Noua incercare de “BUYER”

Prima generaţie de buyeri a fost una ratată. Cum despre ce rataţi vorbesc? Despre acei proprietari români care şi-au ţinut magazinele de haine prin consignaţie.

Carevasăzică: iei haine mijtou, la o adică, da’ nu “te” rişti. Deci le iei cu împrumut, nu le cumperi.

Şi le păstrezi pe unde se poate în magazin, nu le “scoţi ochii” clienţilor cu ele, căci ei ştiu cel mai bine ce vor. Poate i-ai speria cu idei noi…

Iar dacă hainele nu se vând şi nu se vând, le dai ‘napoi. Cu rugină, praf ori fond de ten de-nsoţitor, facă ce-o vrea cu ele designerul!

A doua generaţie de buyeri români dă din coate să arate profesionist. Adică face scouting pe la prezentări şi târguri de modă ori pe internetul ăsta lung şi lat.

Cu lehamite de idei vechi şi foame mare de idei noi pentru clienţi. Cu dorinţă de a investi în talent cu banii jos. Fără magazine în mall. Dar cu câteva magazine stradale şi, cele mai multe, online sau pop-up.

Încet-încet, această nouă generaţie îi ia la rost şi pe tinerii designeri români. Culmea, unora, merituoşi, le şi gândeşte contexte isteţe ca să crească în ochii lumii.

Că tot sunt ei, destui, tolomaci, şi nici blog nu-şi fac, chiar dacă le e la degetul mic…

Şi-acum, că tot v-am făcut teoria, să vă dau şi o veste.

Pentru că de haine care-mai-de-care am tot avut parte, în ultimii ani, în Bucureşti, Adriana Ancuţa, buyer pentru Tuxedo Confessions, a pus la cale în wknd, la Cărtureşti, un târg de pantofi şi genţi cu piese alese ale tinerilor creatori români.

Principiul târgului? PE ÎNDELETE.

BLOGGERII, in primul rand

Din ambiţie şi cu multe bartere, femeia frumoasă (moda românească) a ieşit din casă, în 2010, în două locuri ce-i merită prezenţa: Clujul şi Iaşiul. Iar păcatul n-a mai fost că n-o vede nimeni. Ci că n-o vede cine trebuie.

Dar de asta se vor îngriji atent, din toamnă, Laszlo Forray şi Ovidiu Buta, nici nu mă îndoiesc.

Cine a văzut-o a vorbit-o nu pentru cum ar fi de purtat cu mândrie pe stradă, ci pentru cum a „scăpat” de pe tocuri sau pentru cum s-a trezit goală, „apucată” de-o criză morală, sau pentru cum o Amalia, în lipsă de Năstase, şi-a refuzat-o vehement, din neştiinţă, pentru ca apoi să se sucească-n sentimente…

Sau cam pe astea i le zice Google oricărui curios.

Apropou, Google ăsta nu prea îi place încă pe bloggerii de modă. Ca urmare, omul de rând, poate doritor să afle ce se mai poartă şi cine i-ar mai merita atenţia, în afară de Botezatu şi Ciobanu, ajunge mai tot timpul în bălăriile unor site-uri de femei sau cotidiene online care relatează să n-adoarmă… nimic nou. Din lipsă de oameni de teren sau de oameni curioşi pe teren (jurnalişti le zice).

Şi câte noutăţi ar fi de împărtăşit, numai bloggerii de modă ştiu. Sau… ei, în primul rând.

„Să ajungă şi moda să conteze, între toate”. Mă ţineţi minte cu miza asta, doar v-am supărat şi pus pe gânduri, la începutul anului. Şi-o să vă pun iar, dragi bloggeri de modă.

Vă scriu, acum, trecută prin jurnalism de business, prin comunicare, prin blogging, şi, cel mai relevant, prin management de cotidian online. Şi vă scriu aşa: aţi stat în primele rânduri ale show-urilor de modă din Cluj şi din Iaşi pentru că mişcarea asta e pe val „’n-afară”.

Din poziţia voastră puteţi insinua cel mai natural decizii de cumpărare. Din poziţia voastră puteţi să creşteţi pofta pentru anumite piese, chiar să-i ajutaţi pe unii creativi să facă business.

Numai că, spre deosebire de cum e „’n-afară”, voi nu aveţi încă nici un public restrâns, dar premium, cu superputere de achiziţie, nici un public numeros, cu superputere de gălăgie. Trebuie să asudaţi încă vreo cinci ani ca să vi-l construiţi.

De fapt, să luptaţi pentru ca tot mai mulţi români să ajungă să ştie mai mult de două sau trei nume de designeri români, respectiv mărci locale de modă cu adevărat merituoase. Să afle pe ce-ar merita să-şi cheltuiască mai isteţ banii şi să ajungă să poarte piese locale cu mândrie.

