Culmea, continui să cred că există întrebări bune, magice, care dezlănţuie treburi mamă-mamă!, lumi nebănuite. Chit că, lunar, din presa mare, şi de la jurnalişti, şi de la oamenii de vânzări, primesc întrebări vai-mama-lor, nedocumentate, ce-o-fi-aia-curiozitate-cum-se-scrie? Mai cred rău în loialitate şi-n cizmele de cauciuc, anul ăsta, dacă tot am ajuns să glumim pe subiect

Poate nu ne ştim de azi, de ieri, ci de o-ho. În cazul ăsta, lăsaţi-mi numărul vostru de telefon într-un mesaj, pe Facebook, toate contactele mele din ultimii zece ani au rămas pe bancheta din spate a unui taximetrist cu ceafă groasă care a gonit pe Eminescu-n jos şi dus a fost.

De când eşti atrasă de modă?

Sunt fată de blănari. Am crescut văzând Bucegii pe geam, într-un atelier cu o minunată sobă de teracotă şi o mamă care muncea la cojoace „de Neckermann” şi haine luxoase de blană, fredonând Patricia Kaas, Eros Ramazzotti, Gianna Nannini şi zâmbind încontinuu.

Adunată într-un colţ cu nişte caiete în care „cârcăleam” poveşti la sfârşitul cărora îmi exersam semnătura pe cel puţin patru rânduri şi nu-mi ieşea nicicum (haioasă treabă, am ajuns jurnalist şi am semnat şi am tot semnat…), îi urmăream tiparele, răscroielile, cusăturile, finisajele, bucuria! Făcea moda străzii, din octombrie în martie, în Braşov, în anii ’90, cu ce-i ieşea din mâini.

Ce reprezintă moda pentru tine: o pasiune sau un job?

Acum, e o felie de viaţă în care mă străduiesc să livrez tot mai multă fericire. Din partea celui mai mare şi mai vechi retailer local de modă, TinaR, căruia i-am pus o singură mare miză, în 2011, când am acceptat să-i gestionez relansarea: să ajungă să-şi asorteze hainele cu zâmbetele cât mai multor românce între 20 şi 50 de ani. Şi repede. Pentru că-i de cucerit multe alte pieţe!

Dintotdeauna, refugiu, terapie… Chit că mă ascund în atelierul mamei şi cos botoşi din blană pentru bebeluşi sau pe marile bulevarde de shopping din lume şi mor după vitrinele cu scenografie inedită  ale retailerilor de modă high-end, chit că mă pierd în reclamele Tiffany&Co despre viaţa perfectă în doi sau în colecţiile lui Haider Ackermann din ultimii ani, chit că stau la un reality-check cu Lucian Broscăţean, cel mai muncitor şi strălucitor din noua gardă de designeri români.

Ce colaborări în domeniul modei ai avut şi ai?

Sunt un fel de arhitect de brand în grupul TinaR, de şase luni, cum vă povesteam; încerc să mă îngrijesc cât mai inspirat de strategie şi de tot felul de mişcări pentru împlinirea ei, online şi offline, cu o gaşcă de oameni faini alături. Voi fi… de vină, să zicem, pentru deschiderea unui concept store în Capitală, spre final de 2012, investiţia unui grup internaţional de modă. Încerc să fac şi niţel coaching pe nişte proiecte curajoase care au scos capul de curând şi vor bucura multă lume bună.

Am scris poveştile unor oameni al naibii de speciali, pornind de la modă, în Tabu şi Esquire; hipsteri şi bărbaţi români repere de stil în bresla lor, în zilele noastre, de exemplu. Am construit şi avut grijă o vreme de  prima echipa de jurnalişti online din România ce umblau zilnic prin magazine cu rostul de a transmite cele mai relevante noutăţi de shopping, noutăţi care să te ajute să-ţi cheltuieşti cât mai isteţ banii, după nevoi şi nevoi; redacţia ShoppingNews.ro.

Am cumpărat haine, contând pe tot felul de bugete, pentru fel şi fel de domni care şi-au dorit să înveţe s-o facă singuri şi cât mai bine, fără mine, consultantul de garderobă. Am fost un fel de antrenor pentru câţiva designeri tineri din ţară şi un fel de  lobbist cu rost de creştere a calităţii comerţului local, sub tutela FashionandBeauty.ro, unde am scris-scris-scris alături de Ovidiu Buta. Am muncit în echipa Inspired, concursul de idei care le „face vânt” studenţilor în meserii, confruntându-i cu marii actori din design, fotografie, arhitectura… Am muncit în echipele Dialog Textil şi Vitrina, singurele publicaţii de business din ţară care ajungeau la producătorii români de confecţii cu informaţie specializată, cu oportunităţi, cu idei de suport pentru afaceri.

Ce înseamnă să fii la modă?

Nu încurajez pe nimeni să se chinuie să se îmbrace ca Xuleasca sau ca pe podium. Dar hai să explic scurt ce-i cu acest „la modă”: fără să vrem ajungem trendy, dacă vom cumpăra din magazinele marilor retaileri mass-market unde tendinţele sunt, sezon de sezon, declinate în tot soiul de piese la modă, la preţuri mici. Simplu, ce atâta chin?

Sunt româncele la modă, ce le recomanzi?

Curaj să experimenteze, să se caute. Să asorteze modă high-end cu modă low-end, portocaliu cu roz, aur cu argint, şosete cu sandale… Nu cred, zău, că treaba asta-i mai ceva decât să ţii o casă, un job, un bărbat. Deci curaj! Şi un zâmbet, neapărat, la fiecare ieşire din casă.

Se poartă în România ce se poartă şi în afara ţării sau avem tendinţe specifice?

Se poartă ce ne permitem; acces avem la aproape tot, de câţiva ani. Hainele ne reflectă teribil depresia naţională, dar şi lipsa de lideri care să ne inspire eleganţă… chiar scriam anul trecut pe vremea asta  despre aşteptările mele de la  Prima Doamnă!

Am răspuns gândindu-mă la ce văd în spaţiile publice, nu în „secta” sau breasla mea, unde oamenii trăiesc nebuneşte, cu multă poftă de inedit şi asta se vede în alegerile pe care le fac – mâncare, haine, locuinţă, vacanţe.

Ce îţi place şi ce nu îţi place la moda străzii din România?

Îmi pare rău că sunt singura care are palton de iarnă verde-smarald încins cu o curea galben-neon, în forfota de la zece dimineaţa, sprintenind spre muncă. Îmi pare bine că îmi zâmbesc mulţi, pe drum, e semn că-i inspiră, că-i pune pe gânduri, că-i va determina să aleagă roşu în loc de gri, iarna viitoare, poate?

