My Weblog: istanbul elektrikci kutahya web tasarim umraniye elektrikci uskudarda elektrikci umraniyede elektrikci kentsel donusum Acil elektrikci kadikoy elektrikci kagithane elektrikci beylikduzu elektrikci seyrantepe elektrikci alibeykoy elektrikci uskudar elektrikci umraniye elektrikci istanbul su tesisat tamiri sisli kombi tamiri sisli cilingirci cekmekoy elektrikci uskudar kornis montaj umraniye kornis montaj atasehir elektrikci beykoz elektrikci


rss search

next page next page close

Dorurile lui Doru

de Ovidiu Militaru

Lui Doru i-e dor de o amandineză, poate două, uneori chiar opt sau nouă, plutind în sirop şi înecate în cremă, savurate pe îndelete în doi sau cumpărate pe fugă pentru ea de la cofetăria din vale cu scaune şi mese din fier ce probabil fuseseră confecţionate pe vremea când postul naţional de televiziune emitea doar patru ore pe zi.

Lui Doru i-e dor şi de floricelele pe care ea i le desena pe caiete studenţeşti sau coli A4 în timpul cursurilor din ultimii doi ani de facultate care erau urmate negreşit de escapade cinefile ce începeau la Studio, ţineau până la Corso şi se sfârşeau pe inserat cu poezii scrise şi recitate sub sălcii pe malul lacului din Cişmigiu.

Dar în primul rând lui Doru i-e dor să fie iar timid, să ezite, să se hotărască şi apoi să se răzgândească în ultimul moment, să caute sau să aştepte momentul ideal în care să facă cea mai tainică mărturisire, cu inima lovindu-i nebuneşte sternul, palmele transpirate, vocea gâtuită şi gura uscată de la emoţia acelui “ştii, tu eşti ea”.

Şapte ani mai târziu, lui Doru încă i-e dor de ea, cea care a stricat totul.

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!


next page next page close

FMI

de Sebastian Olar

Suntem 6 feluri de oameni pe lumea asta: barbati, femei, lesbiene, gay, bisexuali si transgender.

Despre femei stiu ca ele pot fara noi, dar noi fara ele nu. Chiar daca noi o sa vrem sa ne clonam, tot ne trebuie un ou de femeie in care sa ne punem nucleul. Si gay-ii tot din vagin vin, apropo.

Mai stiu ca femeile sunt niste oameni in corpuri de femeie si ca, la un moment dat, iti pot spune: “Imi place de tine, dar il iubesc pe George.” Dar stiu sigur ca femeile iti pot da si bani sa mergi la facultate sau te pot transforma din controlor in copywriter.

In fine, femeile sunt genul de oameni care te pot face sa pastrezi SMS-urile de acum 6 ani.

SMS-uri de sfarsit, desi nu par: 23.08.2007 22:09:00 Pai ai grija!eu sunt bine,bronzata,e f cald si apa e buna,azi am fost la festival la mamaia,a cantat treistariu divin plus altii!sa ai un weekend linistit!

SMS-uri de inceput: 12.12.2007 16:25:00 nu imi vine sa cred! si mie mi s-a umplut cu mesajul asta.. am spus k we could meet at 7, but let’s say 7 30 if it’s ok with u. la victoria?

SMS-uri dragute: 20.12.2007 21:13:00 Nimic anume. Doar ca m-am saturat de tot. M-as refugia in munti pana la vara si apoi as fugi la mare.. Vii? :)

Sau SMS-uri pasatoare: 06.05.2008 12:34:00 Te rog nu pomeni cuvantul.. Si totusi a trecut mult timp.. Reteta cu aruncarea oricarui obiect ce iti aminteste de ea ar fi trebuit sa dea roade.. Why don’t you try some night life? Superficialitatea temporara impietreste sentimentele, chiar daca la inceput tot temporar.. Gasim apoi alte metode sa o sigilezi in trecut.. Ia-ti ATB-feel alive pentru moment :)

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!


next page next page close

Glob de cristal auriu cu buline ciresii

de Domnul G.

Acum înțeleg. Timpul șoptește într-o secundă sau în decenii. Tăcerea a fost doar în sufletul meu. Dar acum aud. Ce mi-a spus Zana. Dacă îți trebuie o viață să mă găsești o vei avea, dacă îți trebuie o clipă să mă vezi, închide ochii. Când îi vei deschide, voi fi aici. Iată mingea noastră. Ți-o las ție. Mingea aceea aurie cu buline cireșii.

