Sa ne dam miile de euro pe altceva. De exemplu!

În primăvară mi-a atras atenţia un MBA. De 10.000 de euro învăţasem făcând jurnalism şi blogging fashion & business, până atunci. Iar de restul până la 15.000, cât costă, am învăţat muncind pentru mai multe branduri de modă, din ţară şi interesate de ţară, de atunci.

Înveţi altfel, dacă vrei în modă, în RO, le-am zis fetelor care m-au întrebat pe mail ce părere am de nişte cursuri ţinute de specialişti care mai de care, dar nu din România, la un centru din Capitală creditat pentru aşa ceva. Vă zic şi vouă

Costă câteva mii de euro cursurile şi nu cred, chiar nu, că oamenii aceia minunaţi de la Agnes B, Nina Ricci, Promostyl, Nike, Levi’s şi ce mai era-n listă te pot învăţa cum să nu dai greş cu designul dacă decizi să lucrezi pentru producţie mass-market într-un business românesc, cum să-ţi struneşti programatorii ca să lansezi un magazin online de haine într-o lună, nu în juma’ de an, în România, cum să reacţionezi când ai veşti faine, superpublicabile pentru presa românească şi nu-ţi răspund redactorii de modă, ci oamenii de seilz din trusturi, cum trebuie să alegi când ai pe tavă un spaţiu de vânzare în buricul Bucureştiului şi unul în glezna lui, cum poţi fi aşa de viral pe Facebook încât să-ţi crească repede şi foarte natural comunitatea de brand, dar să se vadă creşterea şi-n bani, cum să-ţi faci vânzătorii din magazine să se simtă al naibii de mândri că-s ai tăi, nu ai lu’ Zara şi tot aşa… chestiuni foarte autohtone şi arzătoare, cam departe de ei, simt eu.

Le-am sugerat fetelor să-şi cheltuiască banii, dacă tot îi au, pe o altfel de formare:

- să călătorească şi să urmărească atent, în câteva ţări străine, 5 branduri de modă care există şi-n România, să înţeleagă diferenţele între pieţe şi consumatori

- să-şi cumpere constant presa de business internaţională, valoroasă, să priceapă bine de tot pe ce lume trăiesc şi, în special, pe ce teritorii există o foarte mare putere de absorbţie a modei, acum

- să citească despre orice-i conex modei, nu strică nişte shot-uri dese de cultură generală, sunt aşa de rari tinerii care-s în stare să facă legături inedite pornind de la ceva nesemnificativ…

- să urmeze cursurile Erisma unde vor învăţa ceva preţios mamă-mamă, şi anume că oamenii pot fi foarte puternici şi fără titluri, funcţii, maşini, costume ori salarii

Cum altfel, adicăcum?, au insistat pe mail. Înveţi făcând, dându-te cu capul de pereţi, de la meseria de vânzător la cea de comunicator sau cea de manager. S-a cam dus vremea reţetelor…

CITEŞTE ŞI Meserie, fetelor!

Durerea sa se transforme-n aur!

Glumeam, ieri, cu prietenele mele, zicându-ne că vom ajunge toate inimi de tablă, ca alea deco, de la bam boo, de ne-om îndurera din iubire şi anul viitor ca anul ăsta. Inimi de tablă cu trupuri de bezea, gânduri de catifea şi atingeri de pluş, să fim clare!

Deci suferi şi cumperi, că aici voiam să ajung. Faci shopping de durere! O chestie cu care m-am luat şi eu abia de curând.

Dar la mine nu-i shopping de ţoale şi licori scumpe, daţi-mi să mă spânzur cu un caşmir prea fin, daţi-mi să muşc dintr-o piele de crocodil, daţi-mi să mă intoxic cu un parfum de sute de euro, ia să-mi umplu cada cu şampanie de-o beau doar şeicii, poate fermentăm secundar împreună. Nu, e shopping cu inele foarte scumpe, daţi-mi să-mi rup dinţii în ele! Deloc greşit, până la urmă, în aur cică-i cel mai bine să-ţi ţii banii, oricum.