Blogul tău, A Lady Look, e adăpostul exerciţiilor tale de înţelegere, în paşi mici, dar siguri, pentru cele mai bune decizii de cumpărare. Ce ne sfătuieşti să cumpărăm în sezonul primăvară-vară 2012?

Haine din colecţia de primăvară TinaR: parc-ar fi o cutie cu bomboane fondante, aşa ni s-a spus şi aşa ne-am şi dorit să iasă! Aur: inele care poartă grădini, oraşe, virtuţi pe ele. Bilete spre Maribor: e capitală culturală europeană, anul ăsta, şi merită să faceţi acolo un concediu cu părinţii!

Ce înseamnă să fii un consumator de modă educat?

Să fii curios, să investighezi, să ai mereu de unde să alegi, indiferent ce cauţi, să ştii bine cine merită cu adevărat banii tăi pe un sacou impecabil, pe un ceas fin, pe o pereche de balerini, pe un tricou sută la sută bumbac, de tăvăleală mult şi bine, pe o geacă de piele, pe un trenci şi să-i fii loial. Să fii conştient că dacă tu şi prietenii tăi şi prietenii prietenilor tăi nu mai cumpăraţi, de dezamăgiţi, se va zdruncina un business. Să-ţi fie foarte clar, aşadar, ce putere ai.

Ce sfaturi ai pentru cititoarele StyleAndTheCity.ro?

Risc puţin cu trei îndemnuri nonfashionistice: ţineţi televizorul mai mult închis şi citiţi săptămânal http://ivcelnaiv.ro + http://www.eroiiromanieichic.ro, o să vă bucure şi inspire; măcar într-o seară, daţi banii ca să o ascultaţi pe doamna Filitti istorisind fermecător, în loc să mergeţi în Gaia;  faceţi-vă timp pentru oamenii care ţin enorm la voi, aveţi mare grijă de ei, Sex and The City e, înaintea unei lecţii de stil, o lecţie despre prietenie!

Şi-l biciuieşte o dată şi-l biciuieşte de două ori şi-l biciuieşte de cinci ori şi stăpâna sare şi-i acoperă spinarea cu trupul ei. Şi stăpânul dă cu biciul a şasea oară şi bluza ei albă din pânză topită se umple un-doi de sânge şi el pleacă plin de nervi. “Nebună femeia, ce-a făcut să-l salveze, frate!”, mi-au zis mulţi alături de care am văzut filmul construit după o poveste reală.

Jurnalele femeii din vremea în care a fost soţie de aşa-ceva au fost citite în Parlament şi au dat rău peste cap prejudecăţile în SUA sclaviei, a meritat fiecare nebunie, fiecare risc pentru negri, ani în şir până atunci! Ea a văzut şi simţit mult dincolo de momentul biciuirii şi pentru asta o ador. Îi ador pe toţi nebunii vizionari, cred că încă pot ajunge să mişte incredibil.

Îi ador şi pe naivii vizionari, deseori pun pe gânduri inedit şi iscă lucruri memorabile. De urmărit pe timişorenii de la asociaţia Look Inside, care lasă pungi cu detergent, umbrele, cărţi, cutii cu bomboane, tricouri, jeanşi, mărunţiş pe unde apucă prin oraş.

Aşa, “cu drag, pentru cine are nevoie”, cum scrie pe biletul ataşat lucrurilor. Şi cu dorinţa ca ăi de le primesc să facă la fel: un act de generozitate anonimă, o surpriză! Într-o vreme în care toate pieţele centrale ale României urlă că vor şi au nevoie şi vor şi se deprimă teribil că nu primesc nimic de la Stat… şi nici nu vor primi.

Sunteţi sau nu de acord, eu cred că schimbarea poate începe abia atunci când nu mai aşteptăm absolut nimic de la stat-guvern-neant. Când riscăm să fim mai nebuni (curajoşi) şi mai naivi (generoşi) ca niciodată, cât mai mulţi, în felia care ne doare.

Aşa o să facem treabă, aşa o să-l câştigăm pe mai binele care visăm să apară.

Stătea în uşă şi zâmbea la cum îmi făceam eu repede, sigur! bagajul pe pat, ca să plecăm în weekend cât mai repede. Aranjam la el în sânii goi, îmbrăcată-n blugi, cu fermoarul tras trei sferturi. S-a trezit spunându-mi că-i un profil bun de reclamă. N-am mai putut să port blugi vreme de doi ani după ce ne-am despărţit, m-am chinuit cu toate neamurile de pantaloni, mai mult şi mai puţin băţoşi.

M-a mângâiat cu arătătorul drept, pe dosul mâinii stângi, din palmă până la cot şi înapoi, atât, de la unu la şase dimineaţa, când ne-a bombănit maşina de gunoi toată liniştea. Nu ştiu ce mă apucase de-mi luasem tricoul foarte subţire şi gri, în loc de bluza pufoasă de pijama, pe frigul ăla din apartament; habar n-aveam că o să apară, că o să rămână… Nu l-am mai putut purta de atunci, un bazic de folos aproape zilnic.

Putea fi bluza de mătase perfectă pentru orice întâlnire glorioasă de business. Dar de când m-am trezit ruşinată, aşezată cuminte la el în sufragerie, povestind din redacţie, cu un nasture lipsă, pentru ca, o oră mai târziu, să nu mai conteze niciun nasture, nu pot s-o mai port, merită încărcătura aia şi doar aia, aşa că stă şi stă pe umeraş.

Şi-o să vreau să plec la mare des, şi-o să vreau să arunc peste costumul de baie tunica aia portocalie, transparentă, pe care n-o spăl niciodată, rămâne îmbâcsită cu nisipapăsoare, şi n-o să pot, am purtat-o şi în seara cu furtună mare în Bucureşti şi cu noi doi obligaţi să rămânem împreună, cu becul care a pocnit, oops! ce-i de făcut? şi tot ce aţi face şi voi după.

Peste jumătate dintre piesele din garderoba ultimilor trei ani sunt legate de momente de-astea ale naibii, nicio şansă să mai scot hainele în lume. De aici, bătăi mari de cap la asorteuri, bani mulţi pe lucruri noi, cât mai noi… nervi şi râsete: am fost îndrăgostită în serie până mai ieri şi mi-au distrus bărbaţii ăştia, patru, paisprezece, patruzeci de ei, garderoba.

Fiecare mi-a furat câte ceva. Poate şi vouă.

