My Weblog: istanbul elektrikci kutahya web tasarim umraniye elektrikci uskudarda elektrikci umraniyede elektrikci kentsel donusum Acil elektrikci kadikoy elektrikci kagithane elektrikci beylikduzu elektrikci seyrantepe elektrikci alibeykoy elektrikci uskudar elektrikci umraniye elektrikci istanbul su tesisat tamiri sisli kombi tamiri sisli cilingirci


rss search

next page next page close

Paula si merele de aur (primele trei)

Tot drumul, din prelungirea Ghencea până la zoo Băneasa, puştiul de patru ani de la casa de copii n-a întrebat decât Mai suntem în România? Mai suntem în România? Şi uite aşa mi-a sunat foarte clar în cap că noi, cei care am ales să rămânem, avem de construit un basm şi mai şi – oho – pentru cei ca el, obligaţi să rămână.

Born. Still alive. Will leave better world behind, vorba aia. Primul măr de aur.

De curând a murit tante Miţa, care m-a făcut mare cu supă cu tăiţei şi care mi-a dat şi la Bucureşti, dup-aia, tăiţeii ei, ca să mă ferească de ăi băloşi din toate restaurantele. Şi-am hotărât să nu mai mănânc, de acum, supă cu tăiţei.

Degeaba îţi cumperi maşini de milioane în locul oamenilor de milioane. Tăiţeii nu vor fi niciodată la fel. Al doilea măr de aur.

Şi acasă la Bran, la sfârşitul unei săptămâni în care am luptat să fiu mai bogată cu o dorinţă împlinită şi ea Nu şi Nu, ce scrisese mama după “dictarea” lui Paler pe un post-it, pe frigider? Că fericirea nu-i să ai tot ce-ţi doreşti, ci să doreşti mult tot ce ai. Şi m-a pălit cât de important e să avem noi trei Negrea grijă mare unul de altul şi am rămas la taclale în sensul ăsta până seara târziu la mine-n cameră. Şi la un moment dat, ce credeţi?

Am ridicat ochii şi tata dormea în spatele mamei cu mâna stângă în buzunarul ei de la pantaloni. Şi mi-am amintit că Doru, la petrecerea de Crăciun, mi-a zis că o să fiu o supermamă. Iar eu am întrebat atunci Şi cine-mi aduce şi mie, măi, băieţi, Tide-ul la faza asta? Un tip cam ca tata aş vrea, acum ştiu, hehe. Al treilea măr de aur.

Descoperit-aţi şi voi nişte mere de aur prin ultima vreme, aveţi chef de povestit?


next page next page close

Marturisesc: ma bucur ca ati bagat divort

Dac-ar scrie ceva MARE pe mine, “Nu pot să sufăr Zara” ar scrie sigur, de la glezne la încheieturi, ştiţi.

Anul trecut chiar mă gândeam să fac din asta un “moţ” al blogului şi să strâng în jurul lui o “sectă”. Dar n-a fost nevoie, nu: nici n-a început bine anul ăsta, că am şi primit o groază de “Să ştii că n-ai zis tu prost…” de la prietene şi cititoare care nu mai suferă nici ele aroganţa brandului ce ne vinde cârpe pe mult prea mulţi bani.

Aşa că au băgat sau vor băga sigur divorţ.

Cam de cinci ori mai mult decât preţul de producţie costă piesele Zara în magazinele de brand din România. Preţ de producţie pe care-l afli străbătând drumuri nonbranduite, intrând în magazine foarte de rând şi răscolind printre haine chinezeşti, româneşti şi turceşti, cine ştie de ce dai? Preţ care-ţi ridică tensiunea, nu alta!

Nu mă omor după H&M, nu. Doar că îi dau şansa să se comporte politicos cu shopperul român, tot a decis să-i dea atenţie. Dacă nu, va fi la rândul lui tăvălit, să nu credeţi altfel.

Până una-alta… când o comunitate mare de femei m-a întrebat cum simt eu stilul româncei lui 2011 – aici am vrut să ajung, de fapt – şi cam ce-ar fi de lucrat la el, am zis aşa:

Românca de 30 de ani, “umblată”, cu gusturi educate şi buget lunar care i-ar permite să se îmbrace tot mai bine nu ştie încă ce minuni poate face creativitatea în croi mai ales în cazul ţinutelor de birou.