Inele care poartă grădini, oraşe, virtuţi şi infiniţi pe ele. Uite 4 pe care-am pus ochii!

Fiti amabili, si carei religii considerati ca ii apartineti?

Vine sfârşitul lumii şi abia la sfârşitul primului an de după sfârşitul lumii ar trebui să primim concluziile mari, serioase ale recensământului, cică. Păcat, mai ales pentru că românii şi-au putut declara, în special, religia şi aş fi fost curioasă câţi au trântit răspicat “fe-şăn (chit că n-am de-o tocană în frigider)” şi, sigur, cum a contat asta la Judecata de Apoi

Nu ştiu voi cum simţiţi chestiunea, dar pe mine mă cam sperie cum se uită, mai nou, femeile după femei şi bărbaţii după bărbaţi. La haine! Şi mă cam sperie şi cum ţipă multe şi mulţi pe Facebook, unde-i urmăresc cel mai des, că ce ruşine, ce urât, Hî şi Mî şi l-au pus pe Versace pe tot Teatrul Naţional din Bucureşti, dar sunt primele şi primii la coadă, la cinci dimineaţa, pentru nişte ţoale vai, mama lor, zău. Ipocrizie, cum ar veni. Sau… chiar sfârşitul lumii.

Multă vreme am ţinut cu românul, consumatorul, ştiţi. Că merită şi el mai mult, că să se străduiască şi pentru el brandurile ca “dincolo”, că ce-i cu vitrinele alea, cu marfa aia…  Merită, adevărat, dar rar, doar în caz că e sănătos la cap. Iar azi îmi place cum definesc sănătatea asta la cap fetele care scriu mi-nu-nat despre Eroii României Chic: “Să ştii cine eşti, unde ai ajuns şi să nu-ţi pese. Pentru că faci ceea ce trebuie să faci şi spui numai ce vrei să spui. Mai cool de atât nu se poate.”

Batista wow, imi caut locul in buzunarul de la pieptul unui tip wow

Am ales-o  într-o zi în care m-am pierdut cu totul pe străduţele din Roma. Şi-aş vrea s-o dăruiesc, dacă am cui. Altfel, parcă mi-am cumpărat eu odat’ un sacou prea sexy din piele care s-ar lăsa îndulcit de ea

Nu cer la schimb exerciţii de superstil, fotografii cu cerbi, poezii cu genunchi ori fluturi în stomac, nu, domnilor. Vă rog doar să citiţi ce zice fata asta că i s-a întâmplat şi să daţi neapărat click pe poza aia! 30 de secunde cu totul, cât să înţelegeţi pe ce lume aţi nimerit

Apoi să treceţi prin ce-am povestit eu aici, aici, aici, aici şi aici cu cititoarele, poate greşim şi aveţi poftă, juma’ de oră, să ne băgaţi minţile în cap.

Apoi să-mi scrieţi pentru ce şi cum mai luptaţi voi. Sunt curioasă iar batista wow merită un tip wow în aşa sens! Va fi cadoul meu pentru el de Crăciunul lui 2011.

Sunt slaba, ce sa-mi faci?

Da, am şi eu o slăbiciune, Marian: magazinele unor branduri ce înseamnă munca a doi, trei prieteni de ani buni sau a două, trei generaţii din aceeaşi familie. Las la uşă orice logică de shopping, în cazul lor, şi cumpăr cu mult, foarte mult drag pentru poveste, pentru acel rar întâlnit în business “împreună, mult înainte”. În top sunt Missoni şi Benetton.

Cât despre mărcile româneşti care au intrat în gaşca asta a slăbiciunilor mele… până acum, doar una: TinaR, munca a doi prieteni de aproape 18 ani. Tocmai de asta sunt cu atenţia şi simpatia pe tinerii români crescuţi în familii de confecţioneri care n-au plecat de acasă să se facă roboţi de multinaţională, care au rămas şi se gândesc la un fel de a duce mai departe foarte proaspăt efortul părinţilor. Creators, nu followers. Două exemple trebuie neapărat să vă dau!