“Ce simţi când îţi vezi numele pe toate magazinele astea?”, l-au întrebat. “Sunt toate geamurile curate, sunt toate hainele bine lucrate?”, le-a răspuns, foarte-foarte tânăr fiind, şi mi-a câştigat simpatia pe veci. Mă inspiră pentru cât e de managerul unui imperiu, dar un manager plin de o mândrie frumoasă, sănătoasă care face furori, vezi răspunsul ăsta al naibii de bun, vezi campaniile mărcii sale de modă militând pentru pace şi toleranţă mereu inedit, mereu pertinent. Mă uit la Alessandro Benetton şi-mi ajunge!

N-am murit niciodată după o interpretare bărbătească într-un film. Mor acum! Dacă mi-l arăţi cu zulufi, în Shakespeare in Love, zic “Oribil!” Dacă mi-l arăţi, însă, ras, cu spatele acoperit de o capă de piele, arzând cu privirea în rol de Merlin la curtea regelui Arthur…

Mi l-am pus pe desktop, mărturisesc. Mă inspiră cât e de calm, de stăpân, de “te las să-ţi faci mendrele, dar o să-ţi doreşti să-ţi fi luat pumnii de la mine, înainte, nu înmiit de la viaţă, după”, de sigur, de loial, de ţinător de echilibru din umbră. Mă uit la Joseph Fiennes şi-mi ajunge.

PE VOI CE BĂRBAŢI VĂ INSPIRĂ ANUL ĂSTA, PRIN CE?

]]> http://www.ladylook.ro/doi-sa-mi-ajunga/feed/ 0 http://www.ladylook.ro/daca-nu-va-permiteti-desigual-sau-musette/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=daca-nu-va-permiteti-desigual-sau-musette http://www.ladylook.ro/daca-nu-va-permiteti-desigual-sau-musette/#comments Mon, 02 Jan 2012 20:34:08 +0000 Paula http://www.ladylook.ro/?p=4071 Abia se operase de apendicită şi tot plecase în Centru cărând două trollere înalte până la talia lui de bărbat de unu optzeci şi două genţi de umăr, toate, pleznind de haine. Pe mine mă prinsese la salonul de cosmetică de pe Polonă, înainte de Crăciun: mă obligasem să rămân înţepenită în scaun douăj’ de minute ca să mi se usuce manichiura, mereu mi-o stric, mereu zburd pe uşă cu oja neuscată, mereu mai bine nu-mi mai fac unghiile, cu atâta grabă, naiba s-o ia!

Se opreşte săptămânal la judecătorii, la saloane, la alimentare… oriunde-s fete în găşti şi se îndeamnă una pe alta. Vinde orice cam la 50-60 de lei. Zara, Mango, Hî şi Mî, d-astea. Jumătate dintre haine nu merită atât, dar nu e cu banii pe loc: poţi să-ţi alegi zece piese şi să le plăteşti în două-trei luni, de aici entuziasmul.

Desigual ai?, l-am întrebat în amintirea unei geci tare haioase care făcea cât chiria, în vară, şi-mi râdea în nas.  Am ceva paltoane, dar mai la două-trei milioane, ştiţi cât sunt în magazine, vă văd cunoscătoare... E un depozit mare pe la Piaţa Delfinului, în care se adună toată marfa bună, de brand, confiscată, mi-a mărturisit. De aici, tineri ca el, comercianţi cu sacul, o împrăştie prin oraş cu mult tact, din asta trăiesc. Poate vreţi numărul lui de telefon, îl am, dacă nu vă permiteţi Desigual de mall, colecţia nouă.

Nu, nu vreau să mă enervez aflând a cărui oficial de-ai Fiscului e toată afacerea… m-amuză, momentan, cât de fericite sunt femeile de la judecătorii, saloane, alimentare, în prezenţa acestui “stilist” de depozit care le vorbeşte de culori, de materiale, de siluete, na. De ce le-ai priva de aşa ceva?

Şi pentru că tot e un post “pe buget”, dacă nu vă permiteţi Musette, dar vă place eleganţa brandului, găsiţi produse în acelaşi stil, dar la jumătate de preţ, sub numele Magnetiq, în Braşov şi în Galaţi, stradal, central. Cizmele costă cel mult 500 de lei, că aici voiam să ajung, asta e durerea mea mare, toate-s 1.000 acum, bani pe care nu i-aş decât lui Hilfiger.

N-au magazin online oamenii, n-au nici măcar un site-uleţ… ca orice producător român fără cap. Dar nu ne enervăm, e timp de toate, abia au ieşit pe piaţă. Daţi o fugă pe la ei, merită! Ar merita şi un PR-ist foarte bun produsele lor… Am numărul patroanei, dacă poftiţi.

Ideal ar fi să vedeţi povestea haioasă din alternativa la Desigual şi potenţialul unei noi poveşti româneşti de marochinărie din alternativa la Musette. Să fiţi curioase, dragi cititoare, înainte de a fi judecătoare!

CITIŢI ŞI Eşti frumoasă, îi zise prinţul

În fiecare an, de la al doilea război mondial, când i-au invadat nemţii iar familia regală s-a refugiat la Londra, norvegienii mulţumesc britanicilor, pentru că le-au adăpostit ce aveau mai de preţ, făcându-le cadou un ditamai bradul de Crăciun. Şi e de mare eleganţă treaba asta, zău!

Niciodată nu-i de ajuns Mulţumesc! pentru cine îţi adăposteşte ceva. Vise, valori, credinţe, planuri, puteri, speranţe. Valize, pungi, borcane, dacă stau la cineva până eşti în stare să te apuci de ele, să le pui în ordine, dacă ţi le ţine cineva calm de tot, când te pierzi, şi-ţi aminteşte zâmbind că-s ale tale, de folosit, de împlinit uşor-uşor, mare lucru!

