Cred rau in loialitate. Si-n cizmele de cauciuc!

Uite un interviu “ce drăguuuuuuţ!” pe care l-am dat, de curând, unui site… bine intenţionat. Poate ne ştim de azi, de ieri şi ajută să ne cunoaştem mai bine. Aş primi întrebări mai grele, dacă poftiţi, tot m-am luat să răspund şi la d-astea de modă şi viaţă, pe lângă alea de modă şi afaceri care-s parte din jobul de “iluminator de brend”.

Culmea, continui să cred că există întrebări bune, magice, care dezlănţuie treburi mamă-mamă!, lumi nebănuite. Chit că, lunar, din presa mare, şi de la jurnalişti, şi de la oamenii de vânzări, primesc întrebări vai-mama-lor, nedocumentate, ce-o-fi-aia-curiozitate-cum-se-scrie? Mai cred rău în loialitate şi-n cizmele de cauciuc, anul ăsta, dacă tot am ajuns să glumim pe subiect

Poate nu ne ştim de azi, de ieri, ci de o-ho. În cazul ăsta, lăsaţi-mi numărul vostru de telefon într-un mesaj, pe Facebook, toate contactele mele din ultimii zece ani au rămas pe bancheta din spate a unui taximetrist cu ceafă groasă care a gonit pe Eminescu-n jos şi dus a fost.

De când eşti atrasă de modă?

Sunt fată de blănari. Am crescut văzând Bucegii pe geam, într-un atelier cu o minunată sobă de teracotă şi o mamă care muncea la cojoace „de Neckermann” şi haine luxoase de blană, fredonând Patricia Kaas, Eros Ramazzotti, Gianna Nannini şi zâmbind încontinuu.

Adunată într-un colţ cu nişte caiete în care „cârcăleam” poveşti la sfârşitul cărora îmi exersam semnătura pe cel puţin patru rânduri şi nu-mi ieşea nicicum (haioasă treabă, am ajuns jurnalist şi am semnat şi am tot semnat…), îi urmăream tiparele, răscroielile, cusăturile, finisajele, bucuria! Făcea moda străzii, din octombrie în martie, în Braşov, în anii ’90, cu ce-i ieşea din mâini.

Ce reprezintă moda pentru tine: o pasiune sau un job?

Acum, e o felie de viaţă în care mă străduiesc să livrez tot mai multă fericire. Din partea celui mai mare şi mai vechi retailer local de modă, TinaR, căruia i-am pus o singură mare miză, în 2011, când am acceptat să-i gestionez relansarea: să ajungă să-şi asorteze hainele cu zâmbetele cât mai multor românce între 20 şi 50 de ani. Şi repede. Pentru că-i de cucerit multe alte pieţe!

Dintotdeauna, refugiu, terapie… Chit că mă ascund în atelierul mamei şi cos botoşi din blană pentru bebeluşi sau pe marile bulevarde de shopping din lume şi mor după vitrinele cu scenografie inedită  ale retailerilor de modă high-end, chit că mă pierd în reclamele Tiffany&Co despre viaţa perfectă în doi sau în colecţiile lui Haider Ackermann din ultimii ani, chit că stau la un reality-check cu Lucian Broscăţean, cel mai muncitor şi strălucitor din noua gardă de designeri români.

Ce colaborări în domeniul modei ai avut şi ai?

Sunt un fel de arhitect de brand în grupul TinaR, de şase luni, cum vă povesteam; încerc să mă îngrijesc cât mai inspirat de strategie şi de tot felul de mişcări pentru împlinirea ei, online şi offline, cu o gaşcă de oameni faini alături. Voi fi… de vină, să zicem, pentru deschiderea unui concept store în Capitală, spre final de 2012, investiţia unui grup internaţional de modă. Încerc să fac şi niţel coaching pe nişte proiecte curajoase care au scos capul de curând şi vor bucura multă lume bună.

