My Weblog: umraniye elektrikci uskudar elektrikci umraniye elektrikci film indir elektrik tamiri ev aletleri tamiri umraniye elektrikci uskudar elektrikci umraniye elektrikci


rss search

next page next page close

Paula si Merele de Aur din 2013

Asteptam in hol, labartata pe bagaj, pe aproape intuneric, sa se adune lumea de prin camere, sa plecam de unde sta harta-n cui spre casa. Traisem o vacanta peste asteptari de vesela, de copilaroasa, de eliberatoare, chiar daca nu ma omor deloc dupa vara. Si il vad pe proprietarul hotelului la capatul scarilor gafaind. Urcase nu mai stiu cate etaje sa ne verifice la sange camerele, banuiam eu… Dar nu. Gafaia pentru altceva. S-a oprit la mine si mi-a zis ca s-a grabit sa ma prinda sa-mi spuna un lucru important: “Aveti un suflet, domnisoara, pfuai!, il vad sclipind, aveti grija de el.” Ditamai marul de aur. Ca-n filme! Pacat ca omul avea un baiat de varsta mea, nu puteam sa fug cu el in lume. Glumesc! Oricum, nu de asta mi-a zis-o, habar n-am de ce, tocmai asta-i senzational: mi-a zis-o sa fie.

Tipa imi facea unghiile cool, ca stilistii de unghii, iar eu o ascultam bucuroasa cum, in sfarsit, ii era bine cu un tip serios, dragut, de viitor. Si-mi tranteste asa, senina, ca “Paula, tu esti director de comunicare, explica-mi si mie cum fac sa-i zic ca-mi doresc sex oral? Atat ne mai lipseste si e perfect.” Moment Kodak. Soc! Cate si mai cate discutii se iscasera printre profesionisti despre mizele si rostul meseriei noastre, in perioada aia. Si uite cum am ajuns eu sa ma prind pac-pac despre ce-i jobul asta! Alt mar de aur. Si normal c-am ajutat-o, normal ca i-am explicat,  normal ca am gasit variante, normal ca una a functionat. Si nu, asta nu e un banc, asta e viata si meserie pe bune.

Mi s-a parut fascinant cat de clar ii e in cap; de acolo venea succesul. Nu stiu oameni de business carora sa le fie asa clar, in Romania. Si stiu multi. De asta am vrut sa-l cunosc. Si chit ca era ziua ditamai afacerii pe care o conducea, chit ca avea sedinta cu ai lui, cand am ajuns a iesit fulger din ea, am ras impreuna mult-mult cateva ore si mi-am dat seama de unde clarul: are patru valori mari si late dupa care planuieste mereu, decide  mereu, are curaj mereu, isi alege oamenii mereu. N-are cum sa nu-i iasa perfect, cum sa nu fie simplu, cum sa aiba dileme, daca e coerent el cu el in fiecare secunda. Alt mar de aur. 

Gasisem un loc gol si dichisit in Centrul Vechi si ramasesem acolo cu prietena mea foarte buna, sa vorbim despre ce ne mai dorim. Si intra Fat Frumos. Blond, inalt, cu muschi curgand armonie pe el. Singur. Si incepem sa susotim noi doua. Si pun ochii pe el. Pune si el ochii pe mine. Si-l intreb daca ne stim de undeva. Si cu o dictie perfecta, un zambet perfect, orice mai vreti voi perfect imi zice “Da, te stiu din Esquire, ai scris in revista, nu? Mai citesc si eu.” M-a aruncat in fund, sincer. Si-am ras toata ziua. In baietii astia de 25 se mai ascund si surprize mari! Alt mar de aur.

Conducea de foarte multe ore, era eroul meu. Eu imi pierdusem atentia la drum de mult, ma uitam in gol, pe campie. Si-si apropie capul de al meu, pe la granita, granita din vacanta de iarna, si-mi sopteste cum nu l-am auzit niciodata in 10 ani de prietenie, ca nu e vreun romantic, e mai degraba mistocar: “Ii doresc tipului care o sa-ti stea in stanga data viitoare sa vada macar putin din ce-am vazut eu: tu si soarele.” Prietenii astia. Mereu prezenti, mereu atenti. Alt mar de aur.