Mulţumesc, Cătă, pentru că stăm 12 ore încontinuu împreună, szâmbetele! Mulţumesc, Bogdan, că mi-ai scris odată, într-un moment perfect, fără să te prinzi că e aşa, “Sunt mândru de tine, iubito!”. Mulţumesc, Adi, Lucian şi Dragoş, pentru că ştiu mai multe decât oricine din munca şi arderea voastră. Mulţumesc, ftlml, că suntem aşa de mişto în 5! Mulţumesc, Alex, pentru că eşti trendy-cool-brici şi nu uiţi să-mi spui că-s “f.e.n.o.m.e.n” pe oriunde apuci. Mulţumesc, Mihai, pentru că, oricât de supărată aş fi, eşti cel mai calm şi cald om de pe Pământ. Mulţumesc, Edi, că oricât de antisocial te prefaci, sari, iese, rezolvăm! Mulţumesc, Radu, că m-ai făcut să mă simt supervaloroasă fiind pur şi simplu atent un pic. Mulţumesc, Sorin, că mă laşi să-ţi scriu mult prea multe. Mulţumesc, Ovidiu şi Laurenţiu, că oricând am nevoie, e loc la voi în geacă. Mulţumesc, Laszlo, că încă sunteţi împreună şi tot al naibii de frumoşi. Mulţumesc, Irina, că eşti aşa romantică în timp ce eu-s aşa bărbată. Mulţumesc, Rareş, că mi-ai zis sincer “Nu credeam c-o să accepţi”, nici eu, tocmai de asta! Mulţumesc, dragă domnule administrator, că mă iubiţi atâta de mult, ce ciudat… Mulţumesc, Spiros, că am negociat noi şi noi intrări în piaţă, dar a contat mereu şi ce mai face tipul ăla al meu, cu buchetele enorme de flori. Mulţumesc, dragă doamnă Filitti, că ştiţi când l-au durut măselele pe Carol 1, ce-a însemnat asta pentru istorie şi o groază de altele, haioase, tot aşa. Mulţumesc, Gabi, că te-ai făcut şi balerină! Mulţumesc, Brăduţ, că ai lăsat tot şi ai plecat cu Monica în SUA, pentru ea, şi că eşti fanul numărul 1 al soţiei tale şi la ani după. Mulţumesc, Rareş, pentru că am scris împreună un pic şi pentru că, fix cum am deschis teveu’ în dimineaţa aia, am dat de Time of my Life. Mulţumesc, Adelina, pentru că mi-ai spus “Mare bucurie să lucrez alături de voi, toată echipa e super!”, ce minune, creaţia şi producţia au făcut click! Mulţumesc, Florin, că te vezi tot-tot sufleteşte în Gândul.info, nu mai ştiu pe nimeni la fel, acum, în presă.  Mulţumesc, Ileana, că mi-ai trântit “Tu tot jurnalistă eşti, fii serioasă!”. Mulţumesc, Sanda, că ai luptat să rămâi în viaţă ca să… lupţi. Mulţumesc, Ovidiu, pentru că am crezut mult în tine şi te-ai făcut, omule, copiraităr, până la urmă!

Mulţumesc, Ioanid-Icoanei, că nu m-am simţit niciodată altfel decât în siguranţă.

]]> http://www.ladylook.ro/hai-s-o-facem-elegant-ca-ntre-regate/feed/ 1 http://www.ladylook.ro/o-data-jurnalist-pe-veci-jurnalist/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=o-data-jurnalist-pe-veci-jurnalist http://www.ladylook.ro/o-data-jurnalist-pe-veci-jurnalist/#comments Mon, 19 Dec 2011 19:54:49 +0000 Paula http://www.ladylook.ro/?p=4047

Simt şi văd subiecte, deseori, şi n-am cum să le mai “fac”. Şi înghit în sec şi înghit… jurnalistic vorbind. Şi le dau “în lucru” prietenelor din media business sau glossy. Şi aia e.

5 ani am fost presată să fiu foarte atentă şi mereu en garde, să nu las să treacă nicio poveste posibil bună pe lângă mine, fără să o tăvălesc puţin, măcar cu două întrebări, şi să-i scot miezul, că e de o ştire, că e de un reportaj, că e de un… foileton, da’-mai-la-să-măăăăăăăăăăă!

Ştiu jurnalişti care trimit materiale la redacţie şi din concedii profunde, aşa de tare-şi iubesc meseria. Îi oboseşte îngrozitor, le mănâncă ficaţii, mai ales dacă lucrează pentru online, dar nu se pot lăsa, nu pot ignora subiecte, n-ar putea dormi! Eu am renunţat oficial la meserie, imediat e juma’ de an. Şi-un LOL, pentru că, de fapt… o dată jurnalist, pe veci jurnalist, cumva.

Ieri m-am nimerit la o masă faţă în faţă cu Mona Muscă, undeva în Piaţa Romană. Şi m-am ţinut tare de tot să n-o întreb multe. Era un subiect, ce-o mai face?, pe unde şi-o mai găsi locul?, ce-o fi în capul şi în sufletul ei, după toate mizeriile? Aveam vreo 10 minute ca să-mi fac documentarea pe telefon, apoi încă vreo 20 ca să o ţin la poveşti pentru un material ce şi-ar fi găsit locul aproape oriunde în presă, azi. Şi n-am făcut-o. Nu era ăla momentul, nu.

I-am zis că-i admir eleganţa pe toate planurile şi că mi-e foarte dragă. Atât, la sfârşitul porţiei mele de paste Carbonara. Şi i-a tremurat vocea la răspuns, parcă n-ar mai fi căutat-o şi ascultat-o nimeni de mult… şi n-a mai, Google ştie.

Ceea ce mi-a dat de gândit că, la câte ladies, cu adevărat ladies, ştiu şi întâlnesc, săptămânal, şi la cum înghit în sec jurnalistic, deseori, parcă blogul LadyLook.ro ar merita, după 4 ani, să fie chiar despre ele. Aşa, întrebarea Cât de des va fi citată în online-ul mare sau la TV presa pe care unii o fac pe bloguri? ar fi una foarte bună de pus, între multe, pentru 2012!

 

]]>

Prima oara am auzit de voi la mama mea. Avea o rochie extrem de feminina, etichetata TinaR, o purta mereu. Mama, din pacate, nu mai este alaturi de mine azi, dar de fiecare data cand ma gandesc la ea, e imbracata in acea rochie! Irina Olteanu

Trebuia sa ajung la un interviu si nu prea eram hotarata cu ce sa ma imbrac, jobul pe care voiam sa ma angajez nu era prea creativ. Am luat pe mine o pereche de pantaloni si o camasa, pana la urma. Dar mi se parea ca sunt prea banal imbracata, nu ma simteam in largul meu… si atunci am scos din dulap geanta rosie de la TinaR iar increderea a crescut considerabil. Interviul s-a tinut si cu persoane din strainatate, totul a decurs destul de rigid, pana la un moment dat, cand o doamna m-a intrebat de unde am geanta… Am discutat pe subiect, in timpul interviului, vreo 10 minute. Si asa am fost acceptata la acest job foarte tehnic, de inginer! Simona Dobos

Inainte sa plec pe taramuri africane, acum 4 ani, am dat o ultima raita prin magazinele din Cluj. Si am dus TinaR in Kenya: o fusta midi albastru cobalt si o rochie din tricot verde cu maneci scurte. De ele mi-am legat cele mai frumoase amintiri de acolo. Nu am mers in locuri unde sa conteze articolele vestimentare prea mult, insa hainele voastre se potriveau perfect personalitatii mele! Sonia Roman

