Odată, un blănar a avut o fată

Ieri, un puşti îşi pusese-n cap să-nveţe să meargă. Taică-su îi dăduse un pont, ca să-nveţe singur-singurel: să se “ţină” cu mâinile de vitrinele magazinelor de pe stradă. Aşa am învăţat şi eu; în Braşov, pe Republicii, cu tata de veghe la distanţă.

Numai pentru că sunt fată de blănar – meserie rară, deci “piesă” rară – şi tata merită muuulţ ani de viaţă bună.

Să nu vă imaginaţi, însă, că nu are el un farmec al lui, dincolo de meserie; trebuşoară pentru care îl cinstesc de fiecare 1 septembrie: la dileme mari, tata îmi zice “Nu ştiu. Descurcă-te”, dar mă lasă să-i stau pe genunchi, să-mi bag nasul în obrazul lui mirosind a trabuc şi să-mi găsesc acolo răspunsurile. Şi mă descurc mereu.

Motiv foarte bun ca să zâmbesc bine-cu-mine sâmbetele dimineaţa când, întârziată la masă, acasă la Bran, tata mă întâmpină cu “Uite, mă, că ni s-au trezit luptătorii”.

Mulţumesc, să-mi trăiţi mereu gâdilat de bucurie, domnule! Şi la mulţi ani şi mamei, iar, că tot.

Niste raspunsuri de ne-om gasi…

No, hai să ne adunăm de “scame”, să lăsăm “poezia” şi să ne găsim repejor nişte răspunsuri, dragi consumatori de modă. Cum se şi cuvine în “invazia” lui septembrie ăsta.

A. Florin Piersic Jr, cam derbedeu el, aşa, dintotdeauna, ne cheamă la Cocor, dar parcă nu pe limba lui: “E un loc unic în România datorită valorilor puternice, spiritului inovativ şi curajului de a aduce istoria în pas cu lumea high-tech de azi”. Mergem ori ba?

B. Puţin mai e şi Zara va poseda jumătate din Unirea Shopping Center iar H&M, cealaltă jumătate. Voi al cui posedat veţi alege să fiţi şi de ce?

C. Mai ţineţi minte “mozaicul” interactiv Womanity, care strângea gânduri şi sentimente despre cum mai e să fii femeie, în primăvară? E, iată că din cercetarea aceea online s-a ajuns la un parfum care a extras povestea spusă de noi, toate, acolo pe site, din smochine şi caviar. Suficient de atractivă trebuşoara cât să ne şi dăm banii pe ea, în toamnă, sau… păcat de ditamai efortul?

D. Puţin mai e şi o să se poarte şi kaki pe toate drumurile, împrăştiat insistent de mai marii modei. Pentru mine, kaki e spam. Voi aveţi de gând să-l lăsaţi să vă intre special în dulap şi în viaţă?

E. În 1964, Bucureştiul era gol de cabluri hidoase şi de reclame-zgomot şi plin cu eleganţă. Oare unde s-o fi pitit eleganţa aia şi de ce naiba un bărbat îmbrăcat într-un trench, ca în poza de mai sus, e privit ca un “maimuţoi fandosit”, mai mereu, în Bucureştiul lui 2010?

Iubirea nu e asistenta sociala, asa-i?

Anul ăsta am decis să mă las mânată de următoarele: 1. Caută-te! 2. Eşti isteaţă, fă ceva frumos cu asta! 3. Şi-o să fie bine. Iar azi ţin neapărat să vă-mpărtăşesc ce-am învăţat despre iubire, în opt luni de 1.2.3, ca să vă puteţi feri de una-alta, ladies.

De zece ani, eu mă îndrăgostesc tare numai de “cazuri” – ăi repetenţi, ăi cu privirea extravagant de tristă, ăi luaţi la mijtou de toată lumea, ăi fără familie – pentru că pe mine mă face fericită să-mi consum resursele pe strategii de “împuternicire” a bărbaţilor “în paragină”, pare-se.