Nu i-a descoperit încă pe tinerii noştri designeri, bag seama, care vând în România la preţurile la care vând şi brandurile de masă…

Aşa că eu, una, o încurajez să dea 400 de lei mai degrabă pe o rochie Ludmila Corlăteanu, Alina Botea sau Laura Hâncu decât pe una Zara, Mango sau H&M. Mă gândesc că s-o fi săturat şi ea de atâtea “coincidenţe” vestimentare pe stradă, la muncă, la petreceri…

Ziceţi şi voi, chiar sunt curioasă ce simţiţi!


next page next page close

Ca sa “scapi” cu bine de reduceri

Am încredere că o să vă cheltuiţi isteţ banii în ianuarie-februarie-martie şi că o să ieşiţi din perioada reducerilor numai cu achiziţii de folos. Chiar am, doar povestim aici de trei ani despre cum “o arde” un consumator educat!

Dar n-aş vrea nicicum să uitaţi că:

- e de ales şi acum neapărat bumbac, chit că vă sar în cale haine foarte-foarte ieftine din plastic

- dacă nu găsiţi măsurile voastre, nu e de făcut compromisuri, chiar nu, pentru că veţi ajunge acasă cu maldăre de haine pe care nu le veţi purta niciodată

- e momentul unor investiţii pentru casă: în magazinele de mobilă şi decoraţiuni veţi simţi mai degrabă reducerile

- e şi momentul unor “extravaganţe”: piesele după care aţi suspinat mult şi bine în faţa vitrinelor merită achiziţionate, pentru că ele sigur nu vor lâncezi în dulapuri

- nu e de cumpărat în week-end, ci în timpul săptămânii, ca să scăpaţi de coate, păruieli, mirosuri neplăcute şi alte impoliteţuri

Mai multe, pe ShoppingNEWS.ro, unde altundeva?


next page next page close

Cum am invatat eu sa numar iar foarte bine

Eu… cel mai bine şi cel mai bine o să ştiu să număr în viaţă, vă spun sigur! Şi asta pentru că mereu mă prind cu număratul într-un exerciţiu.

Să nu-mi spuneţi că şi voi! Şi că vi se întâmplă şi să număraţi în acelaşi timp în mai multe exerciţii…

Azi, de exemplu, eu număr zece ani de când a murit bunicul, trei luni de când nu mai iubesc dinăuntru-dinăuntru şi trei luni de când am făcut un copil mult dorit, douăzeci de luni de când m-am mutat în-Amzei-unde-se-varsă-un-tei, trei ani de când am hoinărit singură-şi-bine prin Burgos, şaptesprezece zile de când am dat de pământ cu un pahar şi nu s-a spart, cinci zile de când nu mai mănânc carne şi ciocolată.

Cu ultima numărătoare m-am pricopsit săptămâna trecută pentru că în niciuna dintre celelalte, după un N oarecare, nu-mi spuneam cu multă forţă “hai, N plus 1, hai!”. Număram şi număram… şi atât. Timpul trecea şi nu mă făcea să-mi doresc nici ceva mai mult, nici ceva mai puţin. Şi dacă nu intram la dietă, pe cuvânt că muream de plictiseală cu mine aşa.

Voi prin ce exerciţii de voinţă mai număraţi zilele astea? La dietă e cu o gaşcă tot mai mare de suspine de pe o zi pe alta, nu întrebaţi. Aşa învăţ eu să număr iar foarte bine, na.



next page next page close

I.D. Sarrieri si Jolidon, in calendarul Vogue 2011

Din gaşca veştilor cum că Roisin Murphy poartă Rozalb de Mura sau că Lady Gaga poartă Ingrid Vlasov, iată încă una: piese de-ale brandurilor de lenjerie I.D. Sarrieri şi Jolidon au apărut în calendarul scos pe piaţă de Vogue Germania în colaborare cu Swarovski pentru 2011.