In adolescenta mi-am cumparat cu mare drag si cateva economii o geaca TinaR. Stiu exact magazinul, momentul si sentimentul pe care l-am avut atunci cand am reusit sa dau eu, singura, banii… Am purtat-o cateva sezoane bune, am adorat-o, am asortat-o la sute de tinute. Si acum… nu, nu e uzata, a ramas doar mica. Acum am 29 de ani. Si geaca tot mi-e foarte draga! Poate pentru ca am facut eforturi sa o cumpar, pentru ca imi aminteste de zile senine si unice, pentru ca o asociez cu cea mai frumoasa perioada din viata mea. Intru de multe ori in magazinul vostru doar-doar voi regasi copilul care-si cumpara hainuta mult visata… Anca Geambasu

Nu o sa uit niciodata tricoul meu de la TinaR pe care l-am mangaiat incontinuu o zi intreaga. Ziua in care am aflat ca sunt insarcinata. Elena Clinciu

De la TinaR mi-am cumparat odata o geanta superba, neagra, geanta de care am devenit dependenta: am purtat-o zilnic, la facultate, la munca, seara in oras, atat de mult mi-a placut. Iar anul trecut, de ziua mea, cea mai buna prietena mi-a facut cadou o noua poseta, crezand ca nu imi permit alta… Va imaginati cat am ras! I-am explicat ca pur si simplu nu ma lasa inima sa ma despart de geanta TinaR, cu toate ca era destul de uzata. Raluca Marmureanu

Pana acum o vreme, tinuta mea era compusa din trening si adidasi si bineinteles accesoriul: caruciorul cu pitica. Pana am trecut intr-o alta etapa, reintoarcerea la job si surpriza: s-a deschis un magazin TinaR in Piata Romana, unde locuiesc, si uite asa m-am dus frumoasa si eleganta la serviciu. Am ajuns invidiata de toate colegele! Gabriela Rusu

Mi s-a făcut pielea găinii cât am citit mii de rânduri cu brandul ăsta, cerute dinadins, da: mi-am dorit ca echipa mea de 200 de oameni să-şi dea seama cât e de valoroasă munca noastră în viaţa româncei şi ca românca să facă diferenţa între un brand care i-a fost aproape în momente memorabile şi toate celelalte mass-market hop-ţop-cool şi atât.

Mă întreba o jurnalistă, zilele trecute, cum ne mai găsim locul în piaţa asta arhiplină. Poveştile pe care româncele le au cu hainele noastre îşi fac loc şi strâng alte poveşti. Şi, aşa cum sper tare, ele conduc înspre lovemark-ul TinaR, miza pe termen lung pentru care am acceptat să lucrez în grup.

În ultimele 9 luni s-au întâmplat foarte multe cu TinaR, de la creaţie şi producţie la distribuţie, marketare şi comunicare iar relansarea s-a simţit uşor-uşor în vânzări mai mari cu 50% faţă de anul trecut şi într-o simpatie cu zâmbet tot mai larg din partea a tot soiul de publicuri, de la presă şi bloggeri la antreprenori online şi branduri de frumuseţe. Şi or să se tot întâmple.

Am să vă scriu o-ho despre munca mea de motor-cosmetician-bonă. O s-o fac în primăvară, ca într-un jurnal, pentru Forbes. Până atunci insist pe ceva: dacă vă doriţi să lucraţi în echipe de brand de modă, în 2012, scrieţi-le managerilor la ce sunteţi buni – că e design, că e visual merchandising, că e comerţ online, că e stilism, că e social media, că e fotografie – şi fiţi al naibii de buni!

E lipsă mare, habar n-aveţi. Scrieţi-mi şi mie, da, caut duări

CITEŞTE ŞI Cu gândul la o Mecca de brand românesc + Dacă nu simţiţi, n-are niciun rost!

Ferdinand n-a iubit-o, regelui i-a stat mereu mintea la Elena Văcărescu. Şi, cu toate ţigăncile focoase şi toată băutura cu care şi-a alinat el dorul de poeta exilată, regina Maria a fost minunat-memorabilă, nu bolnavă cu spume şi memorabilă. Să fi avut parte de iubirea lui, oare cât de şi-mai-puternică ar fi cunoscut-o lumea?

Niciodată nu m-am omorât după prejudecata cum că tre’ să suferi îngrozitor ca să ajungi teribil de fericită, cum că dacă n-ai parte de iubire, sigur vei avea parte de supercarieră şi invers, cum că poţi trăi wow doar cu un derbedeu, dacă eşti fată cuminte şi tot aşa… prostii. Prostii în care, însă, cred al naibii de mulţi, deci li se întâmplă!

Eu i-am făcut mereu cu ochiul planului cum că poţi trece de la bine la mai bine la şi mai bine, fără să ajungi în hăuri, cum că dacă eşti un om superfericit în familie, poţi să rulezi fin de tot şi la muncă şi invers, cum că dacă eşti o fată deşteaptă, poţi şi să-ţi împrăştii creierii pe pereţi, nopţile, cu un tip la fel de deştept, şi să cucereşti lumea, zilele, cu el de mână şi tot aşa…

De asta insist, dragă Moş Crăciun, ca în 2012 să mă ajuţi să mă ţin perfect-şampanie de plan. Alţii… treaba lor, demonii lor!

Azi dimineaţă, pe la 3, mă dureau foarte tare nişte treburi.

Aşa de tare încât m-am urcat pe maşina de spălat şi apoi pe un scaun ca să iau o pânză de păianjen (ce nu exista) din colţul ăla al băii mele înalte de 4 metri. Am luat-o şi-am rămas pe un soi de… „tron” (dacă e să privim delicat), oricum abia dădusem cu mopul pe 45 de metri pătraţi. Am rămas gândindu-mă la 2012.

Voi ce credeţi că merită urmărit anul viitor, ce v-a rămas anul ăsta pe creier sau în suflet?

Lista mea începe cam aşa şi va tot continua până se duce 2011:

- cât fler are Camelia Şucu în agricultură, unde investeşte mai nou

- ce branduri mari de modă vor intra în China şi în Brazilia şi în ce cantităţi

- ce lucruri wow şi originale scapă la 2 lei – bucata în magazinul cu bunătăţi confiscate al Fiscului din Capitală

- cât se va îndesi albumul cu iubiri al Danei, cel la care vă tot spuneam să nu vă uitaţi, că n-o să mai puteţi dormi

- dacă va reuşi Coca Cola să fie liant între Statele Unite ale Americii şi Coreea de Nord

- cum va deveni Iv cel naiv un megastar, fără să vrea, fără să ştim cine-i

- cât de tot-mai-cool va fi să consumi branduri româneşti şi dacă le va creşte oribil preţul odată cu asta

- câţi dintre bărbaţii de 30 se vor căsători cu laptopul

- dacă şi cât va pierde Facebook pentru că nu ţine cont de nefericirea utilizatorilor la fiecare schimbare; multe, prea puţin inspirate, anul ăsta

- cât de des va fi citată în online-ul mare sau la TV presa pe care unii o fac pe bloguri

- … (ziceţi şi voi!)