Asta dacă vă propuneţi ca blogurile voastre de modă să aibă un rost în modă.

Sigur, vă veţi lupta supranatural cu bună parte din media ca să ajungeţi să aveţi asemenea putere de conversie şi să treceţi, de fapt, podul, cu moda, spre stradă, traducând fandoselile şi inaccesibilul de la teve în ceva foarte uman, chiar gospodăresc.

Dar nu mai bine vă văd eu, din toamnă, în primul rând al show-urilor ca bloggeri de modă ce relatează pentru cotidiene online sau pentru site-uri de femei?

Lupta de care am amintit ar fi mai uşoară, lucrând deja pe publicuri de zeci de mii de internauţi. Dar în cunoştinţă de cauză, spre deosebire de cine lucrează acum pe aceste publicuri.

Dacă vreţi să luptaţi, vă îndemn, deci, să încercaţi colaborări punctuale în presa mare. Şi… da, e de luptat pentru moda românească la ea acasă.

GUEST POST CAROLA’S MUSINGS

Citeşte şi Fashion Week, ziceţi? SAU Fashion Week, post-factum

Oare barbatii chiar ghicesc in genti?

Păşim elegant şi subjugăm cu gleznele fine. Dar pantofii ne “ţin” nouă, de fapt, toată încrederea. Nu gleznele subţiri, nici coapsele generoase atent, nici talia mlădioasă. Nici chiar sânii frumoşi-de-le-surâzi.

“Îi spăl, îi periez, îi cremuiesc după fiecare purtare. Am o trusă speciala pentru ei, ca o trusă cosmetică, cu spray, perie, cârpa, cremă, loţiune. Îmi sunt bijuterii vii”, îi mărturisea una dintre noi lui Brăduţ Ulmanu.

Iar el ne scria ‘napoi tuturor, foarte sănătos la cap, că bărbaţii nu ne judecă mai niciodată după cât ne sunt de frumoşi sau de urâţi pantofii. Să fie clar.

Cum nu ne merită, bărbaţii ăştia ignoranţi, gândindu-ne la toată străduinţa de a face slalom impecabil pe tocuri de 12, zilnic, printre ei…

Totuşi, trebuie să vă mărturisesc, ladies, că eu nu-i cred chiar neatenţi. Ba, dimpotrivă, îi bănuiesc de-un alt focus pe bărbaţi. Un focus cu rezultat mult mai pertinent în ceea ce ne priveşte pe noi femeile.

Ei nu se mai uită de mult la pantofi, pentru că ne ghicesc bine de tot în geantă.

Şi pentru că am adus vorba: oare chiar suntem după cum, uneori, alegem mâinile în buzunar în locul genţii? Sau după cum, alteori, ne adăpostim cu totul în ea? Sau după cum, rar, geanta e frumoasă, fără să fie exagerat de scumpă? Sau…

Ce-i doresc romanului de moda noua

Să fi ajuns românul un consumator fără niciun fel de aşteptări de bine în ţara lui?

Eu, una, am ajuns să cred că românul a fost privat “la greu” de multe experienţe isteţ-creative, jucăuşe, fantezoase, în toată halca de capitalism pe care a avut-o de înfulecat în ultimii douăj de ani.

Vorbesc de experienţe terapeutice la vremea lor. Pe care, din neobişnuinţă, pariez că se simte obligat să dea bani, în 2010…

Şi pentru că am adus vorba de privaţiunea asta dubioasă, hai să-i doresc ceva anume românului de modă nouă, azi: să fie copleşit de experienţe din neamul celor de mai sus, chiar anul ăsta.

Prin surprize care-mai-de-care. De la, aţi ghicit, brandurile şi magazinele de modă.

Experienţe pentru care să nu plătească în plus, nu. Experienţe în care să se simtă agăţat, în care să flirteze.

Experienţe care să-şi propună să-l seducă şi să-i întărească ataşamentul faţă de valorile (aţi citit bine) unui tricou, unor blugi ori pantofi, unei genţi ori bentiţe.

Să ţină românul minte de ce cumpără, când cumpără.

Să se trezească în mijlocul unui flash-mob într-o piaţă cu sute de oameni încălţaţi Ecco sau al unui pop-up store pe-un acoperiş de vilă interbelică împânzit cu rochii Manoush.

Să-şi facă fotografii în tot felul de outfituri, în cabina Zara, şi să le poată pune ţac-pac pe Facebook, ca să-şi decidă supercomod achiziţiile cu ajutorul prietenilor.

Să plece în Gaia mândru îmbrăcat în haine ro-mâ-neşti, pentru că ăsta e dress-code-ul de week-end al clubului.