Și am uitat-o pe Zana mea. Alergam dupa timp, timpul dupa mine, dar șoapta era acolo cu mine. Eu aveam poate 5 ani, ea poate 4. Aveam destui prieteni băieți ca să n-am nevoie de o fată prietenă. Și atunci de unde ea? De ce ea cea mai apropiată si mai bună prietenă? Iubită? Inainte de Marilyn, de fashion models, de sex bombs. Ea.

La 5 ani, Zana mi-a zâmbit, mi-a întins mingea. Sfera aurie cu buline cireșii. Locul acela, mă întorc mereu acolo, sa revăd imaginea ei lăsându-mi mingea. Şi inima zdrobită. De ce se mută familiile la Cluj? De ce să plece ea, acum când viața mea e ea? Hai, fii serios, viața ta la 5 ani? Și timpul a tăcut. În clipa aceea, praful a-mpietrit, bulinele cireșii au plâns iar eu am rămas înconjurat de-un gol. Poate era doar o sirenă cu păr de nisip și ochi din valuri, cu obraji din coral și zâmbet de perlă…

Apoi am uitat-o. Sau n-am mai vrut să aud timpul șoptind. Douăzeci de ani, până când am visat-o. Și am început s-o caut, am răscolit orașe, trasee, familii, birouri si toate găurile memoriei celor din copilăria mea. Nu am mai găsit-o. Mingea a dispărut și ea de mult. Dar imaginea aceea și acel zâmbet nu. M-au întrebat prietenii dacă chiar a existat. O închipuire, scoateți-o din cap. Și numele ăsta, Zana, nu există. Dar ei habar n-au. N-au fost acolo. Mingea aceea a existat. Văd numele ei scris cu carioca printre buline, gravat in inima mea. Pe retina mea pâlpâie acum șoapta timpului.

Enigma ei, cheia vieții mele. Muzica șoaptelor, sonata viselor, lacrima unei iubiri pierdute, a unei inimi regăsite sunt sensul pe care mi l-a dat Zana atunci in ziua aceea când mi-a zâmbit și mi-a dăruit mingea și a plecat din viața mea ca să rămână suflare de soare si floare de mare. Și glob de cristal. Auriu cu buline cireșii.

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!


next page next page close

7 feluri de a privi si o constatare

de Iv cel Naiv

dezinvolta, femeia
prinde intre degete ideea
de barbat
si o transforma in ceva mai inalt, mai bogat
mai plin de sensuri, si mai adevarat

caustica, femeia,
privirea ei poate arde materialul
din care sint facuti barbatii
vorbele ei picurate pe o discutie oarecare
descompun cuvintele pana le fac
linistite

magica, femeia
in secunda in care apare pe o strada aglomerata, la o ora de varf
face sa dispara masinile, blocurile, casele, semafoarele
strada, ramanand doar ea, rochia ei sexy
si mersul ei de femeie

discreta, femeia
poate sta o viata in spatele unui barbat puternic
fara ca nimeni sa observe ca de fapt ea
il duce in spate

neobosita, femeia
parcurge pe jos drumul pana la inima lui
oricat de in panta ar fi drumul pana la inima
lui atat de ocupata
sa bata
ca nebuna, cand o vede

inteleapta, femeia
inventeaza tot felul de toane, tone de toane
care il trimit pe el in centrul pamantului, la ecuator
sau il leaga de patul din dormitor;
toate – doar ca sa-i dea alergaturii lui zilnice
un sens

materna, femeia,
la sanul ei se fac mari micile idei
care populeaza mintile noastre
de barbati si ne fac sa privim catre astre
in timp ce pasim pe pamant

femeie, femeia
si asa sa ramana neaparat
daca nu, ar trebui scos din dictionare cuvantul
pacat.

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!


next page next page close

nici ea nici eu

de Domnul P.

Dumnezeu poate fi fluture sau bestie

mă trezeam dimineața cu gândul ăsta în piept arzându-mă mâncându-mă pe dinăuntru da flăcărilor le e foame stăteam în după-amiaza aia așteptând să-mi termine o flacără brațul să pot să-mi văd de viața mea abia uitasem ce bestie poate fi Dumnezeu și m-am hotărât să-mi înfig degetele în viață să prind și eu ce mai e de prins o pieliță mai crocantă o lingură de piure o mușcătură de măr

adormeam la prânz cu gândul ăsta

Dumnezeu se mutase de ceva vreme într-o fetișcană cu pielea brună și carnea foarte tare cu niște sâni ca două savarine tremura toată când mă apropiam de ea nu știam niciun cuvânt sofisticat