*Fotografie dintr-un proiect de-ţi vine să te-apuci acum de croşetat!

Înveţi altfel, dacă vrei în modă, în RO, le-am zis fetelor care m-au întrebat pe mail ce părere am de nişte cursuri ţinute de specialişti care mai de care, dar nu din România, la un centru din Capitală creditat pentru aşa ceva. Vă zic şi vouă

Costă câteva mii de euro cursurile şi nu cred, chiar nu, că oamenii aceia minunaţi de la Agnes B, Nina Ricci, Promostyl, Nike, Levi’s şi ce mai era-n listă te pot învăţa cum să nu dai greş cu designul dacă decizi să lucrezi pentru producţie mass-market într-un business românesc, cum să-ţi struneşti programatorii ca să lansezi un magazin online de haine într-o lună, nu în juma’ de an, în România, cum să reacţionezi când ai veşti faine, superpublicabile pentru presa românească şi nu-ţi răspund redactorii de modă, ci oamenii de seilz din trusturi, cum trebuie să alegi când ai pe tavă un spaţiu de vânzare în buricul Bucureştiului şi unul în glezna lui, cum poţi fi aşa de viral pe Facebook încât să-ţi crească repede şi foarte natural comunitatea de brand, dar să se vadă creşterea şi-n bani, cum să-ţi faci vânzătorii din magazine să se simtă al naibii de mândri că-s ai tăi, nu ai lu’ Zara şi tot aşa… chestiuni foarte autohtone şi arzătoare, cam departe de ei, simt eu.

Le-am sugerat fetelor să-şi cheltuiască banii, dacă tot îi au, pe o altfel de formare:

- să călătorească şi să urmărească atent, în câteva ţări străine, 5 branduri de modă care există şi-n România, să înţeleagă diferenţele între pieţe şi consumatori

- să-şi cumpere constant presa de business internaţională, valoroasă, să priceapă bine de tot pe ce lume trăiesc şi, în special, pe ce teritorii există o foarte mare putere de absorbţie a modei, acum

- să citească despre orice-i conex modei, nu strică nişte shot-uri dese de cultură generală, sunt aşa de rari tinerii care-s în stare să facă legături inedite pornind de la ceva nesemnificativ…

- să urmeze cursurile Erisma unde vor învăţa ceva preţios mamă-mamă, şi anume că oamenii pot fi foarte puternici şi fără titluri, funcţii, maşini, costume ori salarii

Cum altfel, adicăcum?, au insistat pe mail. Înveţi făcând, dându-te cu capul de pereţi, de la meseria de vânzător la cea de comunicator sau cea de manager. S-a cam dus vremea reţetelor…

CITEŞTE ŞI Meserie, fetelor!

Glumeam, ieri, cu prietenele mele, zicându-ne că vom ajunge toate inimi de tablă, ca alea deco, de la bam boo, de ne-om îndurera din iubire şi anul viitor ca anul ăsta. Inimi de tablă cu trupuri de bezea, gânduri de catifea şi atingeri de pluş, să fim clare!

Deci suferi şi cumperi, că aici voiam să ajung. Faci shopping de durere! O chestie cu care m-am luat şi eu abia de curând.

Dar la mine nu-i shopping de ţoale şi licori scumpe, daţi-mi să mă spânzur cu un caşmir prea fin, daţi-mi să muşc dintr-o piele de crocodil, daţi-mi să mă intoxic cu un parfum de sute de euro, ia să-mi umplu cada cu şampanie de-o beau doar şeicii, poate fermentăm secundar împreună. Nu, e shopping cu inele foarte scumpe, daţi-mi să-mi rup dinţii în ele! Deloc greşit, până la urmă, în aur cică-i cel mai bine să-ţi ţii banii, oricum.

Inele care poartă grădini, oraşe, virtuţi şi infiniţi pe ele. Uite 4 pe care-am pus ochii!

Unu’ e singurul străin, oaspete la vila alor mei, cu care am insistat să mă mai întâlnesc, chiar dacă ce ruşine! mă văzuse în blugi şi hanorac, nemachiată, răzgâiată, copilu’ lu’ mama. Prea-i străluceau ochii albaştri mai ceva ca mie pe gerul ăla de -20 de grade, de la Bran, căruia nu-i zâmbeşte oricine, nunu!

Am scris despre el în ghidul de stil Esquire şi-mi amintesc că-mi zicea cam aşa legat de haine, meserie şi viaţă domnu’ specialist în achiziţii IT: “Nu ştiu cum e la voi, dar la mine, dacă apar nepotrivit îmbrăcat la o întâlnire de business, ceilalţi au, din start, un atu. Iar dincolo de job, zău, hai să nu fim un pic mai frumoşi ca dracu’, ci dimpotrivă, hai să fim o prezenţă aproape la fel de plăcută vizual ca femeile pe care le însoţim”.

Am intuit că e despre mult mai mult decât supergadgeturi, că are un simţ neobişnuit al modei pentru un tip şi mi-am dorit să-l dea mai departe, aşa că l-am recomandat de consultant brandului Tudor, cel căruia-i ies din atelier doar bărbaţi de Sartorialist. Brandul l-a curtat iar el i-a zis da, ce bucurie!

Şi-ncă ceva de la el, imediat după: un blog despre trei prieteni care se joacă săptămânal cu texturi, croiuri şi culori, poate îndrăznesc şi alţii! De urmărit. Abia aştept să ajungă blogul partener al unui magazin online pentru bărbaţi, asta-i doresc în 2012!

Altu’ e, fără să ştie, fără să vrea, tipul de la care am învăţat cum să stai în spate şi să ai controlul – project management pe online îi zice, la faza asta -, cum să ai grijă de oamenii tăi şi cum să lupţi să fii tot mai bun pentru că ţi-o meriţi, nu de alta.

Şi mărturisesc: mi-am dorit mult să ajung ca el, prea avea cea mai frumoasă şi performantă echipă de jurnalişti din ţară la ora la care era bătaia cea mai cruntă pe felia asta! Şi să nu uit: prea pocneau becurile-n încăperi când îi întâlneau energia! Încă îmi doresc.