Să surâdă şi să vibreze la nişte reclame ca “pozele” astea presărate în text, de sănătos la cap şi educat ce e!

VOI CE-I DORIŢI ROMÂNULUI DE MODĂ NOUĂ? CUMVA, TOT BRAND EXPERIENCE?

Sunt o Lady, ce principiile mele!

Elful, straşnic căpătâi al Sindicatului Fiinţelor de Basm, face serial de dezvăluiri cu Zânele. Şi m-am trezit şi eu, de Lady, că tre’ să-mi “dau” reţeta de viaţă bună. Într-o listă scurtă cu “principii”, cum le zice el…

Eu le zic SĂ CE-uri:

1. 2. 3. 4. Să am grijă. Să fac să fie simplu. Să simt tot ce fac. Să pun punct când nu mai simt.

5. Să-L spăl pe cap, apoi să-L ţin cu capul ud în poala mea şi să creştem sau să desfiinţăm din toate puterile o idee.

6. Să dau de mâncare şi de gândit, cât să-mi asigur veşnică pomenire.

7. Să aflu ce iubesc cu adevărat. Să transform “ce-ul” într-un produs sau într-un serviciu pe care să-l ofer celor din juru-mi. Iar ei să-l primească respectuos, călduros, fericit.

8. Să răspund mereu bună, blândă şi foarte stăpână la orice răutate. Dă sigur peste cap toate socotelile!

Titico, Irenule, Şutule, Chinezule, aveţi o leapşă de onorat: PRINCIPII DE VIAŢĂ BUNĂ. În România lui 2010, ăfcors.

Tu ce neam de victima a modei esti?

Pun pariu că o să mă satur vara asta de colanţi şi că n-o să-mi doresc să-i mai văd nici acolo unde s-ar potrivi de minune. Să mă explic. Dar prin învăluire, că nu ştiu altfel.

de Ileana Ilie

Ar trebui să recunoaştem, nu-i aşa, că “Totul despre Sex” ne-a plăcut şi ne place: Carrie Bradshaw, jurnalista new yorkeză obsedată de modă, e întruchiparea femeii moderne, puternice, îndrăzneţe şi cu o carieră de succes, care nu se fereşte să-şi recunoască şi să-şi analizeze defectele sau eşecurile în dragoste.

Dar cine este, totuşi, această Carrie Bradshaw?

Poate fi, fără îndoială, oricare dintre noi. Dincolo de ambalaj – haine şi pantofi scumpi, genţi sau alte accesorii în trend -, personal îmi place actriţa.

Sarah Jessica Parker nu e nici de departe una dintre frumoasele lumii (e mică de statură, are nasul mare, nu prea are sâni) şi totuşi le-a făcut pe multe femei să-şi dorească să fie ca ea.

Graţie rolului din “Totul despre Sex”, Parker a declanşat o obsesie internaţională pentru stilul ei vestimentar, obsesie care a transformat-o într-o “Icoană a Modei”, dacă ţinem cont de premiul pe care i l-a acordat Consiliul Designerilor Americani de Modă.

Ca o paranteză… pun pariu şi că n-am fi ispitiţi să tot revedem filmul ăsta dacă nu s-ar fi străduit atât de mult să ne câştige simpatia.

SJP a intrat atât de bine în pielea lui Carrie, încat “Moda a devenit defectul meu fatal. Slăbiciunea mea”, vedeta lăsând să se înţeleagă faptul că este exemplificarea perfectă pentru ceea ce se numeşte “fashion victim”. Dar în sensul bun al cuvântului.

Adică ce înseamnă să fii o “victimă a modei”? Şi care e sensul rău al cuvântului?

“Să te îmbraci după ultimele tendinţe, indiferent dacă hainele respective ţi se potrivesc sau nu. Cam aşa ca Britney Spears sau Paris Hilton”, dă o definiţie scurtă o colegă.

Un coleg se gândeşte la prietena lui pe care o consideră “fashion victim” pentru că “umblă toata ziua prin magazine să îşi cumpere haine la modă”.

Perfect de acord cu ambele variante. Până la urmă nu e nimic rău în a-ţi dori să fii ca şi Carrie Bradshaw.

Problema este atunci când, din dorinţa de a fi “trendy”, devii penibil prin excesul de haine şi accesorii “de firmă” pe care le porţi nu pe rând, ci pe toate odată, doar ca să arăţi lumii că nu te interesează nimic cu titlul de “no name”.

Iar “lumea bună” a Bucureştiului e plină de astfel de personaje.

E imposibil să nu-ţi sară în ochi pe la televizor sau prin reviste tricourile lor pe care scrie mare Versace, Armani sau Dolce&Gabbana. Dacă ai ghinionul (aţi citit bine) să calci printr-un club de fiţe, se lovesc de tine din cauza ochelarilor de pe ochi gravaţi cu logoul firmei de la care au fost cumpăraţi care îi feresc de lumina orbitoare a refectoarelor de… nu mai văd pe unde calcă.

