My Weblog: istanbul elektrikci kutahya web tasarim umraniye elektrikci uskudarda elektrikci umraniyede elektrikci kentsel donusum Acil elektrikci kadikoy elektrikci kagithane elektrikci beylikduzu elektrikci seyrantepe elektrikci alibeykoy elektrikci uskudar elektrikci umraniye elektrikci istanbul su tesisat tamiri sisli kombi tamiri sisli cilingirci cekmekoy elektrikci uskudar kornis montaj umraniye kornis montaj atasehir elektrikci beykoz elektrikci


rss search

Femeile-plase

line

de Vlad Mixich

Plase, pungi, uneori bătrânele le mai spun şi sacoşe. Curg plasele în şir indian pe străzi, curg în asalt prin pieţe, plase, plase la doi lei bucata. Desfac carnea fină în două dungi înţepător de roşii. Jecmănesc de netezime chiar şi cea mai tânără piele atunci când sunt încărcate. Şi, de obicei, sunt mult prea încărcate. Plasele astea suprapline sunt cazmaua româncei crucificate pe sfoara tranziţiei. Iar pielea dintre plase arde, insuficient de tare ca să urle, prea tare ca să uite.

Îţi zici: “Ia uite-l şi pe ăsta cum vrea să facă literatură”. Dar cască ochii pe stradă la femei de-o vârstă cu mama. Şi-o să vezi plasele. Ca o Alpha Centauri, la fiecare fix 30 de minute o plasă din asta trece prin faţa ferestrelor noastre. Ne doare undeva că pe ea o dor mâinile. Dacă ne-ar arunca un cuvânt rugător, i-am răspunde cu bruscheţea cool de astăzi: „Ce-i, mamaie, te doare-n plasă?“. Râsul ne-ar umple falca cum ne umple şi mâncarea zilnic cărată de o altă femeie târâtă de plasele din care ne hrănim. Nu din sfârcuri de cometă, ca în poezie, ci din hăuri de plase, ca pe stradă.

 Literatură zici? Dar pe tine, frate, cine te hrăneşte?

Desigur, şi acum o sută de ani existau femei şi mame. Nu aveau voie să facă o sumedenie de lucruri. Nu aveau voie să facă o facultate, nici să meargă singure pe stradă sau să se amestece în treburile bărbăteşti. Nu se cuvenea să-şi câştige singure banii iar cele din lumea bună îndeobşte nici nu aveau voie să aibă un serviciu.

Pălăriile însă se ridicau în calea lor iar buzele cu mustăţi se aplecau. Păcat mare era să vezi domn sau băietan umblând alături de o femeie încărcată de poveri. Slujba lor era să-şi îngrijească gospodăria, care nu e lucru de şagă, indiferent de ce secol vorbeşti.

Vocaţia lor era să-şi iubească familia. Nu erau considerate inferioare bărbaţilor. Erau considerate altfel.

În mileniul trei, femeile au ajuns egale cu bărbaţii lor. Sobre doamne masculinizate, în costume severe, se întorc târziu în seară în casa lor însingurată şi independentă. Mileniul trei a inventat o nouă noţiune: femeia-burlac.

La polul opus sunt „bunele“ cu buric gol şi viitorul aşijderea. Aici, frumuseţea devine un soi de rob al portofelului. După ce robul expiră, şi dreptul la viaţă este retras. Mileniul trei a mai inventat o noţiune: femeia-decor.

Dar între cele două secole stă generaţia mamelor noastre. Prea tinere ca să apuce să fie altfel decât bărbaţii, prea bătrâne ca să apuce să fie egale. Aflate între cele două maluri ale statutului feminin, fetele născute la mijlocul secolului trecut s-au văzut silite să fie în acelaşi timp şi neveste bune, şi oameni ai muncii. Dimineaţa în fabrica statului, seara în bucătăria familiei.

Destinul a cerut unei întregi generaţii măsura unui om dublu. Au trăit vremuri fără aplecări de buze şi fără confortul semipreparatelor. E generaţia femeilor-plase şi nu exagerez când spun că multe dintre ele au atins (fără să ştie) aproape starea unei sfinte. Nu o sfântă cu miros de roze şi stigmate. O sfântă cu duh de sudoare şi-n palme cu julituri lăsate de plase.

E săptămâna cu 1 şi 8 martie! Noi bărbaţii trebuie să fim galanţi cu iubitele. Darnici cu femeile. Există, însă, vreun dar suficient de mare pentru femeile-plase?

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!


Facebook comments:


Leave a Reply