A condus tabloidul cu cel mai mare trafic din România iar acum conduce primul quality din România pe online. Şi chit că nu mai e vremea în care să mori de mândrie că eşti jurnalist sau manager de proiect media, da, breasla şi industria chiar s-au dus naibii, el continuă să fie genul ăla de om care, zic eu, va sfinţi orice proiect doar pentru că, na, crede tare în conţinut, mai mult decât în ambalaj; lucru rar în 2011.

Ce mă bucură teribil e că-şi exersează nebuniile, curajos, de un pic, şi într-un loc numai al lui, fără compromis, tot mai preluat de presa mare de pe net tocmai pentru că-i aminteşte ce-nseamnă să-ţi faci pe bune meseria: să fii pe teren-pe teren-pe teren după noutăţi, nu cu fundu’ adânc în scaun şi mausu’ copipeist. La cât mai multe locuri ale lui, fix aşa, îi doresc în 2012, se-nţelege!

Vine sfârşitul lumii şi abia la sfârşitul primului an de după sfârşitul lumii ar trebui să primim concluziile mari, serioase ale recensământului, cică. Păcat, mai ales pentru că românii şi-au putut declara, în special, religia şi aş fi fost curioasă câţi au trântit răspicat “fe-şăn (chit că n-am de-o tocană în frigider)” şi, sigur, cum a contat asta la Judecata de Apoi

Nu ştiu voi cum simţiţi chestiunea, dar pe mine mă cam sperie cum se uită, mai nou, femeile după femei şi bărbaţii după bărbaţi. La haine! Şi mă cam sperie şi cum ţipă multe şi mulţi pe Facebook, unde-i urmăresc cel mai des, că ce ruşine, ce urât, Hî şi Mî şi l-au pus pe Versace pe tot Teatrul Naţional din Bucureşti, dar sunt primele şi primii la coadă, la cinci dimineaţa, pentru nişte ţoale vai, mama lor, zău. Ipocrizie, cum ar veni. Sau… chiar sfârşitul lumii.

Multă vreme am ţinut cu românul, consumatorul, ştiţi. Că merită şi el mai mult, că să se străduiască şi pentru el brandurile ca “dincolo”, că ce-i cu vitrinele alea, cu marfa aia…  Merită, adevărat, dar rar, doar în caz că e sănătos la cap. Iar azi îmi place cum definesc sănătatea asta la cap fetele care scriu mi-nu-nat despre Eroii României Chic: “Să ştii cine eşti, unde ai ajuns şi să nu-ţi pese. Pentru că faci ceea ce trebuie să faci şi spui numai ce vrei să spui. Mai cool de atât nu se poate.”

De aceea insist, pentru prima oară de când muncesc, că e vremea ca aceşti oameni valoroşi care deţin adevărurile, faptele, ziceţi-le cum vreţi, să iasă în faţă, să pună lucrurile în ordine, dând-o naibii de modestie! Al unşpelea măr de aur. Din păcate, până acum, mulţi dintre ei au ştiut doar să facă, fără să aibă vreme de (sau să pună preţ pe) apariţii la tot soiul de evenimente din tot soiul de industrii. “Îi lăsăm pe cei care au mai mult timp să se bage în seamă, să stabilească agenda, în loc s-o facă oamenii care chiar au ceva de spus despre subiectele de pe agendă”, zicea foarte serios Bogdana, de curând. Tare-s de acord, tocmai de-asta!

Şi încă ceva despre valoare – nonvaloare: obişnuiesc să fiu foarte-foarte atentă la tineri, îmi place să-i ajut pe cei talentaţi şi curajoşi să ajungă repede acolo unde-şi doresc, dar cum greşesc eu deseori şi-ar fi mai potrivit să-mi văd de altele, o! Prea puţini chiar pricep ce zic când le zic “am încredere în tine”, “ai recomandarea mea”, “uite aici, trage tare, hai!”: drumul de la a vrea la a face e mult prea lung pentru ei. Al doişpelea măr de aur. Şi-un “luptaţi, copii, că e de luptat pentru o şansă, am luptat şi eu de-am înnebunit!”

P.S. Poate mă cunoaşteţi, deci ştiţi că spun destul de des “e prea devreme” sau “e prea simplu” şi că nu mă bag, în cazurile astea. De asemenea, că nu cred deloc în “e prea târziu”, cel mai de-un kil măr de aur al meu, pe anul ăsta, să vă explic!

Cum stăteam eu odată, pe la 3 dimineaţa, pe Facebook, am remarcat un tip cu nişte prostii în cap legate de femei, ne-am luat cu poveştile şi lămuririle, a trecut ziua, a trecut săptămâna, a trecut luna şi am primit un mail de la el: “Aşa că m-am urcat frumuşel în avion, s-a trezit cu mine la uşă şi, după 16 ani, i-am spus că o iubesc. S-a întors în RO şi suntem fericiţi.” Atât!

CITEŞTE ŞI primele trei, următoarele trei, încă trei mere de aur

Nu cer la schimb exerciţii de superstil, fotografii cu cerbi, poezii cu genunchi ori fluturi în stomac, nu, domnilor. Vă rog doar să citiţi ce zice fata asta că i s-a întâmplat şi să daţi neapărat click pe poza aia! 30 de secunde cu totul, cât să înţelegeţi pe ce lume aţi nimerit

Apoi să treceţi prin ce-am povestit eu aici, aici, aici, aici şi aici cu cititoarele, poate greşim şi aveţi poftă, juma’ de oră, să ne băgaţi minţile în cap.

Apoi să-mi scrieţi pentru ce şi cum mai luptaţi voi. Sunt curioasă iar batista wow merită un tip wow în aşa sens! Va fi cadoul meu pentru el de Crăciunul lui 2011.

Uneori mi-aş dori să am ochi mai buni, foarte buni şi să fiu chelneriţă serile, jurnalistă zilele. Să culeg poveşti din bar, cââââââte sunt şi nu le bagă nimeni în seamă, iar apoi să le vărs pe hârtie, într-o coloană de tabloid aşa cum mi-l imaginez eu valoros pentru tot omu’.

Alteori mi-aş dori să n-am pe nimeni, să fiu legată doar de un bagaj scurt şi să călătoresc cu orice spre încă un weekend de viaţă la ţară, oriunde în lume. Să stau pierdută câteva zile, să prind gustul şi să-l dau mai departe pentru un ziar mare-mare de business, să mă citească pe iPad toţi “apretaţii” care mor, de la un moment dat încolo, numai după aşa evadări.

