My Weblog: istanbul elektrikci kutahya web tasarim umraniye elektrikci uskudarda elektrikci umraniyede elektrikci kentsel donusum Acil elektrikci kadikoy elektrikci kagithane elektrikci beylikduzu elektrikci seyrantepe elektrikci alibeykoy elektrikci uskudar elektrikci umraniye elektrikci istanbul su tesisat tamiri sisli kombi tamiri sisli cilingirci cekmekoy elektrikci uskudar kornis montaj umraniye kornis montaj atasehir elektrikci beykoz elektrikci


rss search

Sunt slaba, ce sa-mi faci?

line

Da, am şi eu o slăbiciune, Marian: magazinele unor branduri ce înseamnă munca a doi, trei prieteni de ani buni sau a două, trei generaţii din aceeaşi familie. Las la uşă orice logică de shopping, în cazul lor, şi cumpăr cu mult, foarte mult drag pentru poveste, pentru acel rar întâlnit în business “împreună, mult înainte”. În top sunt Missoni şi Benetton.

Cât despre mărcile româneşti care au intrat în gaşca asta a slăbiciunilor mele… până acum, doar una: TinaR, munca a doi prieteni de aproape 18 ani. Tocmai de asta sunt cu atenţia şi simpatia pe tinerii români crescuţi în familii de confecţioneri care n-au plecat de acasă să se facă roboţi de multinaţională, care au rămas şi se gândesc la un fel de a duce mai departe foarte proaspăt efortul părinţilor. Creators, nu followers. Două exemple trebuie neapărat să vă dau!

Stasic e as în tricotaje la fabrica alor lui din clasa a 12-a. A umblat mult prin lume, pe la şcoli şi pe la târguri, e-un tânăr foarte orientat spre afaceri, se-ngrijeşte de producţie lohn şi de brandul 13 grade şi zice bine ceva, ca un excepţional copil al industriei rămas în industrie: “Absolvenţii de modă în România se visează pe podium şi îşi consumă toate resursele pentru a ajunge acolo, fără să ştie ce-i de făcut odată ajunşi. În Manchester e o facultate care obligă după doi ani studenţii să plece la un internship de un an, abia apoi pot termina. E o şcoală unde la primul curs li se spune că vor crea pentru mase, nu pentru podium. O şcoală unde îşi încep colecţiile de absolvire prin lămurirea poziţionării pe piaţă, a targetului, a nivelului de preţ, a costurilor maxim impuse, a culorilor sigure pentru sezonul urmator… abia apoi se apucă de creat produse”.

Raluca e între fabrica alor ei de haine pentru străinătate şi un târg care-i mănâncă zilele cumva frumos, fiind prima şansă a foarte tinerilor designeri autohtoni de a-şi găsi clienţii sau de a se izbi de ei şi de a pricepe de ce… nu pot vinde; o dată pe an ţin şi eu un fel de şezătoare la Unveiled, le povestesc cum vine ăla business serios de modă, poate ne vedem în decembrie pe-acolo! Raluca mi-e foarte dragă, aţi ghicit, tocmai pentru că e o copilă a industriei rămasă şi ea curajos în industrie, abia aştept să pună de-un brand wow printr-un parteneriat isteţ creaţie-producţie.

De urmărit!

CITEŞTE ŞI Două tâmpenii + Doi băieţi de nota zece


Facebook comments:


Leave a Reply