 

Merele de Aur sunt invataturi de-ale mele, sunt emotii puternice, sunt ce-as vrea sa-mi amintesc, mai ales, din 2013.


next page next page close

Cea mai frumoasa onoare a unei foarte tinere femei

Am văzut mulţi bărbaţi mari foarte trişti, atacaţi, buşiţi, dărâmaţi, înnebuniţi de griji. M-au lăsat să-i văd suferind, am avut onoarea. Într-un restaurant gol dintr-un parc duminică dis-de-dimineaţă, într-un inbox foarte aglomerat de luni, pe canapeaua mea albastră din sufragerie într-o vineri, direct în poală în maşină într-o marti. I-am ajutat să fie mai limpezi la cap şi să lupte înainte, nu în gol, zâmbind, fără mari risipe de energie, cum ţin şi eu să fac mereu.

Pe unii, cu iubite, i-am întrebat de ce nu sunt ele în locul meu la sfat şi i-am trimis acasă de urgenţă, hai! Mi-au zis că n-ar înţelege, că iubitele nu pot fi şi foarte bune prietene, că ele trebuie să te vadă mereu bine, glorios, fără probleme. Iar la cum le ştiu pe unele dintre ele, s-ar speria, adevărat, să nu-i vadă mereu perfecţi, stăpâni, fără griji şi i-ar lăsa.

Poate sunt bărbaţii voştri, mai ştiţi? :) Poate că nu le daţi niciodată şansa să fie şi ei oameni. Poate că, dincolo de sex, ieşiri în club, la film şi la cumpărături, dureri menstruale şi mahmureli, schimbat perdelele să fie frumu şi neapărat televizoru’ la fiecare Black Friday, planuri de vacanţe mai lungi şi de apartamente mai mari, dincolo de poze drăguţe şi de invidiat pe Facebook, voi nu sunteţi prieteni. Cu atât mai mult prieteni de luptă. La bine, mai ales la strălucire, sunt destui pe-aproape, ştiţi. Ca şi voi…

Pe alţii, fără iubite, i-am auzit spunând că, omg, cum să vrea o tipă ca mine un tip care nu e bine cu el, care are probleme, care cum naiba să-i mai fie zeu? Istoricul le hiperconfirma că nu-i posibil, zeii sunt ce-a stabilit majoritatea că sunt.

Clar! Cum să admiri un tip care se frământă, care luptă, de cele mai multe ori, pentru cel mai mare bine al unui număr cât mai mare de oameni? De ce? De ce-ai lupta alături de el, de ce-ai străluci de mână cu el la fiecare mică victorie împreună? Dubios :) Cum să nu vrei să te răsfeţe un tip cu 7 cifre moştenire de la părinţi, fără zgârieturi pe niciunde, zău?

 

Ce obositor. N-ai cum să iubeşti frumos şi sănătos în zilele noastre, aşa am ajuns să cred. Mai toate femeile sunt inspirate de ce nu trebuie. Şi mai toţi bărbaţii o lasă aşa.


next page next page close

Despre bani, fin de tot, de la mintile FAB, UNIQLO, TIFFANY

Era două dimineaţa, călcam nişte volane-pliseuri şi mi se ridicase tensiunea, îmi blestemam zilele, cunoaşteţi…  Aşteptam să mă “salveze” ceva. Şi-a venit un mail pe telefon care mi-a făcut pielea găinii şi m-a aruncat în fund în pat într-o mare linişte. Tipul care-l scrisese era-n mijlocul uraganului iar uraganul era-n culmea lui, în New York. De CEO-ul Fab vorbesc.

