Am intalnit in viata asta femeile cele mai cele. Dar tu, iubito, Slava Domnului, nu esti una din ele

antologia aproape cronologică a femeilor din viața mea, povestită iubită-mii în prima noapte, la lumina difuză a unui lampadar stradal pe ducă

de Iv cel Naiv

din motive oedipiene, lesne de imaginat
voi începe cu mama, de la care-am aflat
că toate femeile din lume trebuie tratate
cinstit și cu foarte multă sensibilitate

la început am fost fermecat de femeia matură
care folosea mult demachiant și iubea cu dezinvoltură
apoi am căzut în brațele unei colege de liceu
în viața căreia primul bărbat fost-am eu

am visat cu ochii deschiși în brațele femeii savant
care iubea matematica, pe mine un pic și pe kant;
am rezistat o vreme în compania asta atât de selectă
apoi ea a plecat la 5.000 de mile, către o lume perfectă

au urmat femeia dură, intransigentă, de carieră
care lăsa urme de ruj pe țigara din scrumieră,
femeia cu cei mai proaspeți sâni din lume
care se dădeau ușor în leagăn, când făceam glume

era să uit de femeia zveltă, cu buze subțiri
și femeia pentru care romantism egal trandafiri
o să vă mire, dar ar fi și femeia
încă frumoasă, în prag de vârst-a treia
femeia-fată,
cea fără tată
sau tipa bună la suflet și atât de mămoasă
că mă iubea așteptându-mă cu prăjituri, seara, acasă
domnișoara artistă
talentată, veșnic tristă
femeia-western
pregătită etern
să sară din pijamale
direct în situații anormale,
femeia pasionată de modă
care iubea doar cu metodă
femeia visătoare, secretară
ușor de vrăjit la o țigară
și înainte de a avea pretenția că aș fi exhaustiv -
femeia care are în poșeta plic mereu un prezervativ

am fost fermecat de femeia pisică, iubito
cea pe care o strigam prin casă pis-pis
am întâlnit femeia pe care nu am întâlnit-o
dar ne-am văzut atât de des la mine-n vis

am întâlnit în viața asta femeile cele mai cele
dar tu, iubito, slavă domnului, nu ești una din ele

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!

Poate nu te-ai gandit la asta, poate nu vrei s-o stii, poate ti-e teama sa afli

de Cristian Ştefănescu

Ar trebui, deci, să încep de undeva. Aşa cum, de fapt, orice trebuie să înceapă de undeva. De acolo de unde se termină trecutul, nu?

Patul. Dimineaţa. Perna aceea. Pe perna aceea au mai dormit şi altele, înaintea ta. În toate dimineţile vieţii noastre, o ţii în braţe ca şi cum ai fi venit cu ea din propria-ţi viaţă în a mea.

Cana. Cana din care îţi bei cafeaua, învelită în plapumă, rezemată de perete, privind pierdută spre raza lăptoasă ce se prelinge prin geam. O ţii cu ambele palme, desenându-i absentă, cu inelarul dreptei, cercuri neregulate pe fund. Pe fundul cănii din care cineva, înaintea ta, a mai băut cafea. Şi altcineva vin fiert. Şi altcineva ceai.

Şi tricourile mele, pe care le smulgi din dulap când te duci la duş. Tricouri lungi, tricouri largi… Pe multe le-au mai purtat şi altele înaintea ta.

Poate nu te-ai gândit la asta; poate nu vrei s-o ştii sau poate ţi-e teamă să afli că e întocmai cum presupui. Poate nici nu îţi pasă.

N-am să ţi-o spun. Nici nu contează, de fapt.

Dormi pe perna mea; bei cafeaua de dimineaţă din cana mea; îmi porţi tricourile. Locul tău e chiar aici. Aici e locul tău. Al tău e locul. Locul de aici e al tău.

Da?

Suntem, amândoi, păpuşi de pânză, recuperate dintr-un magazin second-hand, trecute prin multe mâini înainte de a ne găsi, unul pe altul, la raionul de solduri.

Doamnă, eşti unică. Lăsa-mi trecutul în pace. Nu-l mai răscoli. Timpul nu are decât o dimensiune: prezentul continuu alături de tine!

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!