Îmi place să-i hrănesc, să-i ajut să strălucească şi, când ajung sănătoşi-tun, să plec, cu mândria unui anume zgomot de fond în cercul de prieteni: “Uită-te la el, uau, cine ar fi crezut”.

Iubirea la mine, prin urmare, e ca asistenţa socială. Şi mă seacă foaaaarte tare de puteri, în loc să mă facă să prind puteri nebănuite.

Dacă nu m-aş fi căutat lunile astea, nu m-aş fi prins cât de slăbită sunt din cauza asta şi aş fi continuat să iubesc în halul ăsta. Or, aşa, mi-am zis stoooooop, la timp, ceea ce vă doresc şi vouă, dacă descoperiţi că iubiţi la fel.

Eu, din septembrie, am în plan o iubire de mentorat sau chiar o iubire “spa”, de o linişte ohohoho, care gâdilă uneori de… “râzi ca proasta”. Ca să fie într-adevăr bine, păi, nu?

BREAKING NEWS: fac un copil

De câte ori aţi ales prost în ultimii doi ani – ăi de v-au “ars” cel mai tare la psihic şi la buzunar – pentru dulap, sănătate, masă, casă ori vacanţe?

Aveaţi nevoie de nu-ştiu-ce şi n-a fost vreme să căutaţi cum se cuvine, online sau offline, după argumente şi argumente. Iar cum un prieten foarte “în temă” cu toate, care să vă ajute să luaţi mereu cele mai bune decizii de cumpărare, nu prea există… aţi ales “la noroc”. Nu?

De câte ori aţi dat banii pe o trebuşoară cu senzaţia că “nu e minunată, dar, oricum, altceva mai bun nu găseşti”?

E drept: nimeni nu se încumetă să caute şi să testeze cam tot ce e, în aproape orice felie de viaţă, după nevoi şi nevoi, după bugete şi bugete, ca să vă povestească, apoi, ce merită şi ce nu merită să alegeţi din maaaarea grămadă de produse şi servicii. Nu?

Uite de aia fac eu “un copil”. Pentru că lipsesc nişte raportori şi sfătuitori  anume din piaţă: oneşti, prietenoşi şi de ajutor oricui e în căutare de ceva-cumva.

Ca să ştim ce şi cum s-alegem încet-încet, hai să fim, deci, pe fază din octombrie!

MODA LA PRETURI OMENESTI

Zara, H&M, Mango, Uniqlo, C&A şi Topshop au ajuns mărci mult râvnite. Drept dovadă, când îşi deschid noi magazine, coada se întinde pe câteva zeci de metri la intrare: din stradă, consumatorii poftesc la o ţinută trendy pe care ştiu sigur că vor cheltui doar o sută-două de euro.

Modă pe bani puţini – asta e promisiunea lor, a brandurilor mass-market.

N-ai şti că o piesă e la modă dacă, la o lună după ce a fost purtată de un star de muzică sau de film, n-ar apărea în reviste, cu trimitere la anumite buticuri premium de unde poate fi achiziţionată; dacă, la trei luni, o reproducere nu s-ar găsi deja pe rafturile magazinelor mass-market, la preţ de zece ori mai mic; dacă, la şase luni, nu te-ai izbi de un fake, de n ori mai prost executat decât originalul, într-un bazar.

Tocmai această diseminare a piesei pe diferite niveluri de consum şi buget încheagă trendul în jurul ei. Iar magazinele de brand mass-market joacă rolul-cheie în procesul de închegare, livrând o variantă de piesă mult dorită chiar pentru buzunarul omului de rând, care, bănuiţi bine, „ţine” consumul.

În unele magazine îţi poţi încropi uşor şi ieftin ţinute „de podium” din copii după itemuri devenite must-have în urma săptămânilor internaţionale ale modei.