Conştient că are milioane de abonaţi la Newsletter, scria către noi toţi un mesaj despre cât de important era să nu disperăm în momentele alea groaznice şi să avem mare grijă unii de alţii, dacă ne găseam în aceeaşi situaţie ca el şi echipa lui; dacă nu, îşi cerea scuze pentru că, blocat fiind logistic, nu putea livra după obişnuinţe coletele, dar se străduia să nu fie mult sub aşteptări, ca să nu ne încurce vieţile. Spera fantastic la bine şi ne amintea, la final, aşa: Even in tough times, it helps to smile. We’re all designed to – more than ever! M-a câştigat pe viaţă. Iar uraganul, pentru el, cu înţelepciunea asta, a însemnat creştere de business.

Tot din felia “people don’t buy what you do, people buy WHY you do it“, sigur ştiţi câte mii de like-uri strâng pisicile pe net de-o vreme, în poze şi clipuri, şi cât se tot râde pe subiect, doar că se râde prost. Motiv pentru nişte retaileri deştepţi pe nume Uniqlo să se mişte foarte rapid şi fin pe subiect! Apropos: pisicile sunt fantastic de terapeutice, aruncaţi ochii pe nişte studii sau citiţi povestea motanului care a salvat moralul unui orăşel în vreme de criză, Dewey.

Shoppingul trebuie să fie joacă şi terapie, aşa că de ce să nu ia cel mai cool motan al internetului un kil de bani fix pentru că ştie joacă şi terapie, generând tone de bani cu astea? Mă refer la cum s-a pus el pe cucerit fashioniste americane, sub bagheta comercianţilor japonezi, cum lor le-a plăcut la nebunie şi la creşterea de business ce-a urmat. Nu c-aş muri eu după pisici… dar pot fi dumnezeieşti!

În schimb, ador copiii, o binecuvântare pentru alţi retaileri deştepţi, poate vă amintiţi de minunăţia asta de la Tiffany&Co, poate ştiţi şi toată platforma de poveşti şi eforturile brandului de a se mişca isteţ în jurul frumuseţii vieţii în doi, fără să dea în siropos ori ireal şi fără a urmări direct vânzări. Tot acest brand storytelling a avut un ROI neaşteptat, doar într-o lună de eforturi a crescut preţul unei acţiuni a companiei de la 72 la 83 de dolari, ta da!

 

Trebuşoare ca astea mă inspiră pe mine zilnic în munca mea, care-i şi ea despre nişte super WHY-uri şi despre banii care vin garantat după ele ;)


next page next page close

Ce merita e cam dincolo de inboxul plin cu piar

Am învăţat şi eu s-o fac, pe la 15 ani, când mama primea poze din toată lumea de la clienţii ei.

Oamenii-i scriau ca să-i arate cum se asortase cu mari bucurii achiziţia lor din România. Nişte dubioşi, nu? Să-ţi faci timp de aşa ceva pentru o străină din capătul lumii… Mi-amintesc perfect, de exemplu, o fotografie cu o bunică bulgărindu-se şi hăhăindu-se prin Canada în ditamai neaua cu nepotul ei de patru ani, îmbrăcat într-o salopetă de blană meşterită la noi în atelier. A stat în vitrină până am schimbat mobila aia de cireş din sufragerie.

Sentimentul că munca noastră semnifică ceva pentru nişte unii – mulţi, vibe-ul ăla care bate cifrele, poate nu cele mai încurajatoare în unele momente, that’s what keeps us moving. Asta am înţeles pe-atunci. De asta-mi iau timp mereu să-mi declar răspicat – cu tag, mai nou, admiraţia pentru oameni, echipe, locuri, afaceri care mă minunează. Înseamnă mult de tot s-o zici!

Şi înseamnă mult, mai ales dacă eşti blogger, să vezi lumea cum vrei tu, nu cum vor piariştii din Inbox. Să faci tu agenda în feedul de pe Facebook la nouă dimineaţa, să n-o facă ei prin ce ţi-au… dat de scris. Să caşti ochii şi să descoperi pentru cititorii tăi ce merită cu adevărat preţuit. Ce merită să dureze.

