rss search

Cine ar fi crezut?

line

Ce Zara şi ce H&M, măi, fete şi băieţi? Ste-fa-nel. Brandul ăsta a fost primul dintre cele străine care s-a uitat cu trendurile la România şi a pompat aer de occident şi de capitalism în Bucureştii lui ’91. Am crescut cu magazinul lui ţanţos de pe Calea Victoriei – de 20 de ani acolo, ştiaţi? Şi n-aş fi crezut că se va închide vreodată. Dar s-a închis: a expirat contractul de închiriere iar Stefanel are şanse de mai bine într-un centru comercial, se-nţelege, doar trăim vremea mallerei. Şi e ca şi cum cineva mi-ar fi închis, brusc, şi copilăria.

 

De când mă ştiu, brandurile de modă se luptă să cucerească vedete, să le îmbrace, să scoată pe piaţă şi parfumuri, şi bijuterii, şi lenjerie, şi, şi, şi, sub semnătura lor, deci să le stoarcă la maximum de forţa celebrităţii. Iată, însă, că a venit şi vremea în care un brand se roagă oficial de un celebru-la-teve să înceteze să-i mai poarte hainele: Abercrombie&Fitch, de Mike ‘The Situation’ Sorrentino de la MTV. Cine ar fi crezut?

 

Tot de când mă ştiu, politica Inditex, proprietarul Zara, e să nu comunice. Unii au zis câtă aroganţă!, alţii au zis ce admirabil sentiment de siguranţă şi control…, alţii au zis ce uşă larg deschisă pentru atacuri! Şi uite atacul, unul foarte puternic: Zara, acuzată de sclavie în Brazilia! Cu toate declinările şi exagerările de rigoare, până la foarte interesantul Ce-o zice Kate Middleton de sclavie, o mai cumpăra, că e unul dintre brandurile favorite ale ducesei, ce i-or zice fanii, dacă mai apare în haine Zara… Cine ar fi crezut că se va ajunge odată şi odată şi la asocierea asta?

 

Şi că tot veni vorba de asocieri nebune, Elena Udrea şi rochiile ei fac ţara asta newsworthy mai mult decât orice altceva. De necrezut-de necrezut ce-i pe google acum pe subiect, dar dacă numai aşa poate fi şi România interesantă stilistic, poate ar trebui să-i dăm înainte, un pic mai înţelept pe subiect, sugerându-i ministresei să îmbrace, în vizitele ei prin străinătate, rochiile Romanian Apparel, hm…


Facebook comments:


Leave a Reply