nici ea nici eu

nu puteam înțelege rostul bibliotecii din care plecaseră toate cuvintele toate filele cărților erau din pielea ei brună toate copertele din carnea ei tare mâncam parfumul ei de fetișcană nespălată cu o bucată zemoasă de viață mestecam repede ca un nehalit nu aveam de niciunele bunica făcea zacuscă merele cădeau pe jos în fiecare toamnă tata îmbătrânea casa începea să scârțâie tot mai tare viața se târa pe jos noi o loveam cu piciorul în gură în fiecare dimineață după ce ne spălam regulamentar pe dinți dar în tăcere să nu ne știe sectoristul milițianul care nu avea cum să știe cum îmi ridică mie fetișcana aia visele și dansează goală cu ele până dimineața când mi se părea că Dumnezeu e o bestie mângâiam sfârcul de plastic al radioului cu lămpi care prindea din când în când europaliberă cine să ne mai elibereze și pe noi dar era bine, mamă un kil de făină un kil de ulei niște tacâmuri niște nechezol un pachet de kent luat șpagă de un milițian bolnav și zilele erau lungi îmi îmbrăcau viața într-un pulover încins din lână de soare

i-am spus că am visat-o a zâmbit din gura ei a ieșit un duh care mi-a îndeplinit trei dorințe n-o să le știu nici astăzi și-a pus un tricou frumos în oraș era un film nou cu gheorghe cozorici despre niște tineri care reușeau – în același film – să construiască o hidrocentrală și să aibă și o familie fericită mi-a spus că preferă să ascultăm niște muzică aveam niște casete agfa 90 metallic cu niște compilații ne era frică să ne prindă întunericul pentru că mâinile ni se încurcau și ne confundam înfundam imediat sexele

din pielea ei brună mi-am făcut o hartă

Dumnezeu a coborât la urechea mea și mi-a spus știi, ai fi primul înghițeam niște pilule și stăteam cu un aparat de plastic agățat de tricou explodase ceva la cernobâl fetișcana avea un zâmbet radioactiv mereu aveam impresia că am un sex uriaș pe care-l aruncam ca pe o suliță în gura ei s-o omor pe loc și să-i smulg puloverul de lână solară care-i îmbrăca viața până un pic peste fund dar nu am făcut asta eram dintr-o familie bună cu venituri peste medie știam ce e respectul știam ce e partidul sau securitatea știam ce o să devin știam câți copii vrea patria de la mine știam câți bani trebuie să aduc în casă și totuși Dumnezeu a coborât ca un fluture pe pervazul meu și mi-a spus știi, ai îmbătrânit

mă uit uneori pe harta pielii ei brune și habar n-am unde sunt

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!


next page next page close

Fata-mai-apoi-femeie

de Mihnea Măruţă

Cred că am descoperit secretul femeilor. Nu vreau să mă hazardez, ştiu că unii şi-au dedicat vieţile acestui scop şi tot s-au înşelat, dar trebuie să vă povestesc.

Ideea de pornire – care nu era nici pe departe atât de uimitoare precum concluzia la care aveam să ajung – mi-a venit uitându-mă cum îmi cresc fetele. Văzându-le tot mai mari, asistând la transformările lor miraculoase, apoi adăugând puţin context şi raportând acest amestec la evoluţiile unor femei mature pe care le cunosc, am înţeles că noi, bărbaţii, trăim într-o uriaşă minciună, un fel de “orbul găinii” la scară istorică.

Să-i spunem “orbul avansului”. (Iar aici e necesară o paranteză: cititoarele acestui text trebuie să ştie că, în general, bărbaţii, cei maturi şi normali, se evaluează relativ corect ca “sex”, ca “gender” – cum se zice mai nou -, şi nu-şi imaginează că le-ar fi superiori femeilor, luate tot în general; pur şi simplu consideră că există femei foarte deştepte şi femei proaste, harnice şi mai puţin, generoase şi egoiste ş.a.m.d.).

Iată o încercare de definiţie: “orbul avansului” este convingerea, de bună seamă greşită, prin care băieţii-mai-apoi-bărbaţi, începând din copilărie sau cel târziu din perioada pubertăţii, se situează pe ei înşişi cam la acelaşi nivel de înţelegere a vieţii cu fetele-mai-apoi-femei de vârsta lor.