Ceainăria Infinitea, de exemplu. Care mi-a scris aşa pe-o notă “subţire”. Păi să nu trimiţi toată populaţia la ea?



next page next page close

De unde ne mai imbracam. UAD Cluj, baza mea de date

Pe uşa mare de la intrare am o poză cu noi doi mici, începători, luptători, aspiranţi, rezemaţi unul de celălalt. Nu stă multă lume pe uşa mea. El, de exemplu, stă pentru că am crescut la fel de frumos amândoi, de atunci.

Lucian Broscăţean a fermecat prin lume pe la nişte concursuri şi pe la nişte săptămâni ale modei, presa a avut şi tot are multe motive să scrie minunat despre el şi aşa, 40% din reputaţia UAD Cluj, şcoala care l-a format, loc în care şi el a rămas formator, ce fain!, e reputaţia lui, de fapt. Tot 40% din reputaţia şcolii e suma reputaţiilor lui Istvan Cimpan, Alinei Botea, Andrei Cliţan, Smarandei Almăşan, Laurei Popoviciu, alţi designeri clujeni foarte buni, cred eu, vezi fotografiile, împrieteneşte-te cu ei pe Facebook, poartă-i! :) Iar restul de 20%, reputaţia şcolarilor inimoşi care termină cu bine licenţa sau masteratul în fiecare an, din 2010 încoace, un procent cu mari şanse de creştere.

Ar putea să ţină mult şi bine luminile numai pe el, în ţară, dac-ar vrea. Dar nu vrea, are şi el, ca şi mine, o încredere dubioasă că împreună suntem mai puternici, avem mai mult sens. De asta, de-un timp, anual, Lucian Broscăţean îşi invită toţi prietenii relevanţi din industria modei la un show al şcolarilor absolvenţi la Cluj, show în care se implică enorm alături de minunatele doamne Martin şi Basso-Stănescu, show în care îi obligă pe cei mici să fie cu adevărat “de podium”.

Şi aşa, şcolarii sunt ochiţi de presă sau de producători sau de comercianţi şi ajung prin reviste şi pe bloguri, prin fabrici ori ateliere de brand, prin magazine online. Deci ajung să-şi facă efectiv meseria cu ecou la iubitoarele de modă! Iar UAD Cluj nu va fi dat doar unul, două, cinci mari talente, ci o forţă mare creativă, de câteva zeci de inşi, în curând. Forţă de şcoală de design!

Anul ăsta am ajuns la showul pomenit foarte interesată de capete creative care ar putea lucra într-un business mass-market; TinaR, cel de care mă îngrijesc eu. Care ar putea îmbrăca frumos, chiar memorabil uneori, pe bani puţini şi foarte puţini, sute de mii de românce. Iată pe cine am pus ochii, şcolari talentaţi ale căror contacte vi le las pe fotografii, poate vreţi să le faceţi o comandă, să le daţi un prim mare credit! Asta e ce-aş purta eu din ce au gândit ei, fără ezitare ;)

 


next page next page close

Inca doi baieti de nota zece

Mi-ati cerut detalii-detalii-detalii, chiar numerele de telefon ale unora, si nu vi le dau! Dupa barbatii de nota zece merita sa alergi, indicii aveti suficiente la fiecare cat sa-i puteti aprofunda… :) Si-ar mai fi inca doi pe lista!

 

Nu suntem uniti, asta-i problema noastra majora de natie. Iar tipul de care va povestesc acum mi se pare ca e unul dintre acei cativa care traiesc ca s-o rezolve. E un print roman si… nobletea obliga. Nu glumesc!

Ma gandesc la ce a reusit sa faca prin Bergenbier – munca echipei sale de la zero, cat a construit pe brand cu miza solidaritatii, cat de pomenit e si va tot fi acel “Prietenii stiu de ce!”. Dar ma gandesc si la acel “Impreuna suntem mai puternici!“, care as fi putut sa jur ca-i rezolvarea unui brief dat de el, in postura de lider la Vodafone din 2011, o companie foarte vizibil sufletista, mai nou.