Am scris poveştile unor oameni al naibii de speciali, pornind de la modă, în Tabu şi Esquire; hipsteri şi bărbaţi români repere de stil în bresla lor, în zilele noastre, de exemplu. Am construit şi avut grijă o vreme de  prima echipa de jurnalişti online din România ce umblau zilnic prin magazine cu rostul de a transmite cele mai relevante noutăţi de shopping, noutăţi care să te ajute să-ţi cheltuieşti cât mai isteţ banii, după nevoi şi nevoi; redacţia ShoppingNews.ro.

Am cumpărat haine, contând pe tot felul de bugete, pentru fel şi fel de domni care şi-au dorit să înveţe s-o facă singuri şi cât mai bine, fără mine, consultantul de garderobă. Am fost un fel de antrenor pentru câţiva designeri tineri din ţară şi un fel de  lobbist cu rost de creştere a calităţii comerţului local, sub tutela FashionandBeauty.ro, unde am scris-scris-scris alături de Ovidiu Buta. Am muncit în echipa Inspired, concursul de idei care le „face vânt” studenţilor în meserii, confruntându-i cu marii actori din design, fotografie, arhitectura… Am muncit în echipele Dialog Textil şi Vitrina, singurele publicaţii de business din ţară care ajungeau la producătorii români de confecţii cu informaţie specializată, cu oportunităţi, cu idei de suport pentru afaceri.

Ce înseamnă să fii la modă?

Nu încurajez pe nimeni să se chinuie să se îmbrace ca Xuleasca sau ca pe podium. Dar hai să explic scurt ce-i cu acest „la modă”: fără să vrem ajungem trendy, dacă vom cumpăra din magazinele marilor retaileri mass-market unde tendinţele sunt, sezon de sezon, declinate în tot soiul de piese la modă, la preţuri mici. Simplu, ce atâta chin?

Sunt româncele la modă, ce le recomanzi?

Curaj să experimenteze, să se caute. Să asorteze modă high-end cu modă low-end, portocaliu cu roz, aur cu argint, şosete cu sandale… Nu cred, zău, că treaba asta-i mai ceva decât să ţii o casă, un job, un bărbat. Deci curaj! Şi un zâmbet, neapărat, la fiecare ieşire din casă.

Se poartă în România ce se poartă şi în afara ţării sau avem tendinţe specifice?

Se poartă ce ne permitem; acces avem la aproape tot, de câţiva ani. Hainele ne reflectă teribil depresia naţională, dar şi lipsa de lideri care să ne inspire eleganţă… chiar scriam anul trecut pe vremea asta  despre aşteptările mele de la  Prima Doamnă!

Am răspuns gândindu-mă la ce văd în spaţiile publice, nu în „secta” sau breasla mea, unde oamenii trăiesc nebuneşte, cu multă poftă de inedit şi asta se vede în alegerile pe care le fac – mâncare, haine, locuinţă, vacanţe.

Ce îţi place şi ce nu îţi place la moda străzii din România?

Îmi pare rău că sunt singura care are palton de iarnă verde-smarald încins cu o curea galben-neon, în forfota de la zece dimineaţa, sprintenind spre muncă. Îmi pare bine că îmi zâmbesc mulţi, pe drum, e semn că-i inspiră, că-i pune pe gânduri, că-i va determina să aleagă roşu în loc de gri, iarna viitoare, poate?

Blogul tău, A Lady Look, e adăpostul exerciţiilor tale de înţelegere, în paşi mici, dar siguri, pentru cele mai bune decizii de cumpărare. Ce ne sfătuieşti să cumpărăm în sezonul primăvară-vară 2012?

Haine din colecţia de primăvară TinaR: parc-ar fi o cutie cu bomboane fondante, aşa ni s-a spus şi aşa ne-am şi dorit să iasă! Aur: inele care poartă grădini, oraşe, virtuţi pe ele. Bilete spre Maribor: e capitală culturală europeană, anul ăsta, şi merită să faceţi acolo un concediu cu părinţii!