Stasic e as în tricotaje la fabrica alor lui din clasa a 12-a. A umblat mult prin lume, pe la şcoli şi pe la târguri, e-un tânăr foarte orientat spre afaceri, se-ngrijeşte de producţie lohn şi de brandul 13 grade şi zice bine ceva, ca un excepţional copil al industriei rămas în industrie: “Absolvenţii de modă în România se visează pe podium şi îşi consumă toate resursele pentru a ajunge acolo, fără să ştie ce-i de făcut odată ajunşi. În Manchester e o facultate care obligă după doi ani studenţii să plece la un internship de un an, abia apoi pot termina. E o şcoală unde la primul curs li se spune că vor crea pentru mase, nu pentru podium. O şcoală unde îşi încep colecţiile de absolvire prin lămurirea poziţionării pe piaţă, a targetului, a nivelului de preţ, a costurilor maxim impuse, a culorilor sigure pentru sezonul urmator… abia apoi se apucă de creat produse”.

Raluca e între fabrica alor ei de haine pentru străinătate şi un târg care-i mănâncă zilele cumva frumos, fiind prima şansă a foarte tinerilor designeri autohtoni de a-şi găsi clienţii sau de a se izbi de ei şi de a pricepe de ce… nu pot vinde; o dată pe an ţin şi eu un fel de şezătoare la Unveiled, le povestesc cum vine ăla business serios de modă, poate ne vedem în decembrie pe-acolo! Raluca mi-e foarte dragă, aţi ghicit, tocmai pentru că e o copilă a industriei rămasă şi ea curajos în industrie, abia aştept să pună de-un brand wow printr-un parteneriat isteţ creaţie-producţie.

De urmărit!

CITEŞTE ŞI Două tâmpenii + Doi băieţi de nota zece

La 4 miliardari, 1 consultant de stil. Practic, 100 de joburi noi

Luaţi la răsfoit topul miliardarilor români migălit de Forbes, cu 500 de “boşi”, merită.

O să vă încânte prestanţa înnăscută a 50 dintre ei, respectiv ţinutele frumos lucrate pe măsură a încă 50 care exersează eleganţa. Dar o să vă sperie cum se-mbracă business restul de 400: în costume cu două mărimi mai mari sau 80% din plastic, cu tricouri lăbărţate sau cămăşi prea pe burtă, neapărat cu ACELE logo-uri la vedere, în pantaloni prea scurţi sau cu pulovere de tataia deloc cool, pff…

Motiv bun să-i sunaţi, dacă sunteţi consultanţi de stil, în echipa unui brand sau nu, şi să-i îmbrăcaţi cu un bun gust pe măsura curajului cu care unii dintre ei chiar au făcut banii! Sau să le arătaţi ce-nseamnă să se “respecte”, de fapt, cum multora, “băieţi deştepţi”, le place s-o zică… Chiar i-aţi da României un alt aer, doar elita financiară iese cel mai des în lume şi e, implicit, parte foarte importantă din brandul de ţară.

Că tot veni vorba de mulţi bani, ladies, zilele astea mi-a atras atenţia un articol din Financial Times care punctează că moda logo-urilor a dispărut, ele şi-aşa “ruginesc” repede de tot anii ăştia. Că luxul va fi, de acum, uşor-uşor, exclusiv despre materiale, croiuri şi finisaje perfecte, fără vreun semn ostentativ de brand pe undeva.

Despre produse care stârnesc admiraţii peste admiraţii de la o poştă prin felul în care sunt gândite şi lucrate. Piese care ţin câteva vieţi. Deci uite cum ajungem să râvnim şi poşete (aparent) anonime!

CITEŞTE ŞI Ce bărbaţi îmi plac

Doua tampenii

PRIMA. Textile Dacia nu mai exista, se va inalta Victoria City Center acolo. In loc de Electroaparataj va aparea Bucuresti Mega Mall. Chimopar din Capitala va deveni Pallady Shopping Center. Tractorul din Brasov va deveni Coresi Shopping Center. Iar astea sunt doar cateva exemple pentru ditamai tampenia.