Alteori mi-aş dori să antrenez o echipă teribilă, da’ teribilă de femei seducătoare cu mintea şi cu trupul. Să aibă şi România amantele ei la “curţile împărăteşti”, ce păcat că nu se mai cresc aşa forţe de influenţă pentru politică şi afaceri…

Alteori mi-aş dori să trăiesc nonstop în doi şi doar din a face urări wow! Eu, copy. El, art. Să primim brief-uri despre tot soiul de intenţii faţă de fel şi fel de aniversaţi iar pe www.estiminunata.ro si www.estiminunat.ro să postăm zilnic, adică de ziua lor, “rezolvările”. Să ne fie munca tot o sărbătoare!

Astea-s patru dintre vieţile mele secrete, croşetate în cap în ultimul an. N-am făcut şi n-o să fac nimic să se întâmple. Îmi place doar s-o ard foarte cool, în gând, cu mine, uneori. Fără modă.

Ale voastre cum sună?

Cât despre mărcile româneşti care au intrat în gaşca asta a slăbiciunilor mele… până acum, doar una: TinaR, munca a doi prieteni de aproape 18 ani. Tocmai de asta sunt cu atenţia şi simpatia pe tinerii români crescuţi în familii de confecţioneri care n-au plecat de acasă să se facă roboţi de multinaţională, care au rămas şi se gândesc la un fel de a duce mai departe foarte proaspăt efortul părinţilor. Creators, nu followers. Două exemple trebuie neapărat să vă dau!

Stasic e as în tricotaje la fabrica alor lui din clasa a 12-a. A umblat mult prin lume, pe la şcoli şi pe la târguri, e-un tânăr foarte orientat spre afaceri, se-ngrijeşte de producţie lohn şi de brandul 13 grade şi zice bine ceva, ca un excepţional copil al industriei rămas în industrie: “Absolvenţii de modă în România se visează pe podium şi îşi consumă toate resursele pentru a ajunge acolo, fără să ştie ce-i de făcut odată ajunşi. În Manchester e o facultate care obligă după doi ani studenţii să plece la un internship de un an, abia apoi pot termina. E o şcoală unde la primul curs li se spune că vor crea pentru mase, nu pentru podium. O şcoală unde îşi încep colecţiile de absolvire prin lămurirea poziţionării pe piaţă, a targetului, a nivelului de preţ, a costurilor maxim impuse, a culorilor sigure pentru sezonul urmator… abia apoi se apucă de creat produse”.

Raluca e între fabrica alor ei de haine pentru străinătate şi un târg care-i mănâncă zilele cumva frumos, fiind prima şansă a foarte tinerilor designeri autohtoni de a-şi găsi clienţii sau de a se izbi de ei şi de a pricepe de ce… nu pot vinde; o dată pe an ţin şi eu un fel de şezătoare la Unveiled, le povestesc cum vine ăla business serios de modă, poate ne vedem în decembrie pe-acolo! Raluca mi-e foarte dragă, aţi ghicit, tocmai pentru că e o copilă a industriei rămasă şi ea curajos în industrie, abia aştept să pună de-un brand wow printr-un parteneriat isteţ creaţie-producţie.

De urmărit!

CITEŞTE ŞI Două tâmpenii + Doi băieţi de nota zece

Luaţi la răsfoit topul miliardarilor români migălit de Forbes, cu 500 de “boşi”, merită.

O să vă încânte prestanţa înnăscută a 50 dintre ei, respectiv ţinutele frumos lucrate pe măsură a încă 50 care exersează eleganţa. Dar o să vă sperie cum se-mbracă business restul de 400: în costume cu două mărimi mai mari sau 80% din plastic, cu tricouri lăbărţate sau cămăşi prea pe burtă, neapărat cu ACELE logo-uri la vedere, în pantaloni prea scurţi sau cu pulovere de tataia deloc cool, pff…

Motiv bun să-i sunaţi, dacă sunteţi consultanţi de stil, în echipa unui brand sau nu, şi să-i îmbrăcaţi cu un bun gust pe măsura curajului cu care unii dintre ei chiar au făcut banii! Sau să le arătaţi ce-nseamnă să se “respecte”, de fapt, cum multora, “băieţi deştepţi”, le place s-o zică… Chiar i-aţi da României un alt aer, doar elita financiară iese cel mai des în lume şi e, implicit, parte foarte importantă din brandul de ţară.

Că tot veni vorba de mulţi bani, ladies, zilele astea mi-a atras atenţia un articol din Financial Times care punctează că moda logo-urilor a dispărut, ele şi-aşa “ruginesc” repede de tot anii ăştia. Că luxul va fi, de acum, uşor-uşor, exclusiv despre materiale, croiuri şi finisaje perfecte, fără vreun semn ostentativ de brand pe undeva.

Despre produse care stârnesc admiraţii peste admiraţii de la o poştă prin felul în care sunt gândite şi lucrate. Piese care ţin câteva vieţi. Deci uite cum ajungem să râvnim şi poşete (aparent) anonime!

CITEŞTE ŞI Ce bărbaţi îmi plac

I-am dat in cap productiei de toate felurile, inclusiv celei de textile si confectii, mai ales pentru terenuri, au disparut zeci de mii de locuri de munca din tara asta, orase intregi nu mai au ce manca si… am apasat luuuung butonul mallerei. Dar cine sa mai cumpere si cu ce, mai ales in provincia plina de someri, fiti amabili?

A DOUA. In media sociale ale Romaniei, moda e a treia industrie creativa despre care se vorbeste, zice o cercetare serioasa. E “cautata”, iata, stim sigur-sigur de luna asta. Banuiam cu totii de lunile trecute iar eu, una, ma asteptam ca, la intalnirile noastre, tinerii designeri sa-mi povesteasca amanuntit cum vor cuceri Capitala, doar aici sunt toti banii, cum alearga neobositi dupa niste parteneriate frumoase pe retail, off sau online, sa vanda tot mai bine, cum vor face sa se auda in zece ani de-un brand romanesc fix pana in China, doar acolo-i a mai mare putere de absorbtie a creativitatii

Dar nu mi-au povestit nimic si, sincer, parca nici n-au habar ca Planeta-i populata de oameni care cauta sa se imbrace tot mai diferit de “uniforma”. Altfel nu-mi explic de ce nu viseaza chiar asta: sa-i imbrace! Tinerii nostri designeri fac, prin urmare, haine care stau frumos pe manechin, pe umeras si asteapta. Alta ditamai tampenia.

Bravo, iar, draga Turcia, ca tu poti atatea! Si, sigur, ca nu-l astepti ASA pe Mos Craciun.