Ce înseamnă să fii un consumator de modă educat?

Să fii curios, să investighezi, să ai mereu de unde să alegi, indiferent ce cauţi, să ştii bine cine merită cu adevărat banii tăi pe un sacou impecabil, pe un ceas fin, pe o pereche de balerini, pe un tricou sută la sută bumbac, de tăvăleală mult şi bine, pe o geacă de piele, pe un trenci şi să-i fii loial. Să fii conştient că dacă tu şi prietenii tăi şi prietenii prietenilor tăi nu mai cumpăraţi, de dezamăgiţi, se va zdruncina un business. Să-ţi fie foarte clar, aşadar, ce putere ai.

Ce sfaturi ai pentru cititoarele StyleAndTheCity.ro?

Risc puţin cu trei îndemnuri nonfashionistice: ţineţi televizorul mai mult închis şi citiţi săptămânal http://ivcelnaiv.ro + http://www.eroiiromanieichic.ro, o să vă bucure şi inspire; măcar într-o seară, daţi banii ca să o ascultaţi pe doamna Filitti istorisind fermecător, în loc să mergeţi în Gaia;  faceţi-vă timp pentru oamenii care ţin enorm la voi, aveţi mare grijă de ei, Sex and The City e, înaintea unei lecţii de stil, o lecţie despre prietenie!

Doi, sa-mi ajunga!

E iubitor de sporturi extreme, mori după trupul şi zâmbetul lui la aproape 50, i-ai face nonstop galerie… în afaceri. Brandul pe care-l are în grijă e, oricum, mereu memorabil.

“Ce simţi când îţi vezi numele pe toate magazinele astea?”, l-au întrebat. “Sunt toate geamurile curate, sunt toate hainele bine lucrate?”, le-a răspuns, foarte-foarte tânăr fiind, şi mi-a câştigat simpatia pe veci. Mă inspiră pentru cât e de managerul unui imperiu, dar un manager plin de o mândrie frumoasă, sănătoasă care face furori, vezi răspunsul ăsta al naibii de bun, vezi campaniile mărcii sale de modă militând pentru pace şi toleranţă mereu inedit, mereu pertinent. Mă uit la Alessandro Benetton şi-mi ajunge!

N-am murit niciodată după o interpretare bărbătească într-un film. Mor acum! Dacă mi-l arăţi cu zulufi, în Shakespeare in Love, zic “Oribil!” Dacă mi-l arăţi, însă, ras, cu spatele acoperit de o capă de piele, arzând cu privirea în rol de Merlin la curtea regelui Arthur…

Mi l-am pus pe desktop, mărturisesc. Mă inspiră cât e de calm, de stăpân, de “te las să-ţi faci mendrele, dar o să-ţi doreşti să-ţi fi luat pumnii de la mine, înainte, nu înmiit de la viaţă, după”, de sigur, de loial, de ţinător de echilibru din umbră. Mă uit la Joseph Fiennes şi-mi ajunge.

PE VOI CE BĂRBAŢI VĂ INSPIRĂ ANUL ĂSTA, PRIN CE?

Daca nu va permiteti Desigual sau Musette

Abia se operase de apendicită şi tot plecase în Centru cărând două trollere înalte până la talia lui de bărbat de unu optzeci şi două genţi de umăr, toate, pleznind de haine. Pe mine mă prinsese la salonul de cosmetică de pe Polonă, înainte de Crăciun: mă obligasem să rămân înţepenită în scaun douăj’ de minute ca să mi se usuce manichiura, mereu mi-o stric, mereu zburd pe uşă cu oja neuscată, mereu mai bine nu-mi mai fac unghiile, cu atâta grabă, naiba s-o ia!

Se opreşte săptămânal la judecătorii, la saloane, la alimentare… oriunde-s fete în găşti şi se îndeamnă una pe alta. Vinde orice cam la 50-60 de lei. Zara, Mango, Hî şi Mî, d-astea. Jumătate dintre haine nu merită atât, dar nu e cu banii pe loc: poţi să-ţi alegi zece piese şi să le plăteşti în două-trei luni, de aici entuziasmul.