E o inerţie pe care bărbaţii n-o confruntă niciodată cu adevărat şi în care femeile îi lasă să se complacă, nu din viclenie, ci pentru că, după cum vom vedea mai departe, nu are foarte mare importanţă. (Un alt motiv, dacă mă gândesc mai bine, este că femeia ştie cât de afectat ar fi orgoliul oricărui bărbat care ar avea această “iluminare”. Aşa că păstrează lucrurile neatinse, de dragul armoniei.)

Care e “avansul”? Şade zilnic în faţa ochilor noştri şi totuşi îl ignorăm. Când sunt mici, băieţii aleargă, ghidează maşinuţe şi elicoptere, împuşcă inamici imaginari, trag, împing, dărâmă, răstoarnă. Între timp, fetele de vârsta lor cresc păpuşi. Ele nu se joacă, ele se pregătesc.

Mai apoi, odată cu dictatura hormonilor, băieţii se bat, vor să transpire, să-şi descarce energia, fac sport, înjură, sunt duri, încep să fumeze, se adună în găşti şi râd de fete. Dar nu e râsul lor. Pentru că, în acelaşi timp, mai sârguincioase, dând impresia că ar fi plictisitoare pentru că îşi văd de treabă, fetele-mai-apoi-femei nu fac decât să descoasă realitatea peste tot pe unde-i prind vreun capăt deşirat, prin explicaţii de la adulţi sau şuşotind între ele: ce înseamnă o relaţie, cum e să te săruţi, hihi, dar să faci dragoste, şi de ce băieţii nu-s preocupaţi de aceste probleme, chiar dacă, oricum, unii dintre ei sunt drăguţi.

Avansul e deja semnificativ. Băieţii au pierdut startul şi abia după ce vor trece de 30 de ani se vor mai apropia – sau vor crede că s-au apropiat – de gradul de conştienţă al fetelor-mai-apoi-femei. Când ei au 10 ani, de fapt au 6 iar ele 12, când ei ajung la 14, sunt doar de 12 şi ele bat spre 18, iar când fac 18, ele au deja 24.

Mental şi mai ales emoţional: despre asta e vorba în avansul femeii. Priceperea, vederea, asimilarea a ceea ce contează, a ceea ce rămâne din viaţă după ce o scuturi bine pe fereastra eternităţii. Şi fata-mai-apoi-femeie are puterea de a nu profita de acest avans decât pentru un ţel comun, aşteptându-şi mereu colegul de clasă, tovarăşul de joacă, prietenul pe care îl ţine de mână, adolescentul cu care face dragoste, tânărul cu care se mută împreună, soţul căruia îi dăruieşte copii, bunicul alături de care visează nepoţi, aşteptându-l continuu să recupereze, să crească, să se coacă, să tot vină din urmă, să asculte glasul subtil al pământului, să vibreze, să vadă departe, să fie atent cu ceilalţi şi cu ea. Să înţeleagă.

De unde îi vine această putere, această ştiinţă, această răbdare? Nici ea nu ştie. Asta ar putea fi compensaţia, contragreutatea, “răzbunarea” inocentă şi nemeritată a bărbaţilor pentru “orbul avansului”.

Femeile sunt deţinătoarele timpului. Acesta e marele secret şi mica revelaţie pe care am avut-o tot gândindu-mă la vălul care ne înconjoară pe noi, fiii, fraţii, iubiţii, soţii, taţii, unchii şi bunicii lor, ai fetelor-mai-apoi-femei.

Timpul nu este nici o a patra dimensiune, cum ne spun fizicienii, nici un tipar transcendental înnăscut, cum a scris un filosof. Timpul este cea mai de preţ comoară a femeii, cu care ea se naşte şi din care ne dăruieşte şi nouă, băieţilor-mai-apoi-bărbaţi.

Îl primim de la mame, când ne nasc, şi numai ele ştiu cum pritocesc nouă luni sperând că timpul fiilor lor nu poate fi altfel decât măreţ şi consistent. După aceea vin fete cu obraji sfioşi şi adaugă ba câte un minut-două, ba, uneori, ore întregi de mărinimie. Căci timpul primit la naştere nu e niciodată suficient şi se mai şi strică, dacă nu torni zile proaspete peste el.

Iubitele ni-l transfigurează şi ni-l fac strălucitor. Ne umplu inimile şi buzunarele cu mii de secunde nemuritoare şi ne blindează cu un scut de aparentă veşnicie. Iar noi nu ne gândim nici o clipă că n-au nici ele tot timpul din lume şi am vrea, inconştienţi, ca buzunarele să nu ni se mai golească şi inimile să ne bată la fel, întotdeauna.

