preveni, printr-o joacă cu rost, un look (o atitudine) de snoabă sau de piţipoancă.

Aflaţi, deci, că mi-a “venit” să ţin un atelier de educaţie vestimentară pentru fete de 12-14 ani. Habar n-am unde. Şi sub “protecţia” cui. Şi când.

Dar ştiu sigur că, la vârsta pomenită:

° bunul gust şi creativitatea merită exersate printr-un mix&match de haine strânse din gaşcă

° garderoba divelor-model merită luată la rost, pentru a identifica exemplele “Aşa NU”

° prima rochie de lady (banchet) merită aleasă cu grijă

° politeţii gesturilor merită să i se alăture şi politeţea îmbrăcămintei şi culorilor

° un nod la cravată şi diferenţa între un tricou de bumbac şi unul de poliester merită învăţate, doar fetele vor trebui să ţină şi o “relaţie”, curând

Îmi închipui câte o întâlnire de o oră jumătate-două, cu 10-12 puştoaice, în fiecare sâmbătă dimineaţă, timp de cinci săptămâni, cam aşa:

• “Îmbrăcămintea este o idee despre noi înşine pe care o purtăm pe noi înşine”. Hainele şi stilul personal. Ce vrei tu să “spui” şi cum te “văd” ceilalţi. Comunicarea nonverbală, culorile şi personalitatea.

• Exerciţiu de styling. Fiecare aduce de acasă câte cinci piese şi, din toate, construim patru ţinute, fiecare ilustrând un anume stil şi o anume atitudine. Pornind de la etichete, povestim despre branduri şi no name-uri, despre cheap şi chic.

• Reviste şi bloguri de moda străzii ca surse de inspiraţie. Dive-model (cântăreţe şi actriţe) şi exemple “Aşa NU”.

• Prima rochie de lady (banchet). Întâlnire cu designerul Ludmila Corlăteanu. Tipare, rochii “Made for Supergirls” şi probe. Lămuriri despre haine de stradă şi haine de petrecere. Cum se face un nod la cravată.

• Hang-out cu mamele. Fiecare “ucenică” povesteşte ce i-a rămas în gând de la curs şi, neapărat, spre ce noutăţi au condus-o căutările pe net de după fiecare întâlnire.

Vouă cum vi se pare ideea şi cum simţiţi că ar putea fi îmbunătăţită ca să-şi atingă rostul?