Desigual ai?, l-am întrebat în amintirea unei geci tare haioase care făcea cât chiria, în vară, şi-mi râdea în nas.  Am ceva paltoane, dar mai la două-trei milioane, ştiţi cât sunt în magazine, vă văd cunoscătoare... E un depozit mare pe la Piaţa Delfinului, în care se adună toată marfa bună, de brand, confiscată, mi-a mărturisit. De aici, tineri ca el, comercianţi cu sacul, o împrăştie prin oraş cu mult tact, din asta trăiesc. Poate vreţi numărul lui de telefon, îl am, dacă nu vă permiteţi Desigual de mall, colecţia nouă.

Nu, nu vreau să mă enervez aflând a cărui oficial de-ai Fiscului e toată afacerea… m-amuză, momentan, cât de fericite sunt femeile de la judecătorii, saloane, alimentare, în prezenţa acestui “stilist” de depozit care le vorbeşte de culori, de materiale, de siluete, na. De ce le-ai priva de aşa ceva?

Şi pentru că tot e un post “pe buget”, dacă nu vă permiteţi Musette, dar vă place eleganţa brandului, găsiţi produse în acelaşi stil, dar la jumătate de preţ, sub numele Magnetiq, în Braşov şi în Galaţi, stradal, central. Cizmele costă cel mult 500 de lei, că aici voiam să ajung, asta e durerea mea mare, toate-s 1.000 acum, bani pe care nu i-aş decât lui Hilfiger.

N-au magazin online oamenii, n-au nici măcar un site-uleţ… ca orice producător român fără cap. Dar nu ne enervăm, e timp de toate, abia au ieşit pe piaţă. Daţi o fugă pe la ei, merită! Ar merita şi un PR-ist foarte bun produsele lor… Am numărul patroanei, dacă poftiţi.

Ideal ar fi să vedeţi povestea haioasă din alternativa la Desigual şi potenţialul unei noi poveşti româneşti de marochinărie din alternativa la Musette. Să fiţi curioase, dragi cititoare, înainte de a fi judecătoare!

CITIŢI ŞI Eşti frumoasă, îi zise prinţul

Ce-am mai facut

Prima oara am auzit de voi la mama mea. Avea o rochie extrem de feminina, etichetata TinaR, o purta mereu. Mama, din pacate, nu mai este alaturi de mine azi, dar de fiecare data cand ma gandesc la ea, e imbracata in acea rochie! Irina Olteanu

Trebuia sa ajung la un interviu si nu prea eram hotarata cu ce sa ma imbrac, jobul pe care voiam sa ma angajez nu era prea creativ. Am luat pe mine o pereche de pantaloni si o camasa, pana la urma. Dar mi se parea ca sunt prea banal imbracata, nu ma simteam in largul meu… si atunci am scos din dulap geanta rosie de la TinaR iar increderea a crescut considerabil. Interviul s-a tinut si cu persoane din strainatate, totul a decurs destul de rigid, pana la un moment dat, cand o doamna m-a intrebat de unde am geanta… Am discutat pe subiect, in timpul interviului, vreo 10 minute. Si asa am fost acceptata la acest job foarte tehnic, de inginer! Simona Dobos

Inainte sa plec pe taramuri africane, acum 4 ani, am dat o ultima raita prin magazinele din Cluj. Si am dus TinaR in Kenya: o fusta midi albastru cobalt si o rochie din tricot verde cu maneci scurte. De ele mi-am legat cele mai frumoase amintiri de acolo. Nu am mers in locuri unde sa conteze articolele vestimentare prea mult, insa hainele voastre se potriveau perfect personalitatii mele! Sonia Roman

