Rasfat de casa cu perdele si Karakiri

Perdelele voastre de unde-s? Dar lenjeriile de pat şi covoarele şi prosoapele de baie şi şervetele de masă, pe ele de unde şi cum le alegeţi? Vă luaţi, de fapt, timp ca să vă înconjuraţi de frumos textil în casă? Sau timpul e doar pentru shopping de haine şi pantofi?

Acum vreo doi ani, Cristina Opavsky, managerul Casa Telas, distribuitor local al produselor Unland şi Pierre Cardin, îmi mărturisea că românul nu e pregătit să dea banii pe un brand sau pe o viziune în decorarea adăpostului: “Încă suntem la stadiul în care fereastra trebuie doar acoperită cu ceva: frumos şi ieftin, simplu şi fără experimente, să ţină o viaţă”.

Anul ăsta, mulţi dintre noi am ajuns să lucrăm de acasă, aşa că textilele ambientale au ajuns bună parte din zona noastră 0, de respiratie, inspiratie, transpiratie.

De aceea vă şi întreb: le alegeţi mai cu atenţie sau le schimbaţi mai des acum? Eu, de exemplu, din nevoia de adăpost cât mai inspiraţional, investesc în asemenea chestiuni mult mai mult ca înainte, când preaaa stăteam la birou iar acasă doar dormeam. Acum, în textilele astea de casă stă 50% din zenul meu zilnic.

Şi că tot vorbim de frumosul textil de care ne înconjurăm în casă, special ca să ne răsfăţăm: şi-a luat careva dintre voi, dragi cititoare, vreun Karakiri? Pe mine mă bate gândul!

Eu, de Craciun, vreau un tractor. Voi?

Bunicule, te-ai înşelat, Dumnezeu să te ierte! De fapt, după facultăţi vine tractorul.

**

Zilele trecute mă sună Andrei-mic să mă ureze de nume. Culmea, nu e-n drum spre niciun club. E la plimbarea de seară pe câmpurile Moldovei.

„Paula-are-Mere?”, îmi zice amuzat, în amintirea vremurilor când mă tachina că sunt de la Bran, deci era imposibil SĂ NU AM.

„Ea, dar cu mult mai puţină zestre ca pe vremuri. De toantă”, zic.

Noi am scos câteva reviste împreună. Numai că el s-a lăsat la timp de DTP şi s-a apucat de grâne. Încă puţin şi-o să împărăţească România, ascultaţi la mine!

**

Când am intrat la liceul Şaguna, bunicu’ meu a dat de băut la toată cârciuma, de mândrie. Mai erau zece ani şi aveam să mă fac, de isteaţă şi de luptătoare, „o doamnă fină”.

Eram unul dintre puţinii tineri brăneni care ajungea la o şcoală prestigioasă. Cu mari şanse ca, prin educaţie aleasă, să scap de povara vieţii la ţară, de muncile pământului. Minunea asta se întâmpla cam o dată la câţiva ani, acolo, pe vremea aia.

E, aflaţi c-am învăţat.

Iar bunicul s-a stins şi, de învăţată şi citadină ce-am ajuns, i-am încurajat pe părinţii mei să-i vândă oile.

Cu pământurile ce să facem, cine să le îngrijească pomii? Le-am lăsat în atenţia cui le-a vrut. Mă mir că, de mironosită, nu i-am convins pe ai mei să vândă şi casa şi să se mute la Bucureşti, în Icoanei. E, dar de la Bran căram de-ale gurii, totuşi…

Mai că s-au dus cei zece ani pe care mi i-a „dat” bunicu’. Şi a fost nevoie de iunie 2010 ca să înţeleg că nu am şanse să ajung „o doamnă fină”, prea curând, plimbând hârtii în Bucureştiul de acum. Cu toată şcoala mea, oricât de brici aş scrie hârtiile alea şi oricât de fine mi-ar fi gleznele.

Poate că dacă n-aş fi auzit un ditamai omul, maestru al economiei, mărturisind că tractorul e viitorul şi că agricultura e noul „petrol”, nu m-aş fi zdruncinat.

Şi poate că dacă Andrei-mic nu mi-ar fi telefonat de pe câmpurile de care se-ngrijeşte, nu mi-aş fi dat seama la timp că am tot luat de la Bran (de ACASĂ, da) fără să dau ceva ’napoi.

Ca, de altfel, muuuuuulţi dintre voi, dragi cititori, aşa-i?

Şi-am „văzut” în iunie 2011: foame mare. Şi… de unde să mai iei, după cum ziceam? Dac-ai tot consumat şi n-ai produs nimic. Tu, acolo, la tine, în grădina copilăriei

**

Nu ştiu ce vă e vouă scris de acum, de mă tot întreabă Şuţu. Pot doar să vă spun sigur că nu veţi trăi nicio Revoluţie (poate-o aşteptaţi). Sau, că dacă veţi trăi o Revoluţie, va fi una la care se va fura mireasa. Chiar dacă se va muri de foame.

Ştiu bine, însă, ce mi-e mie scris şi de ce vreau eu un tractor de Crăciunul ăsta: să mă-ngrijesc atent de tot ce mi-a lăsat bunicu’ şi să construiesc încă ceva pe lângă.

Poate un beci cu ciuperci, repejor. Să am de dat ciuperci, în loc de carne, la Paştele şi la Crăciunul lui 2011, căci ăsta va fi „trendul”, se-nţelege.

