rss search

5 de-ale mele. Apara Duckadam?

line

Până acum un an trăiam şi munceam aproape numai printre bărbaţi. Evitam să mă “încurc” cu femei pentru că mă plictiseau teribil dulcegăriile şi răutăţile în care se scăldau multe dintre cele pe care le cunoscusem; simţeam, în mare, că mă ţin în loc. Mi-era, deci, foarte bine aşa, femeie-bărbată.

Doar că ţi se ia şi de foarte bine, uşor-uşor, ştiţi şi voi. Şi, după ce-ai rezolvat o problemă, faci cumva să apară alta; ăsta-i farmecul vieţii. Aşa că în urmă cu câteva luni m-am apucat de o echipă de tinere care să poată face să vibreze un public de o sută, două sute de mii de femei, forţa cuvântului “shopping” fiind de partea lor. Şi mi-a fost greu de tot să mă transform ca să pot mămi echipa asta pentru aşa rost.

Neapărat a trebuit să încep să am încredere că femeile pot fi şi autobuze, că nu doar te ţin în loc. A fost apoi nevoie să renunţ uşor-uşor la testosteron ca să mă încarc cu duioşie şi blândeţe. Iar apoi să mă caut şi să mă tot caut la nevoi şi dorinţe, de-am ajuns să mă scufund în nişte siropuri… din care m-am salvat cu ironie, amuzată de cât de femeie-femeie sunt, de fapt; deci nu trebuia să mă torturez ca să fiu.

Că nu-i nimic, absolut nimic aiurea în a fi foarte femeie am înţeles, în exerciţiile mele, şi citind nişte bloguri ale unor tipe incredibil de asumate şi de bine cu ele. 5 tipe cu sufletul pe faţă, cum îmi place mie să zic. Tipe care, dac-ar arunca la poarta lui Duckadam cu feminitatea lor, el n-ar fi în stare să apere, credeţi-mă!

Cea mai romantică: Irina, Style Diary * Cea mai curajoasă: Ana, High Street Cardigans * Cea mai copilă: Miruna, Şi Blondele Gândesc * Cea mai spirt: Ioana, Prinţesa Urbană * Cea mai atentă: Irene, Mintea de Ceai

CITIŢI-LE ŞI VOI! Şi mai răscoliţi şi pe aici, prin cămara mea cu bunătăţi, până îmi revin cu totul din vacanţa de scris. Toate bune şi frumoase, ladies!


Facebook comments:

5 comments

line
  1. Te-as plasa cu mare incredere in varful topului, ca tare drag mi-i sa te citesc. Tare mai esti fresh si imi ridici nivelul de invidie cand te vad cat de libera zbori printre randuri si idei. Ete, tocmai de asta am o interesanta propunere pentru tine :) . Cand dam din pedale la o plimbare de business? Daca nu ai bicicleta, cu atat mai bine. Rezolvam!
    PS: Daca as sti ca te-am ajutat, candva, in drumul tau, tare bine m-as simti :)

    line
  2. Paula

    Si tu umbli sa-mi propui ceva business? Terminati, oameni buni, cu prostiile… :D :D Glumesc, sunt chiar curioasa!

    Biciclim intr-o seara, cum sa nu; saptamanile astea sunt foarte prinsa in munca grea de piem, cu fete in concediu, si in decorarea casei pentru o toamna minunata, implicit in canicula asta bleah, of. Dar incerc sa raman foarte in viata pana in septembrie, cand o sa ne si vedem ;)

    Catalin, la tine si la Bogdan tin mult-mult, ati fost primii mei colegi din presa, eram asa mica si speriata si voi doi aveati megaincredere in mine… <3! Cat despre scris, asta-i o perioada de 25% din cat pot, de fapt. Mi-a incremenit mintea de la zapuseala :( Poate ninge.

    line
    • am fost primii tai “tatici” din presa :) . si uite ce bine te-am crescut. ne bucuram ambii sa te vedem cat de frumos cresti. vb. foarte serios. nu mai sufera amanare propunerea mea. am o idee foarte faina si sunt sigur ca o poti imbunatati

      line
  3. Buna, Paula!
    E prima data cand aterizez la tine. M-am regasit mult in ce scrii, anume cu suficienta data de un testosteron asumat, dar acum mi-a pierit, din mai multe motive. Si inca ma gandesc cum e mai bine. Cred ca, din perspectiva femeie-barbat, e mai usor. Femeii-femeie ii lipseste o detasare. Dar, cum ne intoarcem acolo?:)

    line
  4. hello chiar imi place website-ul tau !! sper sa mai scrii

    line

Leave a Reply