In adolescenta mi-am cumparat cu mare drag si cateva economii o geaca TinaR. Stiu exact magazinul, momentul si sentimentul pe care l-am avut atunci cand am reusit sa dau eu, singura, banii… Am purtat-o cateva sezoane bune, am adorat-o, am asortat-o la sute de tinute. Si acum… nu, nu e uzata, a ramas doar mica. Acum am 29 de ani. Si geaca tot mi-e foarte draga! Poate pentru ca am facut eforturi sa o cumpar, pentru ca imi aminteste de zile senine si unice, pentru ca o asociez cu cea mai frumoasa perioada din viata mea. Intru de multe ori in magazinul vostru doar-doar voi regasi copilul care-si cumpara hainuta mult visata… Anca Geambasu

Nu o sa uit niciodata tricoul meu de la TinaR pe care l-am mangaiat incontinuu o zi intreaga. Ziua in care am aflat ca sunt insarcinata. Elena Clinciu

De la TinaR mi-am cumparat odata o geanta superba, neagra, geanta de care am devenit dependenta: am purtat-o zilnic, la facultate, la munca, seara in oras, atat de mult mi-a placut. Iar anul trecut, de ziua mea, cea mai buna prietena mi-a facut cadou o noua poseta, crezand ca nu imi permit alta… Va imaginati cat am ras! I-am explicat ca pur si simplu nu ma lasa inima sa ma despart de geanta TinaR, cu toate ca era destul de uzata. Raluca Marmureanu

Pana acum o vreme, tinuta mea era compusa din trening si adidasi si bineinteles accesoriul: caruciorul cu pitica. Pana am trecut intr-o alta etapa, reintoarcerea la job si surpriza: s-a deschis un magazin TinaR in Piata Romana, unde locuiesc, si uite asa m-am dus frumoasa si eleganta la serviciu. Am ajuns invidiata de toate colegele! Gabriela Rusu

Mi s-a făcut pielea găinii cât am citit mii de rânduri cu brandul ăsta, cerute dinadins, da: mi-am dorit ca echipa mea de 200 de oameni să-şi dea seama cât e de valoroasă munca noastră în viaţa româncei şi ca românca să facă diferenţa între un brand care i-a fost aproape în momente memorabile şi toate celelalte mass-market hop-ţop-cool şi atât.

Mă întreba o jurnalistă, zilele trecute, cum ne mai găsim locul în piaţa asta arhiplină. Poveştile pe care româncele le au cu hainele noastre îşi fac loc şi strâng alte poveşti. Şi, aşa cum sper tare, ele conduc înspre lovemark-ul TinaR, miza pe termen lung pentru care am acceptat să lucrez în grup.

În ultimele 9 luni s-au întâmplat foarte multe cu TinaR, de la creaţie şi producţie la distribuţie, marketare şi comunicare iar relansarea s-a simţit uşor-uşor în vânzări mai mari cu 50% faţă de anul trecut şi într-o simpatie cu zâmbet tot mai larg din partea a tot soiul de publicuri, de la presă şi bloggeri la antreprenori online şi branduri de frumuseţe. Şi or să se tot întâmple.

Am să vă scriu o-ho despre munca mea de motor-cosmetician-bonă. O s-o fac în primăvară, ca într-un jurnal, pentru Forbes. Până atunci insist pe ceva: dacă vă doriţi să lucraţi în echipe de brand de modă, în 2012, scrieţi-le managerilor la ce sunteţi buni – că e design, că e visual merchandising, că e comerţ online, că e stilism, că e social media, că e fotografie – şi fiţi al naibii de buni!

E lipsă mare, habar n-aveţi. Scrieţi-mi şi mie, da, caut duări

CITEŞTE ŞI Cu gândul la o Mecca de brand românesc + Dacă nu simţiţi, n-are niciun rost!

Sa ne dam miile de euro pe altceva. De exemplu!

În primăvară mi-a atras atenţia un MBA. De 10.000 de euro învăţasem făcând jurnalism şi blogging fashion & business, până atunci. Iar de restul până la 15.000, cât costă, am învăţat muncind pentru mai multe branduri de modă, din ţară şi interesate de ţară, de atunci.

