Eu, de Craciun, vreau un tractor. Voi?

Bunicule, te-ai înşelat, Dumnezeu să te ierte! De fapt, după facultăţi vine tractorul.

**

Zilele trecute mă sună Andrei-mic să mă ureze de nume. Culmea, nu e-n drum spre niciun club. E la plimbarea de seară pe câmpurile Moldovei.

„Paula-are-Mere?”, îmi zice amuzat, în amintirea vremurilor când mă tachina că sunt de la Bran, deci era imposibil SĂ NU AM.

„Ea, dar cu mult mai puţină zestre ca pe vremuri. De toantă”, zic.

Noi am scos câteva reviste împreună. Numai că el s-a lăsat la timp de DTP şi s-a apucat de grâne. Încă puţin şi-o să împărăţească România, ascultaţi la mine!

**

Când am intrat la liceul Şaguna, bunicu’ meu a dat de băut la toată cârciuma, de mândrie. Mai erau zece ani şi aveam să mă fac, de isteaţă şi de luptătoare, „o doamnă fină”.

Eram unul dintre puţinii tineri brăneni care ajungea la o şcoală prestigioasă. Cu mari şanse ca, prin educaţie aleasă, să scap de povara vieţii la ţară, de muncile pământului. Minunea asta se întâmpla cam o dată la câţiva ani, acolo, pe vremea aia.

E, aflaţi c-am învăţat.

Iar bunicul s-a stins şi, de învăţată şi citadină ce-am ajuns, i-am încurajat pe părinţii mei să-i vândă oile.

Cu pământurile ce să facem, cine să le îngrijească pomii? Le-am lăsat în atenţia cui le-a vrut. Mă mir că, de mironosită, nu i-am convins pe ai mei să vândă şi casa şi să se mute la Bucureşti, în Icoanei. E, dar de la Bran căram de-ale gurii, totuşi…

Mai că s-au dus cei zece ani pe care mi i-a „dat” bunicu’. Şi a fost nevoie de iunie 2010 ca să înţeleg că nu am şanse să ajung „o doamnă fină”, prea curând, plimbând hârtii în Bucureştiul de acum. Cu toată şcoala mea, oricât de brici aş scrie hârtiile alea şi oricât de fine mi-ar fi gleznele.

Poate că dacă n-aş fi auzit un ditamai omul, maestru al economiei, mărturisind că tractorul e viitorul şi că agricultura e noul „petrol”, nu m-aş fi zdruncinat.

Şi poate că dacă Andrei-mic nu mi-ar fi telefonat de pe câmpurile de care se-ngrijeşte, nu mi-aş fi dat seama la timp că am tot luat de la Bran (de ACASĂ, da) fără să dau ceva ’napoi.

Ca, de altfel, muuuuuulţi dintre voi, dragi cititori, aşa-i?

Şi-am „văzut” în iunie 2011: foame mare. Şi… de unde să mai iei, după cum ziceam? Dac-ai tot consumat şi n-ai produs nimic. Tu, acolo, la tine, în grădina copilăriei

**

Nu ştiu ce vă e vouă scris de acum, de mă tot întreabă Şuţu. Pot doar să vă spun sigur că nu veţi trăi nicio Revoluţie (poate-o aşteptaţi). Sau, că dacă veţi trăi o Revoluţie, va fi una la care se va fura mireasa. Chiar dacă se va muri de foame.

Ştiu bine, însă, ce mi-e mie scris şi de ce vreau eu un tractor de Crăciunul ăsta: să mă-ngrijesc atent de tot ce mi-a lăsat bunicu’ şi să construiesc încă ceva pe lângă.

Poate un beci cu ciuperci, repejor. Să am de dat ciuperci, în loc de carne, la Paştele şi la Crăciunul lui 2011, căci ăsta va fi „trendul”, se-nţelege.

GUEST POST Palatul Şuţu

CITEŞTE ŞI O lady profetesă la Palat, Dintr-un 2010 în care omul “face” haina

Pentru somnul dulce al concediilor preţioase din 2010, HAI LA Vila Fetei de Blănar

>Galetusa de Nirvana [TAKE 3]

>Eu sunt fericita luna asta. Voi?

Martie a inceput in joculcucuvinte al domnilor. Joc ce a ajuns sa bucure vreo 3.500 de ladies in noo zile, ioi!

Luna asta am reusit sa-i pun mamei un zambet-de-un-an intre pometi. L-am rugat pe Cristi Brancu, febletea ei cea-mai-cea, sa fie parte din surpriza de aniversare. A acceptat un-doi si un telefon de la el a facut, imaginati-va, cat toate dressingurile din lume!