Roseste!

de Ovidiu Militaru

Se zice că femeia roşeşte de cinci ori în viaţă: Prima dată roşeşte când o face pentru prima dată. A doua oară roşeşte când înşeală pentru prima dată. A treia oară roşeşte când o face şi dimineaţa găseşte bani pe noptieră. A patra oară roşeşte când oferă bani pentru a o face. A cincea oară roşeşte când oferă bani şi e refuzată. Da, bancul ăsta-i o mizerie, aşa că uită-l repede şi roşeşte!

Roşeşte când se fâstâceşte invitându-te la o cafea – timiditatea e un lucru rar într-o lume a tupeului.

Roşeşte când primeşti de Mărţişor o buburuză din lemn pictat în loc de broşă cu cristale Swarovski – la naiba cu pietrele mondene din ziua de azi.

Roşeşte când îţi spune că aspiratul casei e treabă de bărbat – câţi mai şmotruiesc prin casă azi?

Roşeşte când îţi oferă mâna să cobori din autobuz – unde mai găseşti azi aşa cavaleri?

Roşeşte într-o barcă, pe valurile mării, când îţi spune “Tu eşti Adnana mea” – piratul şi-a găsit sirena.

Roşeşte în vârf de munte când îţi arată lumea zicându-ţi că ai voştri copii o vor face şi mai frumoasă – cine îşi mai ia astfel de angajamente într-o lume a crizelor fără sfârşit?

Roşeşte marţi, în sms-ul de la el scrie “Eşti frumoasă” – cum ai putea să-l contrazici?

Roşeşte miercuri, de când eşti cu el n-ai ratat nici un film Orange.

Roşeşte joi, când pleci nervoasă la maică-ta şi strigă după tine “să te întorci repede, nu pot trăi fără tine”.

Roşeşte vineri, oricât de lungă ar fi berea cu băieţii – “Nu fi ţâfnoasă, că tot la tine mă întorc”

Roşeşte sâmbătă, în piaţă la Crângaşi – ce delicat alege el piersicile.

Roşeşte duminică, în timp ce-ţi numără atent aluniţele – câtă răbdare poate să aibă omul ăsta.

Roşeşte luni, când nu te lasă să te dai jos din pat – unde te-oi grăbi aşa dimineaţa?

Roşeşte când spune DA cu un nod în gât mai mare ca unul Windsor – tu eşti aleasa lui.

Eşti femeie. Roşeşte!

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!

Rasplati pentru supereroine. Caci nu exista supereroi

Sper că n-aşteptaţi un superbărbat să vă facă minuni şi cadouri, sper că vă descurcaţi foarte bine singure, că sunteţi, deci, propriile voastre supereroine măcar o dată pe săptămână, ca să daţi liniştite cu cardul în fiecare weekend, de răsplată!

Eu aşa mi-am propus anul ăsta, mereu comparându-mă pe mine dintr-o vineri cu mine din vinerea următoare: să fiu mai înţeleaptă, mai veselă, mai grijulie cu cine merită, mai plină de idei bune, mai ordonată, mai dormită şi mai la timp, mai verde şi mai lady, schimbătoare de becuri arse pe scară fără nervi că nu se bagă nimeni altcineva la treaba asta cinci zile la rând, mai uimitoare de la o săptămână la alta.

Şi cum îmi iese, cum îmi cumpăr tot felul. Să vă şi recomand una-alta, spor la shopping!

Colierele Atelier Bijou, s-aveţi de ce să vă ţineţi, în caz că-i cutremur emoţional şi nu-s buzunare prin preajmă

Tricoul Venera Arapu, neapărat să-l purtaţi voi pe el, nu el pe voi

Fustele şi rochiile diafane TinaR plus rochia cu unicorn Irina Irimia, s-arătaţi şi incredibil de cuminte

Borsetele şi genţile de laptop Delikates, ca să luaţi metroul mai des decât taxiul, de mândre, de cool

Bijuteriile Cochet Maison, să se mire toţi de cât de elegant puteţi purta nişte cizme de cauciuc pe fleaşca asta

Rochia Lana cu oameni în poală şi geanta Giuka din ponei, pentru că veţi atrage fantezia cui trebuie

Cred rau in loialitate. Si-n cizmele de cauciuc!