Dar ele au o soluţie şi pentru asta. Simt, cu mult înaintea noastră, că un copil le-ar reface rezervele împuţinate. Şi, dacă asta se întâmplă, atunci se petrece un alt miracol: universul lor se divide ca o celulă şi fiecare dintre cele două universuri nou născute are un timp al său, ca la începuturile lumii.

De aceea lumea nu are cum să moară.

Fetele-mai-apoi-femei se pregătesc, aşteaptă, descos realitatea, se fac frumoase şi iubesc pentru că ele şi numai ele cunosc valoarea timpului. Se nasc cu el şi-l percep viu până în unghii şi până la vârful fiecărui fir de păr. Aşa se explică şi că simt când merită să aştepte şi când nu are rost să-l piardă: nu e totuna cui îl dăruiesc. E rostul lor pe lume. Eternul feminin e timpul. Noi suntem doar spaţiul.

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!


next page next page close

Si maine abia incepe

de Andrei Crăciun

În anul 2011 am împlinit primul deceniu de când nu mai sunt liceean. A fost şi o petrecere, cum  se face. Colegii mei şi-au prezentat, aşadar, public bilanţul: mulţi au copii, au devenit solvabili, au meserii respectabile şi bine plătite, maşini şi case, sunt fericiţi şi cred au reuşit să-şi câştige toate războaiele.

Unii, nici ei puţini, s-au dus acolo, dar au trişat, şi-au dat viaţa cu sclipici, au  fumat cu sete şi au băut cu furie, au avut erecţii violente, s-au îmbătat şi au minţit. La urmă, singuri, fluturii de-o noapte au plâns ca nişte oameni deja prihăniţi şi bătrâni.

Mai suntem însă şi noi, ceilalţi, noi, cei care nu avem nimic, deşi nu am avut totul. Evident, noi nu am petrecut. Vă rog: nu ne judecaţi înainte să vă trăiţi deznădejdea! Cândva, vom fi oricum ramoliţi sau alcoolici sau schizofrenici sau metafizici, deci resemnaţi, împăcaţi cu trecutul şi cu deşertăciunea. Cândva, vom spune „eu nu mai sunt, eu am fost” şi această cădere este inevitabilă.

Era un anotimp fără nori. M-am gândit îndelung atunci, m-am gândit îndelung la acest deceniu obsedant, la tinereţe: cândva eram patetic, fără să fiu cinic. M-am gândit la dragoste. La noi, dragostea este un substantiv comun şi feminin şi e bine. „Dragostea” este un cuvânt frumos.

Istoricii ştiu cum s-au trecut imperiile unele pe altele, le ştiu înălţările şi le ştiu prăbuşirile. Au fost asirienii, au fost babilonienii, au fost perşii, au fost grecii, au fost romanii, au fost…

M-am gândit la dragoste şi la femeile pe care le-am iubit. Au venit toate ca o promisiune de eternitate şi au plecat lăsându-mi ruine, cicatrici şi amintiri. Nu pot uita cum eram atunci, în epoca aceea sau aceea sau aceea. Nu pot uita.

Le caut uneori pe reţelele de socializare unde nu am socializat niciodată. Le privesc fotografiile – ele sunt? Bineînţeles că le mai iubesc, doar că este o iubire trecută, deci vindecată, care nu mai aşteaptă nimic. Le văd cerşind complimente, au conversaţii de natură obstetrică, sunt adorabile şi sunt absurde, sunt atât de cochete şi de admirate, suntem atât de străini. Trăiesc pe alte continente, poartă alte nume, au soţi, au fii (toate au fii).

Mă uit în ochii tăi. Tu eşti?

Şi se face altă vreme şi suntem împreună într-un parc dintr-un cartier de la marginea asta a pământului şi tu nu mă mai iubeşti şi eu urăsc lumea întreagă şi plouă şi eu nici nu observ că plouă şi mă simt ca în cel mai prost film al lui Hitchcock şi mă simt mizerabil, ca în cea mai proastă poezie romantică, şi în curând vei pleca şi eu te voi lăsa să pleci. Va trece apoi un an, vor trece doi ani, va trece totdeauna, ne-am despărţit şi încă ne despărţim şi ajungem aici, la sfârşit, şi sunt solitar şi egoist şi învins. Am avut odată o clepsidră în care ţineam orele dinainte să ne întâlnim. Am pierdut-o, am pierdut destul, să ştii.

