>Fără sfială, moartea trecea..
>M-a plimbat, mereu de mână, mereu cu grijă la detalii şi la poveşti, prin tot Bucureştiul frumos. Ştia că el are să-mi fie refugiu când dilemele de suflet mă vor bântui.
M-a chinuit câteva luni, ca să pricep cum “Sunt lucruri. Şi sunt oameni!”. El înţelesese după douăzeci de ani de muncă pe ambulanţă că nu e timp pentru ură. Nu e!
Şi-a dorit să fac carieră. Numai şi numai după ce îmi voi fi asumat cultura şi etica profesiei “de vis”.
Mi-a spus că am darul femeilor isteţe: să magnetizez cu privirea, dar şi să înlătur orice suspiciune, tot din privire.
S-a încăpăţânat să moară un-doi, fără să mă pregătească..
Al tău să fie Seninul, unchiule Cocutz!
Facebook comments:
1 comment
>sa zambesti cand te priveste de sus