Uite un interviu “ce drăguuuuuuţ!” pe care l-am dat, de curând, unui site… bine intenţionat. Poate ne ştim de azi, de ieri şi ajută să ne cunoaştem mai bine. Aş primi întrebări mai grele, dacă poftiţi, tot m-am luat să răspund şi la d-astea de modă şi viaţă, pe lângă alea de modă şi afaceri care-s parte din jobul de “iluminator de brend”.

Culmea, continui să cred că există întrebări bune, magice, care dezlănţuie treburi mamă-mamă!, lumi nebănuite. Chit că, lunar, din presa mare, şi de la jurnalişti, şi de la oamenii de vânzări, primesc întrebări vai-mama-lor, nedocumentate, ce-o-fi-aia-curiozitate-cum-se-scrie? Mai cred rău în loialitate şi-n cizmele de cauciuc, anul ăsta, dacă tot am ajuns să glumim pe subiect

Poate nu ne ştim de azi, de ieri, ci de o-ho. În cazul ăsta, lăsaţi-mi numărul vostru de telefon într-un mesaj, pe Facebook, toate contactele mele din ultimii zece ani au rămas pe bancheta din spate a unui taximetrist cu ceafă groasă care a gonit pe Eminescu-n jos şi dus a fost.

De când eşti atrasă de modă?

Sunt fată de blănari. Am crescut văzând Bucegii pe geam, într-un atelier cu o minunată sobă de teracotă şi o mamă care muncea la cojoace „de Neckermann” şi haine luxoase de blană, fredonând Patricia Kaas, Eros Ramazzotti, Gianna Nannini şi zâmbind încontinuu.

Adunată într-un colţ cu nişte caiete în care „cârcăleam” poveşti la sfârşitul cărora îmi exersam semnătura pe cel puţin patru rânduri şi nu-mi ieşea nicicum (haioasă treabă, am ajuns jurnalist şi am semnat şi am tot semnat…), îi urmăream tiparele, răscroielile, cusăturile, finisajele, bucuria! Făcea moda străzii, din octombrie în martie, în Braşov, în anii ’90, cu ce-i ieşea din mâini.

Ce reprezintă moda pentru tine: o pasiune sau un job?

Acum, e o felie de viaţă în care mă străduiesc să livrez tot mai multă fericire. Din partea celui mai mare şi mai vechi retailer local de modă, TinaR, căruia i-am pus o singură mare miză, în 2011, când am acceptat să-i gestionez relansarea: să ajungă să-şi asorteze hainele cu zâmbetele cât mai multor românce între 20 şi 50 de ani. Şi repede. Pentru că-i de cucerit multe alte pieţe!

Dintotdeauna, refugiu, terapie… Chit că mă ascund în atelierul mamei şi cos botoşi din blană pentru bebeluşi sau pe marile bulevarde de shopping din lume şi mor după vitrinele cu scenografie inedită  ale retailerilor de modă high-end, chit că mă pierd în reclamele Tiffany&Co despre viaţa perfectă în doi sau în colecţiile lui Haider Ackermann din ultimii ani, chit că stau la un reality-check cu Lucian Broscăţean, cel mai muncitor şi strălucitor din noua gardă de designeri români.

Ce colaborări în domeniul modei ai avut şi ai?

Sunt un fel de arhitect de brand în grupul TinaR, de şase luni, cum vă povesteam; încerc să mă îngrijesc cât mai inspirat de strategie şi de tot felul de mişcări pentru împlinirea ei, online şi offline, cu o gaşcă de oameni faini alături. Voi fi… de vină, să zicem, pentru deschiderea unui concept store în Capitală, spre final de 2012, investiţia unui grup internaţional de modă. Încerc să fac şi niţel coaching pe nişte proiecte curajoase care au scos capul de curând şi vor bucura multă lume bună.

Am scris poveştile unor oameni al naibii de speciali, pornind de la modă, în Tabu şi Esquire; hipsteri şi bărbaţi români repere de stil în bresla lor, în zilele noastre, de exemplu. Am construit şi avut grijă o vreme de  prima echipa de jurnalişti online din România ce umblau zilnic prin magazine cu rostul de a transmite cele mai relevante noutăţi de shopping, noutăţi care să te ajute să-ţi cheltuieşti cât mai isteţ banii, după nevoi şi nevoi; redacţia ShoppingNews.ro.