GUEST POST Palatul Şuţu

CITEŞTE ŞI O lady profetesă la Palat, Dintr-un 2010 în care omul “face” haina

Pentru somnul dulce al concediilor preţioase din 2010, HAI LA Vila Fetei de Blănar

Iulia Stanescu. Citeste-i cartea!

Buna mea prietenă Iulia Stănescu a scos o carte, ta naaaa! Cei mai talentaţi ILUSTRATORI DE MODĂ ai lui 2010 povestesc în ea CUM SE FACE, ia vedeţi!

Anul trecut, pe vremea asta, eu şi Iulia ne dădeam demisia şi ne zâmbeam încurajator una-alteia, parcă la fel de inocent-”am vreme” precum o făceam în urmă cu şase ani, scriind poveşti pe-o canapea în Colentina, în “secta” lui Costi Stan.

Şi-o luam iar din loc. Cu o gaşcă de vise, fiecare, sub îndemnul “Once more, with feeling!”.

Ne luptam des cu “Nu se poate”, şi mai des ne lăsam ignorate, dar continuam să credem că putem deschide drumuri.

Ilustraţia de modă nu-i încă o meserie în România. Cine să te îndrume, aşadar, ca să ajungi s-o stăpâneşti up-to-date, dacă eşti pasionat şi-ţi doreşti să obţii colaborări pe “felia” asta?

Răspunsul: cartea “Fashion Illustration Exposed”, în care ilustratori brici din toată lumea îţi dau sfaturi despre cum să-ţi creşti talentul după cum “se caută”.

Cartea asta e rezultatul muncii serioase de documentare a Iuliei Stănescu. Şi-a puterii antreprenoriale a iubitului ei, Octav Druţă, în faţa căruia mă înclin pentru că i-a fost atât de aproape ambiţioasei.

Mai rar aşa echipă, bravou!

Lady GAGA poarta Ingrid VLASOV

Ingrid Vlasov n-a comunicat mai deloc în România, în ultimii ani. Şi mărturisesc că pe mine tocmai asta m-a făcut să mă îndoiesc mult de ea. Copleşită de atâta “zgomot”, am ajuns să nu mai cred în “discreţie”… Voi?

La rece, pot să înţeleg de ce a ales să tacă pentru români sau, mai bine zis, să nu strângă în portofoliu mondenităţi. Designerul român şi-a concentrat toate eforturile astfel încât să fie isteţ prezentă şi să se vândă acolo unde chiar contează. În străinătate.

A ajuns pe podiumul Paris Fashion Week, a început să vândă în buticurile Maria Luisa iar acum Lady Gaga îi poartă piesele.

Restul ar trebui să fie “istorie”, pentru că purtătoarea spectacol de haine Gaga are o forţă incredibilă de atracţie şi conversie anii ăştia. Bravo, Ingrid Vlasov!

Să nu uităm de Rozalb de Mura, un alt brand românesc al naibii de curajos, purtat de un alt icon fab al anilor ăstora: Roisin Murphy. Bravo din nou!

Moda noastră chiar începe să conteze, între toate. Eu sunt tare mândră. Voi?

Voi purtati NISSA?

M-am tot gândit la Nissa.

Şi-am întors brandul ăsta românesc de îmbrăcăminte pe toate părţile: creaţie, producţie, marketare, distribuţie, comunicare. Şi, ca să mă conving că-mi place, m-am căutat şi-n dulap.

Eu îl port, uneori. Voi?

Puţine, câte sunt, brandurile româneşti de confecţii se zbuciumă de… chiar nu mai ştiu între ce-om mai avea noi de ales anul viitor, ladies.

De TinaR şi de PNK Casual am mai auzit în criză.

De primul brand, printr-un eveniment curajos de magazin, anul trecut; gherila de dinaintea insolvenţei, oare? De al doilea, la deschiderea Sun Plaza, anul ăsta; prin cel mai fantezie magazin din tot mallul. De altele, nicidecum.

Nissa, în schimb, a “răsunat”.

Şi-a construit gaşcă de tineri la creaţie, printre ei şi unul dintre designerii lansaţi de Inspired, finalist Pasarela.

N-are tocmai un public ţintă, dar să zicem că e mai business-optimist să creeze pentru 15-50, în vremurile astea, de la piese navy, prea în trend, la Balmain ori Givenchy wanna-be, de-un club sau de-o romanţă, la corporate-smart şi ce-o mai fi.

Cel mai important e că împrospătează săptămânal oferta cu câte 15 piese noi.

Are producţie locală, cu peste o sută de oameni, magazine armonios amenajate, prin punctele esenţiale ale ţării, shop online, prezenţă isteaţă în social media şi un lookbook de invidiat.

Vineri, la inaugurarea magazinului din Piaţa Romană, foarte dichisit – mai că flatează produsele, cu outlet la subsol, echipa Nissa şi-a primit invitaţii îmbrăcată toată în haine Nissa. Ceea ce m-a bucurat de numa-numa!

Povestea de brand cu un reason-to-believe a la 2010, vitrinele cu scenariu şi mesajele mai puţin blazate îi mai lipsesc.

70% LIKE, pe de-a-ntregul. Cu multe şanse de bine, în criză, după politeţea la preţuri, ăfcors.