De curiozitate: v-a atins empatia asta a companiei intr-atat, incat v-a facut sa dati mai mult din atentie, din respect si din buzunar lui Vodafone sau sa uitati pur si simplu nefericirile din trecutul vostru cu compania sau chiar sa treceti la Vodafone de la Orange ori Cosmote? Pe ganduri sigur v-a pus.

 

In 2009, cucerise Europa avangardista cu baronul Rozalb de Mura, un personaj pe care acest tip inalt, zvelt, nonsalant de urban l-a nascut in domolul Miercurea Ciuc, in tacanitul sever al masinilor de cusut.

Si a venit criza rau iar bugetul de productie a colectiilor dezvoltate pentru labelul up market din jurul baronului a inghetat, fabulosul magazin din Bucuresti care se metamorfoza interior in fiecare sezon fiind inchis. Inca un proiect cu rasunet pe piata internationala, dar fara pic de sustinere locala…

Tare mi-a fost teama ca talentul lui se va irosi. Dar in ciuda greutatilor, nu! S-a recalibrat. L-am simtit iar, in 2011, in brandul Patzaichin, care din prima si-a prezentat creatiile la Berlin Fashion Week ca sa-si masoare fortele cu mai marii lumii. Avea cu ce! Materiale eco-friendly, chiar de provenienta romaneasca, excelenta in design, productie bazata pe recuperarea inovativa a mestesugurilor noastre traditionale, banii si reputatia unui mare fost sportiv.

Brandul va imbraca echipa Romaniei la Jocurile Olimpice de la Londra in niste piese mama-mama, sunt tare-tare mandra de tip, sper ca si voi!


next page next page close

Botezatu face si o treaba foarte buna pentru Romania

Am râs singură în hohote, vreo două minute, înainte să scriu. Mi i-am imaginat pe prietenii mei “apretaţi” spunându-mi cum nu se servesc săptămânal cu niciun film porno, Nu!, cum ar refuza categoric sexul în grup, dac-ar fi să fie, şi, mai ales, cum i-ar striga Biancăi Drăguşanu Piei, drace!, dacă s-ar apropia cu buzele, sânii şi picioarele de ei.

Astea-s doar cordonatele “porcului” de Botezatu, care le trânteşte la TV cu zâmbetul larg. Că bărbaţii noştri de toate zilele or fi nişte sfinţi pe lângă el… Vezi de nu!

Însă nu despre porcenia lui Bote în special vreau să povestesc azi. Nici despre cum omul ştie foarte bine să facă business de modă: paietele-paiete, cristalele-cristale,  prea puţin inspirat integrate în creaţii, deseori cu rezultat kitsch, dar el vinde serios rochii împodobite cu asemenea în Statele Unite ale Americii, Rusia, Islanda, Caraibe, India şi îşi vede de treabă cu bazice în industria locală, online, că-n rest îi ajunge să-l poarte Angela Gheorghiu peste tot, offline.

Pentru ce să intre în scandaluri de modă, să împartă ce cu cine în ţară? Cum zicea foarte senin în urmă cu mai mult de zece ani, într-o emisiune grotescă de-ale lui Tucă: dacă ai bani, poţi să ajungi pe ce podium ai chef, mare designer, iar banii se fac pe pieţele internaţionale, chiar alea exotice pe care le-a accesat el, mare adevăr.

 

Despre o producţie TV pe care o gestionează de o vreme şi prin care face o treabă foarte bună pentru România ţin şi merită să povestesc.

Îi zice Next Top Model şi e un format internaţional adaptat, ca şi Master Chef: după ce trec de un casting “din ochi” printre mii de fete, vreo zece 90-60-90 care visează la apariţii în pictoriale şi reclame de top se prind că-i chin s-ajungi acolo, că nu-i de ajuns să fii slabă şi frumoasă. Asta pentru că sunt trecute de Botezatu şi echipa lui de profesionişti în modelling, make-up, photo prin tot soiul de probe nebuneşti, fizice şi psihice, parc-ar fi în armată. Pentru un contract de 50.000 de euro în străinătate.