Am cumpărat haine, contând pe tot felul de bugete, pentru fel şi fel de domni care şi-au dorit să înveţe s-o facă singuri şi cât mai bine, fără mine, consultantul de garderobă. Am fost un fel de antrenor pentru câţiva designeri tineri din ţară şi un fel de  lobbist cu rost de creştere a calităţii comerţului local, sub tutela FashionandBeauty.ro, unde am scris-scris-scris alături de Ovidiu Buta. Am muncit în echipa Inspired, concursul de idei care le „face vânt” studenţilor în meserii, confruntându-i cu marii actori din design, fotografie, arhitectura… Am muncit în echipele Dialog Textil şi Vitrina, singurele publicaţii de business din ţară care ajungeau la producătorii români de confecţii cu informaţie specializată, cu oportunităţi, cu idei de suport pentru afaceri.

Ce înseamnă să fii la modă?

Nu încurajez pe nimeni să se chinuie să se îmbrace ca Xuleasca sau ca pe podium. Dar hai să explic scurt ce-i cu acest „la modă”: fără să vrem ajungem trendy, dacă vom cumpăra din magazinele marilor retaileri mass-market unde tendinţele sunt, sezon de sezon, declinate în tot soiul de piese la modă, la preţuri mici. Simplu, ce atâta chin?

Sunt româncele la modă, ce le recomanzi?

Curaj să experimenteze, să se caute. Să asorteze modă high-end cu modă low-end, portocaliu cu roz, aur cu argint, şosete cu sandale… Nu cred, zău, că treaba asta-i mai ceva decât să ţii o casă, un job, un bărbat. Deci curaj! Şi un zâmbet, neapărat, la fiecare ieşire din casă.

Se poartă în România ce se poartă şi în afara ţării sau avem tendinţe specifice?

Se poartă ce ne permitem; acces avem la aproape tot, de câţiva ani. Hainele ne reflectă teribil depresia naţională, dar şi lipsa de lideri care să ne inspire eleganţă… chiar scriam anul trecut pe vremea asta  despre aşteptările mele de la  Prima Doamnă!

Am răspuns gândindu-mă la ce văd în spaţiile publice, nu în „secta” sau breasla mea, unde oamenii trăiesc nebuneşte, cu multă poftă de inedit şi asta se vede în alegerile pe care le fac – mâncare, haine, locuinţă, vacanţe.

Ce îţi place şi ce nu îţi place la moda străzii din România?

Îmi pare rău că sunt singura care are palton de iarnă verde-smarald încins cu o curea galben-neon, în forfota de la zece dimineaţa, sprintenind spre muncă. Îmi pare bine că îmi zâmbesc mulţi, pe drum, e semn că-i inspiră, că-i pune pe gânduri, că-i va determina să aleagă roşu în loc de gri, iarna viitoare, poate?

Blogul tău, A Lady Look, e adăpostul exerciţiilor tale de înţelegere, în paşi mici, dar siguri, pentru cele mai bune decizii de cumpărare. Ce ne sfătuieşti să cumpărăm în sezonul primăvară-vară 2012?

Haine din colecţia de primăvară TinaR: parc-ar fi o cutie cu bomboane fondante, aşa ni s-a spus şi aşa ne-am şi dorit să iasă! Aur: inele care poartă grădini, oraşe, virtuţi pe ele. Bilete spre Maribor: e capitală culturală europeană, anul ăsta, şi merită să faceţi acolo un concediu cu părinţii!

Ce înseamnă să fii un consumator de modă educat?

Să fii curios, să investighezi, să ai mereu de unde să alegi, indiferent ce cauţi, să ştii bine cine merită cu adevărat banii tăi pe un sacou impecabil, pe un ceas fin, pe o pereche de balerini, pe un tricou sută la sută bumbac, de tăvăleală mult şi bine, pe o geacă de piele, pe un trenci şi să-i fii loial. Să fii conştient că dacă tu şi prietenii tăi şi prietenii prietenilor tăi nu mai cumpăraţi, de dezamăgiţi, se va zdruncina un business. Să-ţi fie foarte clar, aşadar, ce putere ai.

Ce sfaturi ai pentru cititoarele StyleAndTheCity.ro?

Risc puţin cu trei îndemnuri nonfashionistice: ţineţi televizorul mai mult închis şi citiţi săptămânal http://ivcelnaiv.ro + http://www.eroiiromanieichic.ro, o să vă bucure şi inspire; măcar într-o seară, daţi banii ca să o ascultaţi pe doamna Filitti istorisind fermecător, în loc să mergeţi în Gaia;  faceţi-vă timp pentru oamenii care ţin enorm la voi, aveţi mare grijă de ei, Sex and The City e, înaintea unei lecţii de stil, o lecţie despre prietenie!