O veste cât să împlinească eforturile echipelor de creaţie, producţie şi marketare ce “trag” de ani buni pentru ca mărcile astea să cucerească tot câte o piaţă internaţională. O veste cât să inspire eforturile altor echipe de branduri locale înspre supravieţuire în 2011 şi chiar înspre acel “Hai, hai, că se poate, dă-l naibii pe vecie de ajutor de la Stat”.

O veste care ar trebui să ne işte zâmbetele, fluieratul, curiozitatea şi, eventual, să ne scoată banii din buzunar mult mai uşor nouă, consumatorilor români, pentru că e vorba de branduri româneşti care au primit ditamai girul. Branduri ca Hagi, Nadia, Doroftei, Năstase, da. Ieşite tot dintr-o mare competiţie, da.

Branduri despre care, în ignoranţa ultimilor zece ani, am uitat să ne interesăm. “Ce, mai producem noi ceva?”, ni s-a tot repetat la TV. Şi mai că habar n-avem că-s româneşti. Ceea ce, să fiţi siguri, îmi face mai mult în ciudă decât orice.

Iorga nu era deloc tâmpit când zicea că “şcoala de azi e România mai bună de mâine”. Şi cum şcoala consumului n-o avem noi românii mai deloc în momentul ăsta, mi-e greu să-mi imaginez prea curând în ţara asta vitrine în poveştile cărora să ne pierdem.

Da’ lasă că ne educă H&M…


next page next page close

Si voi dati mai multi bani pentru culoare?

Mărturisesc: în octombrie am dat dublu decât de obicei pe un palton verde-sticlă bun de ger, de la Benetton, iar în decembrie am dat dublu decât de obicei pe un colier verde cu albastru bun de elegănţit orice rochie, de la Frey Wille.

Cum am prins ocazia, cum am dat o groază de bani pentru culoare, aşadar. I-am dat, de fapt, pe terapie, zic eu. Terapie pentru bolnăveala mea, dar şi-a privitorilor mei, să fim oneşti.

Şi nu visez decât să-mi dau încontinuu banii pe lustre, perdele şi canapele plouate de lila-cu-bleu-cu-oranj. Şi, la o adică, să-mi iau şi-o “Dacia în culori vii”, că tot au anunţat c-o scot în 2011.

Chiar, cercetătorii Renault în tendinţe socio-culturale s-or fi prins ei de ceva special? Cum că am cere culoare, tot mai multă culoare, ca să ne “tragă” din criză?

Prea-i riscantă decizia asta, cu atâtea maşini Logan gri şi gri şi numai gri vândute în ultimii doi ani… Voi v-aţi cumpăra?


next page next page close

COCOR. V-a dezamagit sau nu?

Ca un store-spre-department store respectabil ce şi-a propus să fie, COCOR nu ne dă de mâncare şi nici în distracţii nu ne ţine. Ceea ce, din păcate, îl face să rimeze cu “aproape gol” mai mereu. Pentru că, na, bucureştenii nu-i găsesc nicicum “De ce m-aş duce” ăla.

La AFI, de exemplu, tocmai din cauză de food court şi super entertainment vin autocare din provincie cu fel de fel de interesaţi, în week-end-uri, zice şefu’ ăl mare de mall. De crezut ori de necrezut, chiar?

Unii, când aud de “Viitorul Modei” şi-l văd aşa de mare şi de faţetat multimedia pe COCOR ăsta, cred că-i plin de cine ştie ce grozăvii şi că sigur nu-şi permit să cumpere nimic de prin el. Alţii, pentru că n-are Zara, îl cred “praf” şi nici nu-l bagă în seamă.

Culmea culmilor: după ce era vorba să mixeze Marc Jacobs cu Fendi cu Burberry cu Armani cu Gucci, COCOR a ajuns să n-aibă niciun magazin-ancoră / brand-magnet. Nici Debenhams, ce H&M, ce… Dolce&Gabbana?

Mixul de branduri, de fapt: 60% – românisme, 20% – chinezării, 15% – turcisme, 5% – alte naţii.

“Dacă ăsta e viitorul modei, eu mă las de meserie”. Aşa îmi scria o amică jurnalistă – viitor redactor-şef Elle România, credeţi-mă pe cuvânt – imediat după inaugurare. Iar dezamăgirea ei a fost un pic şi a mea, mărturisesc.