Şi uite aşa mă descopăr gândindu-mă de câte ori, privind în jurul meu, nu mi-am zis: “Of… fata asta s-a uitat în oglindă înainte să iasă din casă?”.

Dar în fond şi la urma urmei nu mai contează că ai 40 sau 80 de kilograme, colanţii sunt la modă şi e musai să ai o pereche, dacă vrei să fii în trend.

Am găsit pe Wikipedia.org o definiţie scurtă, dar la obiect: cad victime modei acele persoane care sunt atât de nesigure pe ele, încât sunt incapabile să-şi dezvolte un stil propriu şi preferă să ia ca literă de lege propunerile făcute în magazinele pe care le frecventează.

De această nesiguranţă profită din plin producătorii şi retailerii din domeniu. Mie mi se întâmplă des să-mi spun: “Dacă şi asta e rochie…” În fine, poveste lungă.

Înapoi la exemplul bun de fashion victim: de la pantofii ei cu toc stiletto şi până la părul ei în continuă schimbare, Sarah Jessica Parker ne aminteşte tuturor cât de bine e să fii femeie şi să te poţi “juca” cu moda. Să fie ea simbolul femeii contemporane?

Înapoi şi la “Dar cine este această Carrie Bradshaw?”: Carrie la care mă gândesc eu nu e neapărat o femeie de carieră şi nici nu reprezintă “eternul feminin” sau prototipul femeii “la 30 şi ceva de ani”.

Ştie însă că poate cuceri, indiferent de statutul social, prin imaginea impecabilă şi risipa de bun gust. Nu ajunge niciodată să poarte haine nepotrivite, doar de dragul de a fi “în pas cu moda”. Şi nici nu sare în cap, doar pentru că se poartă.

TU ÎN CE CATEGORIE DE “FASHION VICTIM” TE ÎNCADREZI?

Dilema de domnisoara

Nu, n-o să m-apuc să-mi împrăştii dubiile apropou de viaţa în doi în postarea asta. Dacă aveam vreunele, aflaţi că le-am limpezit, ca niciodată, az, în douăj’ de secunde, la un semafor, pe Victoriei.

El spre Ea: “Sunt gelos, să mă ia naiba”. Ea spre El: “Dau banii numai pe prostii, să mă ia naiba şi pe mine”. Pentru lipsa de frământări pe subiectul ‘NOI’, aş înrăma aceste doo replici în fiecare adăpost din lume.

Nu, dilema mea de domnişoară face mult mai mult de atât: cât un păr de 70 de centimetri, care îmi tot încurcă viaţa de vreun an. Ea sună cam aşa…

Să mă tund sau nu la “IGIENA”? Şi, dacă mă tund acolo, ca să împlinesc istoric povestea podoabei mele însoţitoare pe toate drumurile, de peste zece ani, cu ce “poză” de revistă să mă duc?

Sanse ca multi altii sa ne poarte moda

V-am zis că, în sfârşit, ne iese moda bună în lume, consistent, cu rost isteţ de awareness şi chiar de business?

Asociaţia Future in Textiles are liber şi chiar sprjin de la Ministerele de Comerţ şi de Externe ca să gestioneze cât mai inspirat o săptămână a modei româneşti în mărul ăl verde de la EXPO Shanghai.

Astfel că, între 9 şi 15 iulie, designerii selectaţi să-şi prezinte colecţiile la Iaşi Fashion Week 2010 vor putea să-şi arate piesele şi celor câtorva milioane de vizitatori educaţi într-ale frumosului, mult aşteptaţi la Shanghai.

Adelina Ivan, Alina Botea, Alina Lăţan, Andra Cliţan, Andreea Muşat, Andreea Tincu, Cristina Nichita, George Hojbotă, Irina Marinescu, Irina Schrotter, Jolidon, Kinga Varga, Lena Criveanu, Lucian Broscăţean, Lucian Pop, Mihaela Glăvan, Mircea Bărbulescu, Mirela Diaconu, Răzvan Ciobanu, Stephan Pelger, Violeta Gaburici.

Ei sunt cei care, în gaşcă, vor da peste cap impresia multor străini cum că românii sunt doar nişte lohnişti. Ei sunt şi cei care, o dată cu acest eveniment, vor avea şansa să înceapă să facă şi business, ăfcors.

De Rozalb de Mura, shortlistat de Marie Amelie Sauve, de curând, pentru Vogue.it, aţi aflat?

ASTEA DA VEŞTI CARE SĂ-ŢI BUCURE ROMÂNEŞTE VARA!

FOTO: Alexandru Burunţia