Ce-o fi ACOLO?
Imaginaţi-vă o ea la douăj de ani, cu toţi porii poftelor şi bucuriei închişi, cum nu e niciodată voie, la o plimbare de seară pe uliţă. Şi-o prinde Marin Preda din urmă şi-i zice: “Mă, fată, tu prea te uiţi numai în ochii oamenilor. Mai vezi şi deasupra lor: e, totuşi, cerul plin de stele, nu?”.
Deasupra m-am uitat şi eu, într-un moment putregăios, acum vreo cinci ani, pe-o uliţă din Bucureşti. Şi, la o adică de stele înnodate, am dat de un adăpost tare elegant, la care râvnesc de atunci, măcar pentru o zi şi o noapte.
N-am urcat până acum şi nici n-am încetat să mă întreb ce poveste poartă. Hrăniţi-mă, deci, cu iluzii care-mai-de-care: ce-o fi ACOLO? O să urc la stăpâni în prima vineri din octombrie.
Citeşte şi Hai să umplem un spaţiu cu un rost demn de bulevardul mare
Facebook comments:
3 comments
niste oameni cu bun simt, probabil, fiindca desi stau la penultimul etaj nu au uratit fatada cu ganganiile alea monstruoase de aparate de aer conditionat, din cate imi dau seama din foto.
tare interesant, nu m-as fi gandit niciodata asa
E sufletul boem al ADEVARATULUI BUCURESTI, tinut ostatic de trei generatii.
Un amestec fin pe care il simt doar cei, care pot iubi si Bucurestiul-Cenusareasa de azi.
Sa stii, ca numai el poate sa transmita un mesaj atat de puternic.
Sa vina miezul noptii!
Vive la vie!