Dar nu pentru că n-aş aprecia magazinele producătorilor autohtoni de confecţii şi galeria designerilor români pe care le-am găsit în COCOR, ci pentru că toate astea puteau să vândă foarte bine, zic eu, sub o altă umbrelă: “Fabricat în România”.

Aşa… stau şi aşteaptă, învăluite într-un fals glamour. Care îl sperie pe consumatorul de rând. Şi îl dezamăgeşte pe consumatorul educat. Sau… nu? Voi ce credeţi?


next page next page close

Ce-am invatat. Si la ce conteaza

  • Casa mea nu se poate lăuda cu o groază de prize. Aşa că ieri a trebuit să învăţ să-ndrăgostesc multe-multe prelungitoare, ca s-o pot lumina pe toată de Crăciun.

Timp în care mi-am dat seama că asta ar fi de făcut şi cu cei ce-mi doresc eu tare să fie „oamenii mei” anul viitor, ca să strălucească proiectul ăsta. Un proiect care n-are voie să fie altfel decât de-a-ju-tor-pentru-ori-şi-ci-ne.

  • Tot 2010 am pierdut şi-am câştigat fel de fel de prieteni, fără să fac ceva dinadins. Şi-am hotărât ca cei câştigaţi pe calea asta super(supra?)naturală să fie familia mea urbană în 2011.

Cu ei să plec prin lume, la răscolit, în week-end-uri, cu ei să fac petrecerile alea pe acoperiş – damblaua mea, alături de ei să cresc şi să desfiinţez idei din toate puterile, alături de ei să am grijă să las mai bine în urma mea. Ei… adică voi!

  • Dac-aş fi scris profeţii pentru Palat şi în iarna asta de pantaloni scurţi – cum m-am învăţat, aş fi titrat Monştrii călăi vor naşte Monştri victime şi-aş fi povestit cum simt că românii se vor chinui unii pe alţii anul viitor de nu s-a mai pomenit, că amărăciunea şi lipsurile îi vor mâna să se urască şi să îşi dea în cap cu nonşalanţă şi că 2011 va fi, de fapt, marea încercare a calităţii de om.

Sentimentul ăsta, sincer vă spun, mă face să ne urez, de avertisment, înţelepciune câtă trebuie anul viitor, cu toată lipsa profeţiei oficiale.

  • În fine, anul ăsta am învăţat să desenez două linii paralele în loc de multe inimi mari, mijlocii şi mici pe geamurile aburite de trenuri şi autobuze.

Şi cred că liniile astea sunt, totuşi, pârtia spre un extravagant de bine în 2011, na.

VOI CE-AŢI ÎNVĂŢAT ÎN 2010 ŞI LA CE CONTEAZĂ?


next page

Paula si merele de aur (primele trei)

Tot drumul, din prelungirea Ghencea până la zoo Băneasa, puştiul de patru ani de la...
article post

Marturisesc: ma bucur ca ati bagat divort

Dac-ar scrie ceva MARE pe mine, “Nu pot să sufăr Zara” ar scrie sigur, de...
article post

Ca sa “scapi” cu bine de reduceri

Am încredere că o să vă cheltuiţi isteţ banii în ianuarie-februarie-martie şi că...
article post

Cum am invatat eu sa numar iar foarte bine

Eu… cel mai bine şi cel mai bine o să ştiu să număr în viaţă, vă spun...
article post

I.D. Sarrieri si Jolidon, in calendarul Vogue 2011

Din gaşca veştilor cum că Roisin Murphy poartă Rozalb de Mura sau că Lady Gaga...
article post

Si voi dati mai multi bani pentru culoare?

Mărturisesc: în octombrie am dat dublu decât de obicei pe un palton verde-sticlă bun...
article post

COCOR. V-a dezamagit sau nu?

Ca un store-spre-department store respectabil ce şi-a propus să fie, COCOR nu ne dă de...
article post

Ce-am invatat. Si la ce conteaza

Casa mea nu se poate lăuda cu o groază de prize. Aşa că ieri a trebuit să învăţ...
article post