I-am dat in cap productiei de toate felurile, inclusiv celei de textile si confectii, mai ales pentru terenuri, au disparut zeci de mii de locuri de munca din tara asta, orase intregi nu mai au ce manca si… am apasat luuuung butonul mallerei. Dar cine sa mai cumpere si cu ce, mai ales in provincia plina de someri, fiti amabili?

A DOUA. In media sociale ale Romaniei, moda e a treia industrie creativa despre care se vorbeste, zice o cercetare serioasa. E “cautata”, iata, stim sigur-sigur de luna asta. Banuiam cu totii de lunile trecute iar eu, una, ma asteptam ca, la intalnirile noastre, tinerii designeri sa-mi povesteasca amanuntit cum vor cuceri Capitala, doar aici sunt toti banii, cum alearga neobositi dupa niste parteneriate frumoase pe retail, off sau online, sa vanda tot mai bine, cum vor face sa se auda in zece ani de-un brand romanesc fix pana in China, doar acolo-i a mai mare putere de absorbtie a creativitatii

Dar nu mi-au povestit nimic si, sincer, parca nici n-au habar ca Planeta-i populata de oameni care cauta sa se imbrace tot mai diferit de “uniforma”. Altfel nu-mi explic de ce nu viseaza chiar asta: sa-i imbrace! Tinerii nostri designeri fac, prin urmare, haine care stau frumos pe manechin, pe umeras si asteapta. Alta ditamai tampenia.

Bravo, iar, draga Turcia, ca tu poti atatea! Si, sigur, ca nu-l astepti ASA pe Mos Craciun.

Si, la un moment dat, cateva mii de femei brodau pentru el

Nea Agop, 80, zice că va reveni ea, moda hainelor bine croite, bine cusute, din materiale care-ţi adoră trupul! Impecabile, da’ să ţi le permiţi. Până una-alta, cumpărăm cârpe… strâmbe, şifonate, de ne “mănâncă”. Şi scumpe. Pe astea le cerem, pe astea le execută şi fabricile lui, fără ca el să mai verifice comenzile la plecare spre retaileri, că nu-i deloc încântat de ce livrează, recunoaşte.

Sper sincer să trăiască 100 de ani şi s-o apuce iar, merită! Mai ales pentru că mi-a rămas în minte modestia şi bucuria cu care spune aici, dupa vreo 60 de ani de confecţii pentru lumea mare, că, la un moment dat, câteva mii de femei brodau pentru el. De fapt, pentru brandurile pentru care el lucra cu migală şi respect – mai tot Champs Elysees – spre desosebire de acum.

Mă înclin în faţa celor ce reuşesc să dea de muncă! Cei ce ştiu, chit că-s patroni, să facă treaba la fel de bine ca angajaţii, dacă e cazul. Aşa, ca nea Agop. Şi mi-ar plăcea mult să ajung fix aşa, odată. Mi-ar plăcea, de fapt, să fiu parte din acel retailer român de modă care va cuceri Europa şi Asia, v-am mai zis. Şanse sunt, numai să curgă banii dintr-un scoc şi să le crească, vorba lu’ bunicu’.

Apropos de cucerit lumea româneşte, mi-a rămas în minte şi felul în care o descrie pe Aneta Bogdan partenerul ei de business; e un moment nebun, curajos, deschid filială Brandient (agenţia autohtonă de branding care a făcut minuni pentru Bit Defender) în Singapore: “Îi pasă. Enorm. De reputaţia nepătată, de excelenţă, de oamenii ei, de clienţii antreprenori care îşi macină sănătatea ca să fabrice prosperitate pentru comunităţile lor. Îi pasă de ţara asta amărâtă. O bănuiesc chiar că vrea să cucerească Asia doar ca să arate cât de tari sunt românii. Aşa de tare îi pasă.” Deci de urmărit.