My Weblog: istanbul elektrikci kutahya web tasarim umraniye elektrikci uskudarda elektrikci umraniyede elektrikci kentsel donusum Acil elektrikci kadikoy elektrikci kagithane elektrikci beylikduzu elektrikci seyrantepe elektrikci alibeykoy elektrikci uskudar elektrikci umraniye elektrikci istanbul su tesisat tamiri sisli kombi tamiri sisli cilingirci


rss search

Vine. Vineeeee

line

Sunt la zâmbetul numărul 71 pe azi: îl văd pe Andrei mic cum îşi bagă nasul într-o tabletă, la trei ani deja, şi-mi amintesc cum ne-am îndrăgostit noi doi când şi-a băgat nasul, pe la un an şi un pic, în decolteul meu plimbat cu trenul.

Pe la zâmbetul 12 ieşeam de pe Catargiu şi, în dreptul casei cu armăsar, înainte să intru pe Mendeleev, un flash: cum am sărit pe ditamai Butunoiu, într-un martie dus mai tot pe tocuri, să-i zic că rostul meu în viaţă e, ştiu eu aproape sigur, să fiu headhunter şi că mă bucur mult să-l cunosc, să fie clar, chit că-i în adidaşi, la plimbare cu câinele. S-a speriat niţel, sigur, na.

Zâmbetul 38 m-a prins cu una dintre fetele mele deschizând grav uşa că “Pau, te uiţi şi peste textul meu puţin?”. Pau mi-au zis mie doar doi mari iubiţi, deci cum să nu-mi dau eu sufletul pe faţă odată cu răspunsul la întrebarea ei, ce ştie ea…

Făceam curăţenie în dulapul mare la zâmbetele 57, 58, 59. Curăţenie ca şi cum ar trebui să las casa asta curând, cu totul foarte bine pregătit, la linia de plecare. Chiar! Dacă mă ştiţi cu dorinţele… răscolind printre umeraşe mi-am amintit că Alex Leo Şerban locuia într-o garsonieră-n Ioanid. Şi-am zâmbit. Apoi am dat de un sutien ales, vorba aia, foarte alături de mine într-o zi în care am priceput că între 20 şi 40 de ani nu-i îndesată decât poezie. Şi-am zâmbit iar. Şi-am adunat toate becurile şi lumânările parfumate arse în ultima vreme pe-aici, păstrate din drag, şi le-am aruncat. Dragul mai expiră şi el. Cu zâmbet ataşat.

Iar zâmbetul 72 e de grup. Am hoinărit ieri prin Bucureşti cu un prieten şi noroc că eu umblu şi cu capul sus iar el umblă şi cu telefon curajos să pozeze oricând minuni. Zâmbetele se-ascund peste tot, se vede. Numai daţi-le, mă, voie să iasă!


Facebook comments:


Leave a Reply