Zara şi Mango sunt cele mai bune exemple în acest sens. În cazul celor doi retaileri spanioli, imitaţiile atrag 70% dintre clienţi, consumatori care ard calorii alergând după trenduri, limitaţi de buget, dar şi 70% dintre întâlnirile în instanţă cu „mogulii” modei, care apară valoarea pieselor originale.

Din alte magazine poţi alege piese de designer în ediţii limitate, creatori prestigioşi acceptând să îşi pună semnătura pe nişte linii foarte accesibile ca preţ tocmai pentru ca tendinţele să ajungă şi autentic la mase, nu doar prin „făcături”. Alianţele Karl Lagerfeld, Jimmy Choo, Sonya Rykiel sau Mathew Williamson şi gigantul H&M ilustrează cel mai bine ideea.

Sunt şi unii retaileri mass-market care îşi răsfaţă consumatorii prin servicii… premium. Topshop, de exemplu, se foloseşte de prezenţa unor consultanţi de stil în magazine cu acest scop. Comerciantul britanic, asociat cel mai des cu „amprenta” lui Kate Moss, a inaugurat cu acelaşi rost şi serviciul Expres, de livrare cu scuterul la domiciliul clienţilor în cazul unei urgenţe fashion.

ZARA? Un fenomen. ROMÂNII? Ca nişte sectanţi.

În magazinele Zara toate hainele „aduc” a ceva de pe catwalk; că e un croi, că e un imprimeu, că e un stil. Afacerea companiei Inditex merge „ca unsă” din anii ’80 tocmai pentru că ea se ambiţionează, sezon de sezon, să democratizeze vestimentaţia de lux, propunând modele inspirate din aceasta pentru low budgets.

Mai mult, Zara îşi ajustează şi împrospătează o dată pe săptămână stocurile, aşa că reuşeşte să-şi ţină clienţii „flămânzi” mereu conectaţi.

Retailerul spaniol mass-market are o capacitate rapidă de reacţie la nevoile fiecărei pieţe europene în parte, tocmai pentru că e printre puţinele mărci care încă mai produc confecţii pe continent, iar asta pare să ducă mereu la loializarea clienţilor şi, implicit, la prosperitatea businessului.

De reclame (în reviste sau la TV) care să seducă n-a fost vorba niciodată; Zara nu comunică altfel decât prin spaţiul de retail. Magazinul trebuie să fie mereu central sau foarte vizibil, respectiv elegant prin vitrine şi soluţiile de expunere a mărfii, „împrumutate”, şi ele, de la retailerii premium.

Dacă nu ştiaţi, aflaţi că spaniolii de la Inditex au fost primii care, în 2005, prin Zara, au decis să ofere şi românilor răsfăţul fast-fashion, la pachet cu iluzia luxului.

La vremea aceea, după deschiderea primului magazin Zara în Bucureşti, în regim de franciză, umbla vorba că „Am intrat şi noi, în sfârşit, în Europa”. Românii erau, deja, cuceriţi de principiul modei pe bani puţini, ca să ajungă, în cinci ani, un fel de sectanţi ai mărcii mass-market.

Cu finisaje proaste deseori, cu neglijenţe de magazin uneori şi cu preţuri mai mari decât în alte ţări vecine la piesele-cheie, dar cu multe reproduceri Balmain şi Givenchy la fiecare sezon, Zara e marca de îmbrăcăminte în care românii lui 2010 au cea mai mare încredere, potrivit topului Trusted Brands realizat de curând de Reader’s Digest şi pe segmentul modă.

„Mallul ăsta e praf, n-are Zara”. Într-atât de căutat şi mult aşteptat de consumatori devenise brandul mass-market în 2007. Şi cum…

CONTINUARE în revista SHOPPING REPORT, la tarabe după 30 august. Cu speranţa că veţi şti un pic mai bine ce şi cum să alegeţi, după aceste 12.000 de semne.