Mă uit în ochii tăi – nu demult, sau poate că totuşi a fost într-o altă viaţă, pe când eram un mistic sau un dictator sau un negustor sau un bandit, nu mai ştiu – aş fi ucis pentru ei. Acum îi regăsesc ironici şi feroce. Când eşti prea lucid, melancolia nu mai salvează nimic, când eşti prea lucid, nimic nu mai salvează nimic.

Nu e bine să fii lucid, e bine să fii tânăr şi îndrăgostit, e bine să crezi într-o femeie şi în minciunile şi în adevărurile ei insuportabile. Nu e bine să asculţi când ţi se spune „Pleacă!”.

Tu eşti?

Nu e aşa că noi am făcut dragostea?, mă trezesc întrebând, ca ultimul pămpălău. Dar nu există răspunsuri şi se face noapte şi te văd parcă iertându-mă şi adormind, tânără şi fericită pentru tot restul timpului.

Nu ştiu când au trecut aceşti zece ani, parcă a fost toată istoria aici, cu imperiile ei înălţate şi prăbuşite, între iubire şi ruine, şi iubire şi ruine, şi iubire.

Şi mâine abia începe. 

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!

 


next page next page close

Am intalnit in viata asta femeile cele mai cele. Dar tu, iubito, Slava Domnului, nu esti una din ele

antologia aproape cronologică a femeilor din viața mea, povestită iubită-mii în prima noapte, la lumina difuză a unui lampadar stradal pe ducă

de Iv cel Naiv

din motive oedipiene, lesne de imaginat
voi începe cu mama, de la care-am aflat
că toate femeile din lume trebuie tratate
cinstit și cu foarte multă sensibilitate

la început am fost fermecat de femeia matură
care folosea mult demachiant și iubea cu dezinvoltură
apoi am căzut în brațele unei colege de liceu
în viața căreia primul bărbat fost-am eu

am visat cu ochii deschiși în brațele femeii savant
care iubea matematica, pe mine un pic și pe kant;
am rezistat o vreme în compania asta atât de selectă
apoi ea a plecat la 5.000 de mile, către o lume perfectă

au urmat femeia dură, intransigentă, de carieră
care lăsa urme de ruj pe țigara din scrumieră,
femeia cu cei mai proaspeți sâni din lume
care se dădeau ușor în leagăn, când făceam glume

era să uit de femeia zveltă, cu buze subțiri
și femeia pentru care romantism egal trandafiri
o să vă mire, dar ar fi și femeia
încă frumoasă, în prag de vârst-a treia
femeia-fată,
cea fără tată
sau tipa bună la suflet și atât de mămoasă
că mă iubea așteptându-mă cu prăjituri, seara, acasă
domnișoara artistă
talentată, veșnic tristă
femeia-western
pregătită etern
să sară din pijamale
direct în situații anormale,
femeia pasionată de modă
care iubea doar cu metodă
femeia visătoare, secretară
ușor de vrăjit la o țigară
și înainte de a avea pretenția că aș fi exhaustiv -
femeia care are în poșeta plic mereu un prezervativ

am fost fermecat de femeia pisică, iubito
cea pe care o strigam prin casă pis-pis
am întâlnit femeia pe care nu am întâlnit-o
dar ne-am văzut atât de des la mine-n vis

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

am întâlnit în viața asta femeile cele mai cele
dar tu, iubito, slavă domnului, nu ești una din ele

****

Mereu la începutul lui martie, mereu serile, îi rog să ne scrie. Ştiu sigur că ne vor bucura, că ne vor inspira, că vor da cu alifie. Sunt Domni Bine, mai rar ca ei!

 


next page

Dorurile lui Doru

de Ovidiu Militaru Lui Doru i-e dor de o amandineză, poate două, uneori chiar opt sau...
article post

FMI

de Sebastian Olar Suntem 6 feluri de oameni pe lumea asta: barbati, femei, lesbiene, gay,...
article post

Glob de cristal auriu cu buline ciresii

de Domnul G. Acum înțeleg. Timpul șoptește într-o secundă sau în decenii. Tăcerea...
article post

7 feluri de a privi si o constatare

de Iv cel Naiv dezinvolta, femeia prinde intre degete ideea de barbat si o transforma in...
article post

nici ea nici eu

de Domnul P. Dumnezeu poate fi fluture sau bestie mă trezeam dimineața cu gândul ăsta...
article post
thumbnail 4shoes-_large article post

Si maine abia incepe

de Andrei Crăciun În anul 2011 am împlinit primul deceniu de când nu mai sunt...
article post
thumbnail 42fd11f6001ae7204f534cb3_large article post