V-aţi beţivit, fetele cochetele, credeţi că e distracţie în tabără? Păi ia să vă tundem zero, ca să înţelegeţi că un client vă poate cere aşa ceva oricând. Vă e teamă de natură? Să facem noi nişte călătorii în deşert şi la polul nord, să pozaţi senzual la plus şi minus 50 de grade, să vă treacă toate fricile. Ne oprim şi într-un cimitir vechi de tot, noaptea, pe drumul înapoi în ţară, ca să vă întregim portofoliul cu încă o poză foarte bună.

Şi… vă credeţi de senzaţie, c-aţi ajuns aproape în finală? Păi să vedem cât puteţi alerga alături de soldaţii patriei prin noroi sau cu ce expresivitate răvăşitoare vă distingeţi într-un shooting cu o mare de manechine de plastic în jur.

Showul e chiar educaţie cu televizorul: pune serios pe gânduri şi dă naibii impresia cum că meseria asta-i simplă, ceea ce-i şi trebuia României. Căci jobul de model e greu o-ho şi, culmea, despre mult mai multă muncă şi mult mai multe sacrificii decât cel de vânzătoare sau profesoară sau contabilă sau asistentă, chiar accesibile, la o adică.


next page next page close

Tineti minte: SARTO. C-aici o sa va tot trimiteti iubitii!

Alex să rămână Alex, asta-mi doresc cel mai mult.

Să n-ajungă un apretat cu obsesia sutelor de mii de euro pe an din business. Să fie mereu tipul ăla brunet cu ochi albaştri rău care zburdă prin lume în tenişi, purtând elegant şi electrizant într-o ţinută un mix de trei printuri, cu trenă de tipe suspinând. Şi să facă aşa milionul: învăţând alţi bărbaţi să aibă aceeaşi îndrăzneală şi nonşalanţă, după ce-au prins baza într-ale îmbrăcării şi gentălmaniei.

Vorba unei prietene: “Hopa, există aşa bărbaţi fini, fără să depui tu nişte efort pe lângă ei?”. Există, cu SARTO şi Academia de Stil, proiectele lui Alex.

“Poate n-ar fi fost nimic, dacă n-ai fi scris despre mine în revistă”, mi-a zis acum ceva timp. Faptul că am scris în ghidul de stil Esquire a fost, din senin, acum doi ani, vreme în care era specialist în achiziţii IT la ditamai compania, un credit care i-a dat serios de gândit! “Eu, icon, hmm…”

Şi din provocare în provocare, din exerciţiu în exerciţiu, din credit în credit, şi stilistic, şi afaceristic, Alex a ajuns să lase tot pentru moda masculină unde cred tare că poate avea forţă de locomotivă TGV!

Şi uite că v-aşteaptă iubiţii la showroomul brandului său de costume made to measure să facă să fie mult mai bine şi frumos, na.

 


next page

Paula si Merele de Aur din 2013

Asteptam in hol, labartata pe bagaj, pe aproape intuneric, sa se adune lumea de prin...
article post

Cea mai frumoasa onoare a unei foarte tinere femei

Am văzut mulţi bărbaţi mari foarte trişti, atacaţi, buşiţi, dărâmaţi,...
article post

Despre bani, fin de tot, de la mintile FAB, UNIQLO, TIFFANY

Era două dimineaţa, călcam nişte volane-pliseuri şi mi se ridicase tensiunea, îmi...
article post

Ce merita e cam dincolo de inboxul plin cu piar

Am învăţat şi eu s-o fac, pe la 15 ani, când mama primea poze din toată lumea de la...
article post

De unde ne mai imbracam. UAD Cluj, baza mea de date

Pe uşa mare de la intrare am o poză cu noi doi mici, începători, luptători,...
article post
thumbnail Patzaichin article post

Botezatu face si o treaba foarte buna pentru Romania

Am râs singură în hohote, vreo două minute, înainte să scriu. Mi i-am imaginat pe...
article post

Tineti minte: SARTO. C-aici o sa va tot trimiteti iubitii!

Alex să rămână Alex, asta-mi doresc cel mai mult. Să n-ajungă un apretat cu obsesia...
article post