Cu nebunii si naivii facem treaba

Urma să fie biciuit de o sută de ori, fusese ales la întâmplare, legat şi pregătit să fie dat exemplu. Omorât. Câţiva negri, sclavi ca şi el, reuşiseră să fugă de pe plantaţie. Celor pe care încă-i mai avea, stăpânul trebuia să le spulbere orice eventual plan de bine, ce bine meritau “unii ca ei”?

Şi-l biciuieşte o dată şi-l biciuieşte de două ori şi-l biciuieşte de cinci ori şi stăpâna sare şi-i acoperă spinarea cu trupul ei. Şi stăpânul dă cu biciul a şasea oară şi bluza ei albă din pânză topită se umple un-doi de sânge şi el pleacă plin de nervi. “Nebună femeia, ce-a făcut să-l salveze, frate!”, mi-au zis mulţi alături de care am văzut filmul construit după o poveste reală.

Jurnalele femeii din vremea în care a fost soţie de aşa-ceva au fost citite în Parlament şi au dat rău peste cap prejudecăţile în SUA sclaviei, a meritat fiecare nebunie, fiecare risc pentru negri, ani în şir până atunci! Ea a văzut şi simţit mult dincolo de momentul biciuirii şi pentru asta o ador. Îi ador pe toţi nebunii vizionari, cred că încă pot ajunge să mişte incredibil.

Îi ador şi pe naivii vizionari, deseori pun pe gânduri inedit şi iscă lucruri memorabile. De urmărit pe timişorenii de la asociaţia Look Inside, care lasă pungi cu detergent, umbrele, cărţi, cutii cu bomboane, tricouri, jeanşi, mărunţiş pe unde apucă prin oraş.

Aşa, “cu drag, pentru cine are nevoie”, cum scrie pe biletul ataşat lucrurilor. Şi cu dorinţa ca ăi de le primesc să facă la fel: un act de generozitate anonimă, o surpriză! Într-o vreme în care toate pieţele centrale ale României urlă că vor şi au nevoie şi vor şi se deprimă teribil că nu primesc nimic de la Stat… şi nici nu vor primi.

Sunteţi sau nu de acord, eu cred că schimbarea poate începe abia atunci când nu mai aşteptăm absolut nimic de la stat-guvern-neant. Când riscăm să fim mai nebuni (curajoşi) şi mai naivi (generoşi) ca niciodată, cât mai mulţi, în felia care ne doare.

Aşa o să facem treabă, aşa o să-l câştigăm pe mai binele care visăm să apară.

Si-asa mi-au distrus barbatii astia garderoba

Sunt haine în care nu mai intri peste an. Nu pentru că ai fi trecut brusc de la 36 la 42, ci pentru că nu te mai ţine sufletul, pentru că doar undeva, alături de un el, te încăpeau perfect.

Stătea în uşă şi zâmbea la cum îmi făceam eu repede, sigur! bagajul pe pat, ca să plecăm în weekend cât mai repede. Aranjam la el în sânii goi, îmbrăcată-n blugi, cu fermoarul tras trei sferturi. S-a trezit spunându-mi că-i un profil bun de reclamă. N-am mai putut să port blugi vreme de doi ani după ce ne-am despărţit, m-am chinuit cu toate neamurile de pantaloni, mai mult şi mai puţin băţoşi.

M-a mângâiat cu arătătorul drept, pe dosul mâinii stângi, din palmă până la cot şi înapoi, atât, de la unu la şase dimineaţa, când ne-a bombănit maşina de gunoi toată liniştea. Nu ştiu ce mă apucase de-mi luasem tricoul foarte subţire şi gri, în loc de bluza pufoasă de pijama, pe frigul ăla din apartament; habar n-aveam că o să apară, că o să rămână… Nu l-am mai putut purta de atunci, un bazic de folos aproape zilnic.

Putea fi bluza de mătase perfectă pentru orice întâlnire glorioasă de business. Dar de când m-am trezit ruşinată, aşezată cuminte la el în sufragerie, povestind din redacţie, cu un nasture lipsă, pentru ca, o oră mai târziu, să nu mai conteze niciun nasture, nu pot s-o mai port, merită încărcătura aia şi doar aia, aşa că stă şi stă pe umeraş.