–

De luna asta invat de la Cristi Lupsa sa scriu povesti. Sa-i vad si sa-i aud mai bine pe oameni. Sa simt locuri. Sa gandesc actiune. Sa fie simplu despre lucruri complicate. Jurnalism narativ, nah.

De la Cristi Sutu invat sa fiu al naibii de atenta la detalii. Detalii care executa sau vindeca. Detalii care expun sau implinesc. Detalii-minune.

Pana una-alta, as scrie aventurile unui par lung de 103 cm. Iar m-am trezit cu resturi de merdenea in el si iar s-a incurcat in curea… I-am facut nod de fericire, momentan, afcors.

Ce vor femeile

de Cristian Sutu*

Cartile ne invata ca femeile vor sa fie dupa cum urmeaza: iubite, respectate, dorite, cautate, considerate de incredere si, uneori, tinute in brate. Iar barbatii vor bilete la meci.

Cu toate acestea, si in ciuda zambetului ce a aparut pe fata ta citind ecuatia de mai sus, nimeni n-a putut sa dovedeasca vreodata cu exactitate, in scheme simple, ce vor femeile. Este ceea ce vreau sa descopar si sa demonstrez in cele ce urmeaza.

Se ia una bucata lista de messenger, se selecteaza personajele de sex feminin si se adreseaza urmatoarea intrebare tampita: “Ce-ti doresti de 1 martie?” Sa vedem:

Un pestisor auriu. Imi doresc sa observ soarele stand intr-o gradina japoneza. (Valentina)

Flori de primavara, gen frezii, ghiocei, zambile. Personal, nu-mi plac lalele decat in gradina. Iar in privinta martisoarelor, le prefer pe acelea traditionale gen potcoava sau doar fir rosu si alb. A, cele din aur nu-mi plac, mi se par kicioase. Daca vrei sa cumperi, cred ca cele de la Muzeul Taranului sunt cele mai inspirate. (Raluca)

Niste liniste. Imi vine sa urlu de stres si nici n-am timp sa bocesc. (Diana)

Asa din prima… Hm… Stiu, frezii care chiar sa aiba miros de frezii, astea nu miros. (Marieta)

Hmm… If it’s taking too long, that means i’m thinking. Ahh… gata, stiu. Un buchet de floarea soarelui. (Teo)

Un cos cu ghiocei si un snur… N-am terminat. Vreau sa ma sune Sutu cand ma trezesc si sa imi spuna ca e primavara. Atat. (Andreea)

Material sau spiritual? Imi doresc o aprobare de la sef pentru un proiect … iar material, nu stiu, un bilet la Aerosmith. Si, evident, clasicul martisor si buchetul de ghiocei (Anna)

Hmmmmmm… Pe tine. (Mirela)

Un copil. Ba nu. Ala e de 8 martie. De 1 martie vreau doar o cina romantica. (Miruna)

Nimic (Corina)

Flori si o carte. (Lorena)

Nimic din ce nu mi-as dori in orice alta zi… dar… daca ar fi totusi ceva ce mi-as dori de 1 martie… ar fi… o sticla de 2l de rachie de Banat. (Anca)

Vreau sa fie cald tare, sa ma plimb in tricou si-n pantalonii aia subtiri si sa fac poze multe, la cladiri insorite si oameni fericiti. (Cristina)

Zambile roz. (Valentina)

Habar nu am ce-mi doresc in general. Cine a avut timp sa se gandeasca la 1 martie? (Diana)

Femeile, prin urmare, nu-si doresc mare lucru. Quod erat demonstrandum.

* Sutu e omul care, din cuvinte si imagini, da de pamant cu cei ce-si spun politicieni, de le sar capacele! Nu degeaba se lafaie el intr-un Palat cu interioare de lux… E luxul impartialitatii!

SURPRIZA! Barbati de Colectie

Ladies,

Va scriu dupa ce-am stat sa chibzuiesc la o lista. Lista gentalmenilor care ma indura voios si ma asista atent la… crestere.

Domni pe care-i iubesc tare pentru ca ma inspira sau ma instruiesc, fara sa vrea, si pentru ca imi trantesc un ”Hai, ce mai astepti? Curaj!” sau un ”Hopa, usurel… Ai grija!”, atunci cand nu mai stiu cum sa calc.

Domni care se vor juca cu gandurile si cuvintele, timp de zece zile, aici, in “pravalie”. Domni care ne vor povesti cum le mai umplu lor femeile galetusa de Nirvana! Domni de colectie.

Hai sa-i primim cu dulceata pe musafiri!