Înveţi altfel, dacă vrei în modă, în RO, le-am zis fetelor care m-au întrebat pe mail ce părere am de nişte cursuri ţinute de specialişti care mai de care, dar nu din România, la un centru din Capitală creditat pentru aşa ceva. Vă zic şi vouă

Costă câteva mii de euro cursurile şi nu cred, chiar nu, că oamenii aceia minunaţi de la Agnes B, Nina Ricci, Promostyl, Nike, Levi’s şi ce mai era-n listă te pot învăţa cum să nu dai greş cu designul dacă decizi să lucrezi pentru producţie mass-market într-un business românesc, cum să-ţi struneşti programatorii ca să lansezi un magazin online de haine într-o lună, nu în juma’ de an, în România, cum să reacţionezi când ai veşti faine, superpublicabile pentru presa românească şi nu-ţi răspund redactorii de modă, ci oamenii de seilz din trusturi, cum trebuie să alegi când ai pe tavă un spaţiu de vânzare în buricul Bucureştiului şi unul în glezna lui, cum poţi fi aşa de viral pe Facebook încât să-ţi crească repede şi foarte natural comunitatea de brand, dar să se vadă creşterea şi-n bani, cum să-ţi faci vânzătorii din magazine să se simtă al naibii de mândri că-s ai tăi, nu ai lu’ Zara şi tot aşa… chestiuni foarte autohtone şi arzătoare, cam departe de ei, simt eu.

Le-am sugerat fetelor să-şi cheltuiască banii, dacă tot îi au, pe o altfel de formare:

- să călătorească şi să urmărească atent, în câteva ţări străine, 5 branduri de modă care există şi-n România, să înţeleagă diferenţele între pieţe şi consumatori

- să-şi cumpere constant presa de business internaţională, valoroasă, să priceapă bine de tot pe ce lume trăiesc şi, în special, pe ce teritorii există o foarte mare putere de absorbţie a modei, acum

- să citească despre orice-i conex modei, nu strică nişte shot-uri dese de cultură generală, sunt aşa de rari tinerii care-s în stare să facă legături inedite pornind de la ceva nesemnificativ…

- să urmeze cursurile Erisma unde vor învăţa ceva preţios mamă-mamă, şi anume că oamenii pot fi foarte puternici şi fără titluri, funcţii, maşini, costume ori salarii

Cum altfel, adicăcum?, au insistat pe mail. Înveţi făcând, dându-te cu capul de pereţi, de la meseria de vânzător la cea de comunicator sau cea de manager. S-a cam dus vremea reţetelor…

CITEŞTE ŞI Meserie, fetelor!

Durerea sa se transforme-n aur!

Glumeam, ieri, cu prietenele mele, zicându-ne că vom ajunge toate inimi de tablă, ca alea deco, de la bam boo, de ne-om îndurera din iubire şi anul viitor ca anul ăsta. Inimi de tablă cu trupuri de bezea, gânduri de catifea şi atingeri de pluş, să fim clare!

Deci suferi şi cumperi, că aici voiam să ajung. Faci shopping de durere! O chestie cu care m-am luat şi eu abia de curând.

Dar la mine nu-i shopping de ţoale şi licori scumpe, daţi-mi să mă spânzur cu un caşmir prea fin, daţi-mi să muşc dintr-o piele de crocodil, daţi-mi să mă intoxic cu un parfum de sute de euro, ia să-mi umplu cada cu şampanie de-o beau doar şeicii, poate fermentăm secundar împreună. Nu, e shopping cu inele foarte scumpe, daţi-mi să-mi rup dinţii în ele! Deloc greşit, până la urmă, în aur cică-i cel mai bine să-ţi ţii banii, oricum.

Inele care poartă grădini, oraşe, virtuţi şi infiniţi pe ele. Uite 4 pe care-am pus ochii!