Şi-o să vreau să plec la mare des, şi-o să vreau să arunc peste costumul de baie tunica aia portocalie, transparentă, pe care n-o spăl niciodată, rămâne îmbâcsită cu nisipapăsoare, şi n-o să pot, am purtat-o şi în seara cu furtună mare în Bucureşti şi cu noi doi obligaţi să rămânem împreună, cu becul care a pocnit, oops! ce-i de făcut? şi tot ce aţi face şi voi după.

Peste jumătate dintre piesele din garderoba ultimilor trei ani sunt legate de momente de-astea ale naibii, nicio şansă să mai scot hainele în lume. De aici, bătăi mari de cap la asorteuri, bani mulţi pe lucruri noi, cât mai noi… nervi şi râsete: am fost îndrăgostită în serie până mai ieri şi mi-au distrus bărbaţii ăştia, patru, paisprezece, patruzeci de ei, garderoba.

Fiecare mi-a furat câte ceva. Poate şi vouă.

Daca nu va permiteti Desigual sau Musette

Abia se operase de apendicită şi tot plecase în Centru cărând două trollere înalte până la talia lui de bărbat de unu optzeci şi două genţi de umăr, toate, pleznind de haine. Pe mine mă prinsese la salonul de cosmetică de pe Polonă, înainte de Crăciun: mă obligasem să rămân înţepenită în scaun douăj’ de minute ca să mi se usuce manichiura, mereu mi-o stric, mereu zburd pe uşă cu oja neuscată, mereu mai bine nu-mi mai fac unghiile, cu atâta grabă, naiba s-o ia!

Se opreşte săptămânal la judecătorii, la saloane, la alimentare… oriunde-s fete în găşti şi se îndeamnă una pe alta. Vinde orice cam la 50-60 de lei. Zara, Mango, Hî şi Mî, d-astea. Jumătate dintre haine nu merită atât, dar nu e cu banii pe loc: poţi să-ţi alegi zece piese şi să le plăteşti în două-trei luni, de aici entuziasmul.

Desigual ai?, l-am întrebat în amintirea unei geci tare haioase care făcea cât chiria, în vară, şi-mi râdea în nas.  Am ceva paltoane, dar mai la două-trei milioane, ştiţi cât sunt în magazine, vă văd cunoscătoare... E un depozit mare pe la Piaţa Delfinului, în care se adună toată marfa bună, de brand, confiscată, mi-a mărturisit. De aici, tineri ca el, comercianţi cu sacul, o împrăştie prin oraş cu mult tact, din asta trăiesc. Poate vreţi numărul lui de telefon, îl am, dacă nu vă permiteţi Desigual de mall, colecţia nouă.

Nu, nu vreau să mă enervez aflând a cărui oficial de-ai Fiscului e toată afacerea… m-amuză, momentan, cât de fericite sunt femeile de la judecătorii, saloane, alimentare, în prezenţa acestui “stilist” de depozit care le vorbeşte de culori, de materiale, de siluete, na. De ce le-ai priva de aşa ceva?

Şi pentru că tot e un post “pe buget”, dacă nu vă permiteţi Musette, dar vă place eleganţa brandului, găsiţi produse în acelaşi stil, dar la jumătate de preţ, sub numele Magnetiq, în Braşov şi în Galaţi, stradal, central. Cizmele costă cel mult 500 de lei, că aici voiam să ajung, asta e durerea mea mare, toate-s 1.000 acum, bani pe care nu i-aş decât lui Hilfiger.

N-au magazin online oamenii, n-au nici măcar un site-uleţ… ca orice producător român fără cap. Dar nu ne enervăm, e timp de toate, abia au ieşit pe piaţă. Daţi o fugă pe la ei, merită! Ar merita şi un PR-ist foarte bun produsele lor… Am numărul patroanei, dacă poftiţi.

Ideal ar fi să vedeţi povestea haioasă din alternativa la Desigual şi potenţialul unei noi poveşti româneşti de marochinărie din alternativa la Musette. Să fiţi curioase, dragi cititoare, înainte de a fi judecătoare!

CITIŢI ŞI Eşti frumoasă, îi zise prinţul